Oana Țoiu: „Pentru prima oară avem răniți în rândul cetățenilor României. Susținem o încetare imediată a focului în Ucraina.

„România susține imediata încetare a focului și o pace justă și durabilă în Ucraina”, a declarat ministra demisă a Afacerilor Externe Oana Țoiu la deschiderea dezbaterilor reuniunii Consiliului de Securitate al ONU. Ea a precizat că prezintă declarația în numele a 56 de guverne care reprezintă partenerii din UE, NATO și ONU.

Dezbaterea inițiată la solicitarea expresă a României are o miză care depășește incidentul de la Galați. Practic, la nivel diplomatic, discuțiile pun în prim plan poziționarea marilor puteri, nivelul de solidaritate față de România și disponibilitatea comunității internaționale de a trata ca pe o problemă de securitate colectivă.

„Prezint această declarație în numele a 56 de guverne care reprezintă aliații și partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO, precum și state partenere din întreaga lume, reunite aici în semn de solidaritate, alături de propriul meu guvern, Guvernul României.

În noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă rusească încărcată cu explozibili a pătruns în spațiul aerian al României, încălcând dreptul internațional. Drona, care făcea parte dintr-un atac împotriva Ucrainei, s-a prăbușit și a explodat pe acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Galați, România. Pentru prima dată, cetățeni români au fost răniți”, a declarat șefa diplomației române.

Țoiu a vorbit despre „încălcările spațiului aerian de către drone rusești deasupra României și a altor state partenere din Europa Centrală și de Est”. Care „ s-au produs în mod repetat de la declanșarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei și reprezintă o consecință directă a tacticilor de escaladare folosite de Rusia în atacurile sale asupra Ucrainei”.

Țoiu a precizat că „un astfel de comportament este inacceptabil conform dreptului internațional și trebuie să înceteze” și a făcut referire la declarațiile recente ale Secretarului General al ONU, António Guterres, potrivit cărora „atacurile împotriva Ucrainei generează consecințe grave și de amploare, care trebuie abordate și limitate”.

Ea a adăugat că România reiterează sprijinul pentru o încetare „completă, imediată și necondiționată a focului, în vederea obținerii unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina”.

În lumina acestei încălcări a dreptului internațional, România a solicitat convocarea unei reuniuni urgente a Consiliului de Securitate, în conformitate cu articolele 44 și 45 din Cartă, pentru a aborda această situație.
Incidentul de la Galați, survine pe fondul unei „tendințe îngrijorătoare”, caracterizată prin incursiuni ale dronelor în spațiile aeriene și în apele teritoriale ale statelor care se învecinează fie cu Ucraina, fie cu Federația Rusă, precum și al unei escaladări puternice a ostilităților atât din partea forțelor ruse, cât și a celor ucrainene, a declarat și ayoko Gotoh, director pentru Europa, Asia Centrală și Americi în cadrul Departamentelor ONU pentru Afaceri Politice și Consolidarea Păcii și pentru Operațiuni de Pace.

Ea spune că vorbim despre „un incident periculos a concretizat avertismentele pe care le-am formulat în repetate rânduri cu privire la posibilitatea extinderii efectelor războiului”

În limbaj ONU, aceasta echivalează cu recunoașterea faptului că incidentul din România este privit ca un exemplu concret al riscului de extindere a efectelor războiului dincolo de teritoriul Ucrainei, nu ca un simplu accident izolat. Este probabil cea mai importantă validare diplomatică obținută de România în această reuniune.

The post Oana Țoiu: „Pentru prima oară avem răniți în rândul cetățenilor României. Susținem o încetare imediată a focului în Ucraina. first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Profit istoric în asigurările românești. Cei mai mari câștigători și pierzătorii

Piața locală de asigurări a consemnat anul trecut un...

Roland Garros: 65.000 de dolari amenda pentru Adolfo Daniel Vallejo după declarații sexiste la adresa unei arbitre

Jucătorul paraguayan Adolfo Daniel Vallejo a fost sancționat de...

