Judecătorii îl avertizează pe Dragoș Pîslaru: „Noua lege a salarizării ar putea provoca un exod din sistemul judiciar”

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a transmis, luni, o scrisoare deschisă către ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, în care arată că trecerea către un nou sistem de salarizare trebuie să se facă astfel încât niciun magistrat să nu înregistreze o diminuare a venitului salarial net avut la data intrării în vigoare a noii legi. FRJ avertizează că în situaţia în care salariile magistraţilor s-ar diminua, acest aspect ar risca să conducă la un exod din profesie a celor care se pot pensiona în baza vechii legislaţii.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, scrisoare deschisă către ministrul Pîslaru

Judecătorii sunt nemulțumită de legea salarizării unice, motiv pentru care i-au transmis o scrisoare lui Dragoș Pîslaru. Reacția vine după ce și ÎCCJ, Parchetul General, CSM, 50 de șefi de tribunale, toți șefii Curților de Apel și 163 de judecătorii au respins prevederile proiectului Guvernului interimar Bolojan.

„Stimate Domnule Ministru Interimar,

Asociația Forumul Judecătorilor din România, asociație profesională a judecătorilor, în contextul apariţiei în spaţiul public a proiectului de act normativ „Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, vă adresează următoarele propuneri referitoare la proiectul indicat:

În primul rând, remunerarea magistraţilor trebuie să fie stabilită conform rolului şi responsabilităţilor pe care le au aceştia într-un stat de drept şi să aibă un nivel suficient de ridicat pentru a-i face imuni la orice presiune menită să influenţeze deciziile. Salarizarea trebuie să asigure judecătorilor și procurorilor o reală independenţă economică, cerinţă esenţială pentru protecţia acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie.Singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este echivalarea cu indemnizațiile stabilite la nivelul remuneraţiei demnitarilor sau a înalţilor funcţionari, salarizarea având în vedere tocmai exercitarea funcţiilor de putere constituită în stat, puterea judecătorească, egală cu puterea legislativă și puterea executivă.

Considerăm că propunerea din Anexa nr. V – Familia Ocupațională de Funcții Bugetare „Justiție” şi Curtea Constituțională este de natură să creeze dezechilibre semnificative în ierarhia funcțiilor publice și afectează principiul echilibrului puterilor în stat.

Cu titlu de exemplu, un judecător ÎCCJ cu vechime peste 20 de ani ar urma să aibă un coeficient de doar 5,50, nivel care este inferior coeficientului unui senator sau deputat (6,00) și cu mult sub cel al Președintelui Senatului sau al Camerei Deputaților (7,50), fiind greu de acceptat din perspectivă constituțională ca preşedintele Înaltei Curţi de Casație și Justiție să fie salarizat sub nivelul unui parlamentar ori sub conducătorii puterii legislative sau executive.

Președintele României are un coeficient de 8,00, Prim-ministrul 7,50 şi președinții celor două Camere tot 7,50, iar plasarea preşedintelui instanței supreme sub nivelul acestora erodează simbolic și material independența și prestigiul puterii judecătorești, contrar exigențelor constituţionale.

Situația devine și mai gravă atunci când comparăm salariile judecătorilor cu funcțiile din Anexa nr. IX, Primarul general al Capitalei având un coeficient de 6,50, președinții consiliilor județene și primarii municipiilor reședință de județ au 6,00, iar un judecător cu grad de tribunal cu vechime peste 20 de ani ajunge doar la 5,10. Aceasta înseamnă că un primar al cărui act administrativ este verificat și eventual anulat de un judecător de la un tribunal câștigă substanțial mai mult decât judecătorul care exercită controlul de legalitate asupra sa.

Aceste raporturi inversează ierarhia constituţională, deoarece puterea care aplică legea și controlează legalitatea actelor celorlalte autorități publice este subevaluată față de funcțiile politice și administrative, judecătorii rămânând sub nivelul multor demnitari şi funcţionari publici, deși rolul lor este esențial pentru statul de drept.

