Lia Olguța Vasilescu, despre legea salarizării unitare: Creșterile vor fi eșalonate până în 2031

„Din câte am înțeles, vor fi eșalonate până în 2031”, a spus lidera PSD într-o conferință de presă, referindu-se la calendarul de aplicare a noii legi . 

Anomaliile legii

Referitor la situația veniturilor din administrație, primarul Craiovei a afirmat: „Având în vedere că în administrația publică centrală nu a existat deloc această frână care a existat în administrația publică locală, în Ministere, să știți că aproape jumătate din funcționari trec peste salariul ministrului. Adică trebuie să fim foarte atenți la toate discuțiile care au loc în spațiul public și să ne uităm cu exactitate ce se întâmplă, pentru că s-ar putea ca ceea ce ne dă și anume ca salariile demnitarilor, de exemplu, să scadă în condițiile în care ele au fost plafonate din 2018 până în acest moment, să ne trezim în situația în care și portarul depășește ministrul într-un minister”. 

Presiunea adupra administrației publice

În plus, edilul a atras atenția asupra presiunii financiare la care va fi supusă Primăria Craiova pentru respectarea noii grile de salarizate și a subliniat contrastul dintre prevederile actului normativ și măsurile de austeritate ale Guvernului condus de Ilie Bolojan. 

„Mie nu-mi convine ca primar ca să cresc cu peste 2 milioane de euro salariile în primăria Craiova. În condițiile în care, până acum, ni s-a spus că trebuie să strângem cureaua, nu? Că toată lumea trebuie să strângă cureaua, că în administrația publică locală lefurile sunt deja foarte mari. Pe această lege, trebuie să găsim o sursă de finanțare de peste 2 milioane de euro, încât să putem să acoperim aceste creșteri”, a declarat Olguța Vasilescu. 

Va trece legea?

Întrebată dacă legea va trece de parlament în forma actuala, lidera PSD a afirmat: „Nu cred că va trece așa cum este în forma ei acum. Cred că trebuie discutată. Sunt câteva lacune care trebuiesc corectate. Inclusiv noi am venit astăzi cu două amendamente. Este foarte posibil să se țină cont de ele. Și în aceste condiții am putea să ne gândim și noi la o variantă de a fi votată legea”. 

The post Lia Olguța Vasilescu, despre legea salarizării unitare: Creșterile vor fi eșalonate până în 2031 first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Vladimir Putin a dezvăluit câți soldați ruși luptă acum în Ucraina: „Avansăm în fiecare zi”

Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona...

Bilanţul Operaţiunii „JUPITER 5”: 1170 percheziţii domiciliare, măsuri preventive faţă de 166 de persoane, în cadrul a 300 de dosare penale

Bilanţul Operaţiunii ”Jupiter”, desfăşurată în această săptămână de IGPR...

Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor

Creatorul Sagrada Familia, Antoni Gaudí, a schimbat pentru totdeauna...

Cum alegi consola potrivită: Xbox, PlayStation sau Nintendo Switch

Alegerea unei console pare simplă la prima vedere, dar...

Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor

Creatorul Sagrada Familia, Antoni Gaudí, a schimbat pentru totdeauna...

Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor

Creatorul Sagrada Familia, Antoni Gaudí, a schimbat pentru totdeauna...

Cum alegi consola potrivită: Xbox, PlayStation sau Nintendo Switch

Alegerea unei console pare simplă la prima vedere, dar...

ULTIMA ORĂ

Vladimir Putin a dezvăluit câți soldați ruși luptă acum în Ucraina: „Avansăm în fiecare zi”

Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

Vladimir Putin a dezvăluit câți soldați ruși luptă acum în Ucraina: „Avansăm în fiecare zi”

Rusia are peste 700.000 de soldaţi desfăşuraţi în zona de război din Ucraina, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii la Kremlin, cu ocazia sărbătorii naţionale de 12 iunie, relatează dpa.The post Vladimir Putin a dezvăluit câți soldați ruși luptă acum în Ucraina: „Avansăm în fiecare zi” first appeared on Nexta.ro.

Bilanţul Operaţiunii „JUPITER 5”: 1170 percheziţii domiciliare, măsuri preventive faţă de 166 de persoane, în cadrul a 300 de dosare penale

Bilanţul Operaţiunii ”Jupiter”, desfăşurată în această săptămână de IGPR şi de Parchetul ICCJ include 1170 percheziţii domiciliare, măsuri preventive faţă de 166 de persoane, în cadrul a 300 de dosare penale. De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii în cuantum total de 141.435.164 lei şi au fost ridicate şi indisponibilizate bunuri, printre care 55 de arme neletale, 40 de arme letale, peste 69 de tone de deşeuri şi substanţe...

Vreme caldă în weekend: până la +27 de grade și ploi pe alocuri

Meteorologii anunță vreme stabilă, cu ploi izolate și temperaturi în creștere în următoarele zile. Potrivit prognozei pentru perioada 13-15 iunie, maximele vor urca până la +27 de grade Celsius, iar precipitațiile vor fi puține și de scurtă durată, transmite IPN. În noaptea de sâmbătă sunt posibile ploi slabe de scurtă durată în unele localități, însoțite izolat de descărcări electrice. Pe parcursul zilei, vremea va fi predominant fără precipitații. În zilele de...

Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor

Creatorul Sagrada Familia, Antoni Gaudí, a schimbat pentru totdeauna imaginea Barcelonei și felul în care privim arhitectura. La 100 de ani de la moartea sa, povestea geniului catalan impresionează la fel de mult: succes, sacrificii, credință și un sfârșit care a luat prin surprindere un oraș întregThe post Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor first appeared on Nexta.ro.

Alegerea unei console pare simplă la prima vedere, dar devine rapid complicată când începi să compari jocurile, abonamentele, performanța, prețurile și modul în care o vei folosi.The post Cum alegi consola potrivită: Xbox, PlayStation sau Nintendo Switch first appeared on Nexta.ro.