VIDEO Vizită la Stăuceni: Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului și a vizitat noul sediu al Primăriei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat astăzi o vizită în comuna Stăuceni, unde a participat la activitățile organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului și a vizitat noul sediu al Primăriei, recent modernizat.

Șefa statului s-a întâlnit cu copiii din localitate, care au luat parte la diverse activități recreative și artistice, inclusiv ateliere de pictură, momente muzicale și dansuri.

În mesajul său, Maia Sandu a subliniat importanța copilăriei și a unui mediu care să încurajeze creativitatea și dezvoltarea armonioasă a celor mici.

„Zâmbetele lor ne-au reamintit cât de frumos este când copiii își pot da frâu liber emoțiilor, imaginației și creativității și cât de important este să se bucure de fiecare clipă”, a declarat președinta.

În cadrul vizitei, Maia Sandu a inspectat și noul sediu al Primăriei Stăuceni, construit și amenajat pentru a oferi locuitorilor acces la servicii publice într-un spațiu modern și eficient. Potrivit autorităților, toate serviciile administrației locale vor fi concentrate în noua clădire, dotată la standarde moderne.

Președinta a apreciat eforturile administrației locale și a evidențiat rolul investițiilor în dezvoltarea comunităților.

„Cu astfel de administrații curajoase și multă muncă, modernizăm întreaga țară – comunitate după comunitate”, a afirmat Maia Sandu.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/maia-sandu-stauceni.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul VIDEO Vizită la Stăuceni: Maia Sandu a sărbătorit Ziua Copilului și a vizitat noul sediu al Primăriei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Oana Ţoiu, după Consiliul de Securitate al ONU: Comunitatea internaţională arată încă o dată ceea ce este clar: o asemenea încălcare flagrantă nu trebuie...

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a mulţumit, luni, zecilor de state care şi-au anunţat sprijinul pentru România în contextul incidentului cu drona rusească de la...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Oana Ţoiu, după Consiliul de Securitate al ONU: Comunitatea internaţională arată încă o dată ceea ce este clar: o asemenea încălcare flagrantă nu trebuie...

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a mulţumit, luni, zecilor de state care şi-au anunţat sprijinul pentru România în contextul incidentului cu drona rusească de la Galaţi. ”Comunitatea internaţională arată încă o dată ceea ce este clar: o asemenea încălcare flagrantă nu trebuie să fie tolerată şi să devină noua normalitate”, a afirmat Oana Ţoiu.The post Oana Ţoiu, după Consiliul de Securitate al ONU: Comunitatea internaţională arată încă o dată...

Oficial ucrainean la ONU: Nu am auzit nimic nou din partea reprezentanţilor Rusiei, continuă să cânte vechile refrene că nu Rusia a fost responsabilă

Reprezentantul Ucrainei la Organizaţia Naţiunilor Unite a afirmat, luni, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, că prin incidentul produs la Galaţi Rusia testează atitudinea NATO. ”Rusia poate să arunce teoriile conspiraţiei la coş”, a arătat el.The post Oficial ucrainean la ONU: Nu am auzit nimic nou din partea reprezentanţilor Rusiei, continuă să cânte vechile refrene că nu Rusia a fost responsabilă first appeared on Nexta.ro.

56 de ţări denunţă, la ONU, rolul Rusiei după căderea dronei ruse la Galaţi, un comportament ”inacceptabil”, care ”trebuie să înceteze”

Peste 56 de ţări – inclusiv state membre NATO şi ale Uniunii Europene (UE) – au denunţat luni, la ONU, un comportament ”inacceptabil” al Rusiei, după căderea unei drone pe un bloc în România, săptămîna trecută, potrivit unei declaraţii citite de către ministrul român de Externe, relatează AFP.The post 56 de ţări denunţă, la ONU, rolul Rusiei după căderea dronei ruse la Galaţi, un comportament ”inacceptabil”, care ”trebuie să...

Contre între ruși și ucraineni la ONU, pe tema dronei din Galați. Reprezentantul Rusiei neagă că era rusească. Ucraineanul acuză „teoria conspirației”

Reprezentantul Ucrainei i-a mulțumit Oanei Țoiu, ministra demisă a Afacerilor Externe a României, pentru solidaritate și sprijinul acordate Kievului.  În reuniunea de urgență  în cadrul Consiliului de Securitate de la ONU, organizată la solicitarea României ca urmare a incidentului cu drona prăbușită la Galați, diplomatul ucrainean a denunțat Rusia pentru escaladarea conflictului și a catalogat drept „alarmant” incidentul. „Doamna Țoiu, vă urez succes, Ucraina vă oferă tot sprijinul. Când România și...

Oana Ţoiu, replică pentru reprezentantul rus la ONU: Uneori, cei care nu au argumente ca să-şi explice comportamentul încearcă să fugă de responsabilitate şi...

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a avut o replică dură, luni, la Consiliul de Securitate al ONU, pentru reprezentantul rus la ONU, după ce acesta a afirmat că nu există dovezi conform cărora drona care a lovit un bloc din Galaţi este rusească. ”Aşa cum ne protejăm pământul, apa şi aerul, trebuie să protejăm şi faptele. Acestea riscă să fie prost interpretate. Uneori, cei care nu au argumente ca...