Mai mult, numeroase funcții de demnitate publică din Anexa nr. IX beneficiază de coeficienți superiori celor ai judecătorilor curţilor de apel şi Înaltei Curţi de Casație și Justiție:

• Avocatul Poporului (6,26),
• Președintele Consiliului Legislativ (6,26),
• Președintele Curții de Conturi (6,26),
• Vicepreședintele Curții de Conturi (6,15),
• consilierii de conturi (6,00),
• Președintele Consiliului Concurenței (6,26),
• consilierii de concurență (5,76),
• Președintele CNA (6,26) și membrii CNA (5,76).

Toate aceste poziții au coeficienți mai mari decât maximul acordat judecătorilor de la instanța supremă (5,50), ceea ce accentuează disproporția, în condiţiile în care actele acestora sunt verificate pentru legalitate de judecătorii curţilor de apel şi ai Înaltei Curţi de Casație și Justiție.

Din punct de vedere constituțional, o asemenea configurație riscă să afecteze independența justiției, fiind esențial ca Președintele Înaltei Curţi de Casație și Justiție (indiferent de persoana care ocupă această poziţie) să fie poziționat cel puțin la nivelul conducătorilor celorlalte două puteri (7,20–7,50), iar judecătorii Înaltei Curţi de Casație și Justiție să depășească coeficientul unui deputat sau senator. Totodată, judecătorii de tribunal ar trebui să aibă coeficienți cel puțin egali sau superiori primarilor de municipii mari, respectiv funcţionarilor publici din autorităţile publice, ale căror acte şi lucrări sunt supuse controlului judecătoresc, ținând cont de responsabilitatea controlului actelor administrative.

Fără o recalibrare serioasă a acestor coeficienți, Anexa nr. V perpetuează o subordonare financiară și simbolică a puterii judecătorești, ceea ce contravine logicii unui stat de drept bazat pe separarea și echilibrul real al puterilor.

Astfel, trebuie respectat principiul potrivit căruia salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului se stabilesc ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanţa socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcţionare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcţii, de obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, de pregătirea profesională, de interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi de exigenţele impuse de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor.

În ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor şi interdicţiilor magistraţilor, cel mai restrictiv în sistemul personalului plătit din fonduri publice, trebuie reiterat că acesta reprezintă un element esenţial al garanţiei de independenţă şi imparţialitate, iar menţinerea acestui regim, ce exclude posibilitatea magistraţilor de a desfăşura activităţi cu caracter lucrativ de natură a interfera cu activitatea jurisdicţională, impune asigurarea securităţii financiare a acestei profesii, remuneraţia nefiind o recompensă, ci o garanţie a respectării statutului.

În aceste condiţii, trecerea către un nou sistem de salarizare trebuie să se facă astfel încât niciun magistrat să nu înregistreze o diminuare a venitului salarial net avut la data intrării în vigoare a noii legi. Astfel, drepturile salariale acordate, în prezent, judecătorilor şi procurorilor trebuie menţinute, ca drepturi câştigate, în viitoarea reglementare, nu doar ca o măsură.

În altă ordine de idei, în situația în care salariile magistraților s-ar diminua, acest aspect ar risca să conducă la un exod din profesie a celor care se pot pensiona în baza vechii legislații, întrucât rămânerea într-un sistem în care volumul de activitate este uriaș, instabilitatea raporturilor de serviciu este frecventă, iar meritocrația este inexistentă, ar însemna un dezavantaj de ordin financiar, iar acest lucru ar destabiliza serviciul public de justiție, magistrații cu experiență neputând fi înlocuiți imediat.

De asemenea, conform art. 7 din proiectul de lege, mecanismul salarial compensatoriu aplicat exclusiv pentru o perioadă tranzitorie de 5 ani este neconstituţional. Acesta nu se aplică în perioada tranzitorie în cazul promovării la o instanță sau un parchet de nivel superior, drepturile salariale urmând să scadă nejustificat, la fel întâmplându-se dacă personalul va trece într-o treaptă superioară de vechime.

În plus,venitul unui magistrat care va intra în profesie după adoptarea legii se va situa la un nivel foarte scăzut în raport de cel al colegilor care și-au început cariera cu doar un an înainte, ceea ce va crea o stare de dezechilibru, o discriminare nejustificată.

