Explozie într-un depozit minier din Myanmar: Cel puțin 43 de persoane, ucise. Între victime se află și copii

Explozia s-a petrecut, duminică, la prânz, în satul Kaungtup din statul Shan, în apropierea frontierei cu China.

Între victime se află și copii

Potrivit Armatei Naționale de eliberare Ta’ang, grupul rebel ce controlează zona, numărul morților a ajuns la 43, între care se află inclusiv 7 copii. Estimările anterioare variau între 38 și 45 de morți.

Potrivit grupului, 112 persoane, între care 25 de copii au fost răniți. 37 dintre răniți se află în stare critică. Există îngrijorări că numărul victimelor ar putea crește.

„Operațiunile de salvare și centralizarea cifrelor privind victimele erau încă în curs”, se arată în comunicatului publicat de sursa citată.

Stabilirea numărului exact de victime a fost complicată pentru că multe dintre cadavre au fost sfâșiate din cauza exploziei.

Zonele miniere, controlate de miliții armate

Zonele bogate în resurse din Myanmar, multe dintre ele, sunt controlate de diverse miliții armate, care luptă sporadic împotriva Guvernului central, în încercarea de a obține autonomie. Operațiunile miniere din aceste zone sunt, în mare parte, nereglementate. În consecință, accidente precum alunecările de teren mortale sunt destul de frecvente.

Potrivit forțelor de eliberare Ta’ang, în mină erau explozibili precum Gelignită, utilizată în mineritul local și exploatări de piatră. Aceasta poate să devină instabilă, dacă nu este depozitată corespunzător.

Localnicii nu știau că depozitul minier se aflau explozibili

Locuitorii din micul sat din Kaungtup, unde s-a petrecut explozia, au precizat că nu li s-a spus niciodată că în depozitul minier existau explozibili. O anchetă specifică a cauzei exploziei este în curs de desfășurare, potrivit miliției Ta’ang.

Minele din zonă produc materii prime pentru siliciu metalic — o substanță industrială esențială utilizată în semiconductori, panouri solare și aliaje de aluminiu — sunt situate în zone montane la aproximativ 15 kilometri sud-vest de orașul Namhkam, după cum au declarat pentru Associated Press doi locuitori din zonă.

Exploatate în comun de miliție și oameni de afaceri chinezi

Locuitorii, care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a-și proteja siguranța, au afirmat că minele sunt exploatate în comun de miliția Ta’ang, dar și de oameni de afaceri chinezi. Minele sunt inaccesibile pentru majoritatea locuitorilor.

Industria minieră din Myanmar este unul dintre principalii furnizori mondiali de elemente din pământuri rare, cupru, staniu și pietre prețioase, în special jad și rubine, și este principalul furnizor al Chinei, unde materialele extrase sunt prelucrate și rafinate.

The post Explozie într-un depozit minier din Myanmar: Cel puțin 43 de persoane, ucise. Între victime se află și copii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Baschet masculin: SCMU Craiova, medalie de bronz în sezonul 2025-2026 al Ligii Naţionale

Echipa SCMU Craiova a câştigat luni, în deplasare, medalia de bronz a sezonului, după a doua victorie, în prelungiri, cu Dinamo Bucureşti, scor 105-101 (38-51,...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Baschet masculin: SCMU Craiova, medalie de bronz în sezonul 2025-2026 al Ligii Naţionale

Echipa SCMU Craiova a câştigat luni, în deplasare, medalia de bronz a sezonului, după a doua victorie, în prelungiri, cu Dinamo Bucureşti, scor 105-101 (38-51, 86-86), în finala mică a Ligii Naţionale.The post Baschet masculin: SCMU Craiova, medalie de bronz în sezonul 2025-2026 al Ligii Naţionale first appeared on Nexta.ro.

Trump anunţă că Israelul şi Hezbollahul i-au promis o liniştire şi că negocierile cu Iranul continuă

Preşedintele american Donald Trump anunţă luni pe reţeaua sa Truth Social că mişcarea islamistră libaneză Hezbollah i-a promis o calmare în Liban şi că negocierile cu Iranul continuă, relatează AFP.The post Trump anunţă că Israelul şi Hezbollahul i-au promis o liniştire şi că negocierile cu Iranul continuă first appeared on Nexta.ro.

Un diplomat rus acuză România că dă vina pe Rusia pentru orice incident. „Sunt persoane uşuratice”

Reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă organismele internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, a declarat luni că România este dispusă să atribuie Rusiei orice incident „neplăcut”, comentând impactul unei drone asupra unei clădiri din oraşul românesc Galaţi, care a avut loc săptămâna trecută.The post Un diplomat rus acuză România că dă vina pe Rusia pentru orice incident. „Sunt persoane uşuratice” first appeared on Nexta.ro.

Un diplomat rus acuză România că dă vina pe Rusia pentru orice incident. „Sunt persoane uşuratice”

Reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă organismele internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, a declarat luni că România este dispusă să atribuie Rusiei orice incident „neplăcut”, comentând impactul unei drone asupra unei clădiri din oraşul românesc Galaţi, care a avut loc săptămâna trecută.The post Un diplomat rus acuză România că dă vina pe Rusia pentru orice incident. „Sunt persoane uşuratice” first appeared on Nexta.ro.

Oana Țoiu a criticat dur Rusia la ONU: Atacurile împotriva civililor trebuie condamnate oriunde s-ar întâmpla

Oana Țoiu a spus că declarația este făcută în numele a 56 de guverne, printre care state membre ale Uniunii Europene, aliați NATO și parteneri ai României. „În noaptea de 29 mai, o dronă rusească cu explozibil a intrat în spațiul aerian românesc, încălcând legile internaționale. Această dronă, care făcea parte dintr-un atac pe timp de noapte contra Ucrainei, s-a lovit și a explodat deasupra acoperișului unui bloc de locuințe...

„Un scenariu realist”. Principalul consilier al lui Zelenski spune când vede posibil un acord de pace

Kirilo Budanov, șeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat luni, 1 iunie 2026, că, în opinia sa, ajungerea la un acord pentru încheierea războiului cu Rusia până în iarnă ar fi un scenariu „realist”, relatează hotnews.ro. Într-un interviu difuzat duminică, președintele Volodimir Zelenski a spus că vrea să insiste asupra continuării negocierilor de pace cu Rusia, care au stagnat în ultimele luni, iar asta înainte de sosirea...

Oana Ţoiu, înaintea şedinţei Consiliului de Securitate al ONU: Încălcarea de către dronele ruseşti a spaţiului aerian al României şi al altor ţări central...

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a catalogat, luni seară, înaintea şedinţei Consiliului de Securitate al ONU, drept ”inaccpetabil” incidentul produs la Galaţi, unde o dronă încărcată cu explozibil a căzut pe un bloc de locuinţe, rănind doi civili. ”Încălcarea de către dronele ruseşti a spaţiului aerian al României şi al altor ţări central şi est-europene a intervenit în mod repetat de la izbucnirea invaziei din Ucraina şi reprezintă o...