UTA Arad transferă un fost internațional român de juniori, cu prezențe la cluburile Brescia, FCSB și Rapid

În vârstă de 28 de ani, Oaidă revine în orașul în care și-a început cariera, după ce a trecut în carieră pe la cluburi din Anglia, Italia și România.

„Răzvan Oaidă este noul jucător al UTA pentru sezonul 2026-2027. După junioratul petrecut la Atletico Arad și experiențe în Anglia, Italia și SuperLiga României, mijlocașul defensiv de 28 de ani va îmbrăca în premieră tricoul «Bătrânei Doamne»”, au transmis oficialii clubului arădean.

Fotbalistul a declarat că revenirea la Arad reprezintă un moment special în cariera sa.

„Sunt fericit că am ajuns aici. Pentru mine, multe lucruri îmi sunt familiare: atmosfera, oamenii, orașul, terenurile și tot ceea ce înseamnă Aradul. Vin cu dorință de muncă, cu energie și abia aștept să începem pregătirea”, a afirmat Oaidă.

Mijlocașul a subliniat și importanța suporterilor pentru noua sa echipă.

„Este clar că orice jucător își dorește să evolueze în fața unui stadion plin la fiecare meci. Acest lucru vine și cu responsabilitate. Suporterii îți oferă energie, iar tu trebuie să le răspunzi prin atitudine, muncă și respect. UTA a fost mereu o echipă greu de învins, mai ales pe teren propriu”, a adăugat acesta.

Patru sezoane petrecute la FCSB

Format la Atletico Arad, Oaidă a făcut parte de-a lungul carierei din loturile cluburilor Wolverhampton Wanderers și Brescia, iar în România a evoluat pentru FC Botoșani, FCSB, Rapid București și Universitatea Cluj. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, fotbalistul este cotat la 100.000 de euro.

Ultima apariție oficială a lui Oaidă a avut loc pe 25 mai 2025, când a evoluat pentru Universitatea Cluj în remiza cu Rapid, scor 2-2, din play-off-ul Superligii.

În perioada petrecută la FCSB, unde a jucat timp de patru sezoane, mijlocașul a fost inclus constant în rotația echipei. Totodată, a făcut parte din generațiile de juniori și tineret ale naționalei României, fără a debuta însă la prima reprezentativă.

Transferul lui Răzvan Oaidă reprezintă una dintre primele mutări importante realizate de UTA în această perioadă de mercato pentru noul sezon.

The post UTA Arad transferă un fost internațional român de juniori, cu prezențe la cluburile Brescia, FCSB și Rapid first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ciprian Ciucu a primit acordul Consiliului General pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei

Consiliul General al Municipiului București a mandatat primarul general,...

PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană

Teatrul Republican „Luceafărul” aduce în fața publicului premiera spectacolului „E grozav s-o iei razna”, o producție semnată de regizorul Alex Bogdan, care explorează cu sensibilitate...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

PREMIERĂ // Teatrul Republican „Luceafărul” prezintă spectacolul „E grozav s-o iei razna”, o poveste despre memorie, familie și fragilitatea umană

Teatrul Republican „Luceafărul” aduce în fața publicului premiera spectacolului „E grozav s-o iei razna”, o producție semnată de regizorul Alex Bogdan, care explorează cu sensibilitate și umor efectele bolii Alzheimer asupra unei familii și lu...

Ciprian Ciucu a primit acordul Consiliului General pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei

Consiliul General al Municipiului București a mandatat primarul general, Ciprian Ciucu, să gestioneze procedurile pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei. Primăria Capitalei susține că transferul ar permite coordonarea unitară a producției și distribuției agentului termic și ar facilita investițiile în rețeaua de termoficare.The post Ciprian Ciucu a primit acordul Consiliului General pentru preluarea ELCEN de la Ministerul Energiei first appeared on Nexta.ro.

Primăria Capitalei face un nou pas spre preluarea ELCEN. Ciprian Ciucu va negocia cu Ministerul Energiei / Scopul tranzacției 

Primarul general al Capitalei a fost mandatat de Consiliul General să deruleze acțiunile pentru transferul pachetului de acțiuni deținut de Ministerul Energiei la ELCEN către Municipiul București, adică la Primăria Capitalei. Transferul se va face contra cost, suma urmând să fie stabilită în baza unei evaluări.   „Primarul General poate împuternici orice persoană, echipă sau orice …The post Primăria Capitalei face un nou pas spre preluarea ELCEN. Ciprian Ciucu va...