Totodată, actualul proiect plafonează grilele de salarizare ale magistraților la o vechime de maximum 20 de ani în câmpul muncii. Dincolo de acest prag, sistemul actual nu mai prevede nicio evoluție a grilei, determinând o stagnare absolută a veniturilor pentru tot restul carierei profesionale.

Această omisiune legislativă afectează în mod direct substanța principiilor europene și periclitează, pe termen lung, calitatea actului de justiție. Avem în vedere încălcarea principiului proporționalității remunerației în raport cu natura și volumul activității, deoarece, conform orientărilor CJUE și documentelor Consiliului Europei, remunerația magistraților trebuie să fie pe măsura rolului, a complexității și a responsabilităților asumate, evoluând inclusiv în funcție de vechimea în muncă.

În contextul socio-economic actual, o proporție semnificativă de magistrați își vor desfășura activitatea în câmpul muncii mult peste plafonul de 20 de ani, unii dintre aceștia depășind chiar și pragul de 40 de ani de activitate continuă.

A obliga un magistrat aflat la apogeul experienței sale profesionale (între 20 și 40 de ani de vechime) să activeze sub auspiciile aceleiași grile de salarizare, fără nicio indexare legată de acumularea de expertiză juridică, reprezintă o nesocotire a realității profesionale.

Remunerația își pierde astfel caracterul stimulativ și proporțional raportat la acumularea continuă de responsabilitate. Lipsa oricărei perspective de progres financiar în a doua jumătate a carierei (perioada cuprinsă între 20 și 40 de ani de vechime) elimină un stimulent material firesc. În mod inevitabil, această lipsă de perspective poate conduce la un fenomen de demotivare și plafonare profesională. Un magistrat lipsit de recunoașterea financiară a plusvalorii aduse de experiența sa de decenii va fi privat de un resort psihologic esențial pentru menținerea unui ritm de muncă alert și auto-depășire.

Plafonarea veniturilor combinată cu volumul uriaș de muncă specific instanțelor naționale poate genera surmenaj și blazare. Atunci când expertiza superioară (de peste 30 sau 40 de ani) este remunerată identic cu o vechime considerabil mai mică, apare un dezechilibru de echitate internă în sistem.

Demotivarea magistraților cu experiență se traduce direct în riscul creșterii termenelor de soluționare, a apariției erorilor judiciare din cauza volumului și a scăderii standardului de motivare a hotărârilor. În cele din urmă, cel afectat este justițiabilul, actul de justiție pierzându-și din rigoare și eficiență.

În concluzie, actualul sistem de salarizare, prin limitarea grilelor la pragul de 20 de ani, ignoră evoluția firească a carierei unui magistrat care poate munci până la 40 de ani în sistem. Pentru a preîntâmpina plafonarea personalului judiciar și degradarea calitativă a actului de justiție, se impune reformarea cadrului legal național prin extinderea grilelor de salarizare în mod proporțional cu vechimea reală și efectivă înmagazinată de magistrați.

Reiterăm că noţiunea de independenţă a judecătorilor include o remuneraţie adecvată, comparabilă cu prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilităţii lor, cerinţa asigurării unei remuneraţii adecvate pentru judecători fiind nu numai în conexiune cu principiul independenţei judecătorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţă stabilite şi cu interdicţiile impuse acestora.

Astfel, judecătorul trebuie să aibă un sentiment de siguranţă cu privire la viitorul său, iar statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecătorilor astfel încât să compenseze statutul, funcţiile şi responsabilităţile acestora, remuneraţia judecătorilor fiind una dintre garanţiile independenţei acestora.

