VIDEO Franța a reținut un petrolier din „flota umbră” a Rusiei în Oceanul Atlantic

Marina franceză a reținut duminică, 31 mai, încă un petrolier care face parte din așa-numita „flotă din umbră” a Rusiei, în cadrul unei operațiuni desfășurate în Oceanul Atlantic, cu sprijinul mai multor parteneri internaționali, inclusiv Regatul Unit, a anunțat președintele Franței, Emmanuel Macron.

Liderul de la Paris a precizat că acțiunea a fost realizată strict în conformitate cu legislația maritimă internațională.

„Este inacceptabil ca navele să ocolească sancțiunile internaționale, să încalce dreptul maritim și să finanțeze războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei de peste patru ani. Aceste nave, care nu respectă cele mai elementare reguli de navigație maritimă, reprezintă, de asemenea, o amenințare pentru mediu și siguranța tuturor”, a subliniat Emmanuel Macron.

Autoritățile maritime franceze au precizat că petrolierul reținut, denumit Tagor, naviga din Murmansk, Rusia, sub pavilion camerunez.

Potrivit Prefecturii Maritime din zona Atlanticului, interceptarea navei a avut loc la peste 400 de mile marine (aproximativ 740 de kilometri) vest de Capul Bretaniei.

Oficialii au mai precizat că nava arbora un pavilion camerunez fals și se îndrepta către Limbe, un oraș portuar din vestul Africii.

De asemenea, petrolierul își modificase de mai multe ori pavilionul de înregistrare și era „practic gol” în momentul reținerii. Ultima transmisie de geolocalizare, realizată cu aproximativ o săptămână înainte, indica faptul că nava se afla în largul coastelor Norvegiei și naviga sub pavilionul Madagascarului, conform datelor MarineTraffic.

La bord se aflau 23 de membri ai echipajului, ale căror naționalități nu au fost făcute publice. În prezent, nava este escortată de marina franceză către un port, unde vor continua inspecțiile.

În acest sens, este pentru a patra oară când Franța reține o navă asociată „flotei din umbră” a Rusiei, după operațiunile similare desfășurate în lunile ianuarie și martie, când au fost confiscate navele Deyna și Grinch.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/petrolier-rusesc.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Articolul VIDEO Franța a reținut un petrolier din „flota umbră” a Rusiei în Oceanul Atlantic apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Centrul IT al Vodafone din România, afaceri de aproape 1,2 miliarde de lei și profit mai mare de peste 2 ori

Vodafone Romania Technologies, compania care operează pe plan local centrul de servicii și suport IT al grupului bri­tanic de comunicații, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,19 miliarde de lei, cu 13,2% mai mult comparativ cu 2024, potrivit datelor analizate de Profit.ro.The post Centrul IT al Vodafone din România, afaceri de aproape 1,2 miliarde de lei și profit mai mare de peste 2 ori first...

(video) „Lângă omul potrivit, viața se schimbă!” Vlada Boțan și iubitul său, Vlad, și-au îndeplinit un mare vis: Ce bolid de lux și-au cumpărat

Vlada Boțan și iubitul său, Vlad, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar recent și-au demonstrat că împreună pot cuceri orice vârf. Cei doi tineri și-au îndeplinit un vis măreț și au devenit proprietarii unui bolid de lux, scrie SHOK.md.

Kyiv Independent: pe 15 iunie ar putea fi deschis primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a primului dintre cele șase clustere de capitole de negociere în procesul de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei. Diplomați europeni și ucraineni au confirmat informația pentru jurnaliștii de la The Kyiv Independent, citat de IPN. Potrivit diplomaților din două state membre UE, obiectivul este organizarea Conferinței Interguvernamentale, momentul formal în care se deschid clusterele de capitole de negociere, pe 15 iunie....

Părinții, îndemnați să renunțe la telefoane în preajma copiilor. Avertismentul lansat de Suedia

Agenția de sănătate publică din Suedia a început în urmă cu doi ani să le recomande părinților și tutorilor să „reflecteze” asupra timpului petrecut pe smartphone în preajma copiilor, însă luni a emis noi recomandări, cu sugestii mai concrete, scrie The Guardian. „Puneți telefonul deoparte” „Puneți telefonul deoparte când sunteți cu copilul. Folosiți-l doar dacă este necesar sau atunci când îl folosiți împreună”, a transmis autoritatea sanitară într-un comunicat. Adulții care...

Iranienii renunță la negocierile cu americanii. Ei pun condiții și lansează noi amenințări

Iranienii au anunțat că suspendă schimburile de mesaje indirecte cu SUA din cauza acțiunilor militare israeliene din Gaza și Liban, potrivit The Times of India care citează agenția iraniană Tasnim. Iranul consideră atacurile asupra grupării militante libaneze o încălcare a acordului de încetare a focului din 8 aprilie cu Statele Unite. Teheranul a transmis că discuțiile nu vor fi reluate până când operațiunile israeliene nu vor înceta și forțele nu se...

Ziua Copilului la Cotroceni. Nicușor Dan: Copiii ne-au reamintit cât de important este să investim în educație

Președintele Nicușor Dan a afirmat, de Ziua Copilului, că investiția în educație și șanse egale pentru copii reprezintă o prioritate, subliniind că România trebuie să fie un loc în care fiecare copil să fie protejat, respectat și încurajat să își urmeze visurile.The post Ziua Copilului la Cotroceni. Nicușor Dan: Copiii ne-au reamintit cât de important este să investim în educație first appeared on Nexta.ro.