ULTIMA ORĂ

Starbucks trece pe pierdere în România, cea mai mare din ultimul deceniu, după 4 ani consecutivi de profit. A închis unele cafenele din București,...

Operatorul lanțului Starbucks pe piața locală a încheiat 2025 cu afaceri ușor în scădere și a trecut pe pierdere, după patru ani consecutivi de profit....

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Starbucks trece pe pierdere în România, cea mai mare din ultimul deceniu, după 4 ani consecutivi de profit. A închis unele cafenele din București,...

Operatorul lanțului Starbucks pe piața locală a încheiat 2025 cu afaceri ușor în scădere și a trecut pe pierdere, după patru ani consecutivi de profit. Rezultatul negativ marchează cea mai mare pierdere din ultimul deceniu, într-un context în care vânzările continuă trendul descendent început după vârful din 2023.The post Starbucks trece pe pierdere în România, cea mai mare din ultimul deceniu, după 4 ani consecutivi de profit. A închis...

DOCUMENT Pe ce a plătit efectiv România 100.000 de dolari, lobby la Washington în 2025, unei firme a unui fost șef din instituția SUA...

Statul român, prin Ambasada României în SUA, a plătit anul trecut 100.000 de dolari în baza unui contract de lobby la Washington, cu durata de 4 luni, încheiat cu Global Security and Innovative Strategies LLC (GSIS), o firmă americană de consultanță specializată în securitate și siguranță publică a unui fost șef din instituția-cheie pentru programul Visa Waiver.The post DOCUMENT Pe ce a plătit efectiv România 100.000 de dolari, lobby...

Profit istoric în asigurările românești. Cei mai mari câștigători și pierzătorii

Piața locală de asigurări a consemnat anul trecut un câștig net de 1,41 miliarde de lei, de la un rezultat net pozitiv de 1,34 miliarde de lei în 2024 și de 939,75 milioane de lei în 2023, conform datelor analizate de Profit.ro.The post Profit istoric în asigurările românești. Cei mai mari câștigători și pierzătorii first appeared on Nexta.ro.

EXCLUSIV Controverse lângă mall-ul AFI Cotroceni cu siguranța seismică a birourilor AFI Park: Un raport tehnic din urmă cu 10 ani ridică semne de...

Un raport tehnic realizat în 2015 de compania Bureau Veritas conține observații privind proiectarea seismică a clădirilor de birouri AFI Park, ce flanchează mall-ul AFI Cotroceni. Observațiile sunt ferm contestate de proprietarul clădirilor.The post EXCLUSIV Controverse lângă mall-ul AFI Cotroceni cu siguranța seismică a birourilor AFI Park: Un raport tehnic din urmă cu 10 ani ridică semne de întrebare, AFI respinge ferm concluziile first appeared on Nexta.ro.

EXCLUSIV Controverse lângă mall-ul AFI Cotroceni cu siguranța seismică a birourilor AFI Park: Un raport tehnic din urmă cu 10 ani ridică semne de...

Un raport tehnic realizat în 2015 de compania Bureau Veritas conține observații privind proiectarea seismică a clădirilor de birouri AFI Park, ce flanchează mall-ul AFI Cotroceni. Observațiile sunt ferm contestate de proprietarul clădirilor.The post EXCLUSIV Controverse lângă mall-ul AFI Cotroceni cu siguranța seismică a birourilor AFI Park: Un raport tehnic din urmă cu 10 ani ridică semne de întrebare, AFI respinge ferm concluziile first appeared on Nexta.ro.

Roland Garros: 65.000 de dolari amenda pentru Adolfo Daniel Vallejo după declarații sexiste la adresa unei arbitre

Jucătorul paraguayan Adolfo Daniel Vallejo a fost sancționat de organizatorii turneului Roland Garros cu o amendă de 65.000 de dolari, echivalentul a aproximativ jumătate din premiul încasat pentru…The post Roland Garros: 65.000 de dolari amenda pentru Adolfo Daniel Vallejo după declarații sexiste la adresa unei arbitre first appeared on Nexta.ro.