Comisia de la Veneţia (Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept), în Raportul privind independenţa sistemului judiciar adoptat în cadrul celei de-a 82-a sesiuni plenare (Veneţia, 12 –13 martie 2010) reține că remunerarea judecătorilor trebuie să corespundă demnităţii profesiei, iar o remuneraţie adecvată este necesară pentru a proteja judecătorii de ingerințe exterioare. Spre exemplu, Constituţia Poloniei garantează judecătorilor o remuneraţie consistentă în raport cu demnitatea funcţiei şi cu scopul pentru care îşi îndeplinesc îndatoririle lor. Remuneraţia magistraților trebuie stabilită ţinând seama de situaţia socială din ţară şi trebuie să fie comparabilă cu nivelul remuneraţiei înalţilor funcţionari, determinată în funcţie de un barem general şi de criterii obiective şi transparente.

Principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege. Deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art.11 şi 20 din Constituţia României.

În afara Europei, spre exemplu în Algeria, printr-un Decret prezidențial din 5 octombrie 2008, indemnizațiile judecătorilor au fost aliniate celor primite de parlamentari și miniștri, inclusiv pentru a reduce ”corupția galopantă” din societatea algeriană.

În consecință, salarizarea judecătorilor şi a procurorilor se stabileşte ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statutul de drept, de importanţa socială a muncii, de răspunderea, complexitatea, dificultăţile şi riscurile în exercitarea profesiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal. Salarizarea trebuie să le asigure magistraților o reală independenţă economică, cerinţă esenţială pentru protecţia acestora împotriva oricărei atingeri aduse independenţei şi imparţialităţii lor în înfăptuirea actului de justiţie. Singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este echivalarea cu indemnizațiile Preşedintelui României, senatorilor, deputaților şi membrilor Guvernului, salarizarea având în vedere tocmai exercitarea funcţiilor de putere constituită în stat, puterea judecătorească, egală cu puterea legislativă și puterea executivă.

În Canada, indemnizația Președintelui Curții Supreme este superioară celei a prim-ministrului (cu 8%), unul dintre criteriile stabilite de Legea privind instanțele judecătorești pentru stabilirea remunerației judiciare fiind compararea evoluției remunerației judecătorilor cu aceea a altor categorii plătite din fonduri publice. Așa cum Curtea Supremă din Canada a reținut în cauza Renvoi relatif aux juges de l’Î.-P.-É.,[3] ”judecătorii nu trebuie să fie considerați drept funcționari, în ceea ce privește stabilirea politicii de remunerare. Funcționarii fac parte din executivu, judecătorii, prin definiție, sunt independenți de executiv. Cele trei caracteristici de bază ale independenței justiției – inamovibilitatea, securitatea financiară și independența administrativă – reflectă această distincție fundamentală, deoarece acestea oferă magistraților protecția judiciară de care funcționarii nu se bucură, în temeiul Constituției.”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit prin Hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C-49/18, punctele 70, 71 și 73, că nivelul remunerației judecătorilor trebuie să fie suficient de ridicat, având în vedere contextul socio-economic al statului membru în cauză, pentru a le conferi acestora o independență economică certă, de natură să îi protejeze împotriva riscului ca eventuale intervenții sau presiuni exterioare să poată dăuna neutralității deciziilor pe care trebuie să le ia. Nivelul acestei remunerații trebuie să fie de natură să protejeze judecătorii împotriva riscului de corupție.

În fine, conform jurisprudenței constante a CJUE, orice reducere a remuneraţiei magistraților poate fi făcută doar în contextul unei reduceri generale a salariilor funcţionarilor publice, ceea ce nu este cazul în noua lege a salarizării, conform căreia multe salarii sunt majorate substanţial.

Cu deosebită considerație,

Asociația Forumul Judecătorilor din România”.

Asociația Forumul Judecătorilor din România a participat în decembrie 2025 la întâlnirea cu Ilie Bolojan despre reforma Justiției din România.

AUTORUL RECOMANDĂ:

• Documente oficiale. Cum a schimbat ministrul demis Pîslaru, din Guvernul demis Bolojan, legea salarizării și grilele de salarii care au scandalizat o țară întreagă
• Noua lege a salarizării riscă să prăbușească sistemul medical. Fostul ministru al Sănătății: „Mi se pare periculoasă această legislație”

The post Judecătorii îl avertizează pe Dragoș Pîslaru: „Noua lege a salarizării ar putea provoca un exod din sistemul judiciar” first appeared on Nexta.ro.