Israel și Liban au convenit asupra unui nou armistițiu. Care sunt condițiile acordului

Acordul mediat de Statele Unite prevede o „încetare completă a focului” din partea Hezbollah, gruparea susținută de Iran în sudul Libanului, după ce o înțelegere anterioară a fost practic ignorată, relatează The New York Times.

Departamentul de Stat al SUA a publicat în seara zilei de 3 iunie o declarație comună a Israelului și Libanului, prin care cele două țări au anunțat că au convenit să reînnoiască armistițiul, după două zile de întâlniri la nivel înalt desfășurate la Washington.

Potrivit declarației, armistițiul presupune și evacuarea tuturor membrilor Hezbollah din sudul Libanului, din zona de frontieră cu Israelul.

De asemenea, cele două părți au convenit asupra „creării unor zone pilot în care Forțele Armate Libaneze vor prelua controlul exclusiv” și care vor exclude „toți actorii non-statali”, se arată în document.

Conform sursei, anunțul ar putea contribui la eliminarea unui obstacol în negocierile dintre Statele Unite și Iran, aplicarea acordului depinde de cooperarea Hezbollah. Gruparea militantă libaneză, susținută de Iran, luptă împotriva Israelului, nu face parte din guvernul de la Beirut, nu este controlată de acesta și nu a participat la niciuna dintre rundele de negocieri.

Totodată, declarația comună atribuită Statelor Unite, Libanului și Israelului „a reafirmat că viitorul relațiilor dintre Israel și Liban trebuie decis de cele două guverne suverane” și „a respins orice încercare, din partea oricărui stat sau actor nestatal, de a ține viitorul Libanului ostatic”.

În cadrul discuțiilor, delegațiile au analizat și un cadru de securitate care include „desființarea” grupurilor armate, iar „Libanul s-a angajat să consolideze capacitatea Forțelor Armate Libaneze, cu sprijinul SUA”.

În acest sens, Libanul și Israelul „au reafirmat că nu au intenții ostile unul față de celălalt și s-au angajat să continue negocierile directe pentru a construi încredere, a rezolva toate problemele rămase”.

Părțile urmează să se reunească din nou pe 22 iunie.

În contextul acestor evoluții diplomatice, președintele american Donald Trump a declarat că războiul din Iran „nu este o problemă majoră” pentru Statele Unite, în cea mai recentă încercare de a minimaliza efectele conflictului regional, invocând situația economică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Israel și Liban au convenit asupra unui nou armistițiu. Care sunt condițiile acordului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor”

Rusia a acuzat joi NATO că strânge Serbia „ca un boa constrictor”, citând un exerciţiu militar comun care are loc acolo ca dovadă a unei...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor”

Rusia a acuzat joi NATO că strânge Serbia „ca un boa constrictor”, citând un exerciţiu militar comun care are loc acolo ca dovadă a unei încercări de a subjuga ţara din partea alianţei militare occidentale, relatează Reuters.The post Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor” first appeared on Nexta.ro.

„Oamenii fug pentru că nu au de ales”: Antonio Rüdiger (Real Madrid) îi apără pe refugiaţi

Antonio Rüdiger a luat poziţie în apărarea refugiaţilor într-un interviu acordat publicaţiei The Guardian. Familia internaţionalului german şi jucătorului de la Real Madrid a fugit din Sierra Leone în 1991, în timpul războiului civil.The post „Oamenii fug pentru că nu au de ales”: Antonio Rüdiger (Real Madrid) îi apără pe refugiaţi first appeared on Nexta.ro.

VIDEO Noapte de foc în Ucraina: un copil de 12 ani și mai mulți civili, victime ale atacurilor rusești

Rusia își intensifică atacurile asupra Ucrainei, unde în noaptea de 3 spre 4 iunie au fost raportate noi victime, incendii și distrugeri în mai multe regiuni ale țării. Două persoane au fost rănite în regiunea Dnipropetrovsk, iar la Herson un copil în vârstă de 12 ani a fost transportat la spital după ce o dronă a lovit locuința în care se afla. Raidurile au continuat și în cursul dimineții, autoritățile...

Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor”

Rusia a acuzat joi NATO că strânge Serbia „ca un boa constrictor”, citând un exerciţiu militar comun care are loc acolo ca dovadă a unei încercări de a subjuga ţara din partea alianţei militare occidentale, relatează Reuters.The post Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor” first appeared on Nexta.ro.

Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor”

Rusia a acuzat joi NATO că strânge Serbia „ca un boa constrictor”, citând un exerciţiu militar comun care are loc acolo ca dovadă a unei încercări de a subjuga ţara din partea alianţei militare occidentale, relatează Reuters.The post Maria Zaharova spune că Aliații vor să preia controlul Balcanilor: „NATO încearcă să sufoce Serbia ca un boa constrictor” first appeared on Nexta.ro.

Tragedie în Italia: Un cetățean moldovean, găsit fără viață într-un automobil furat

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit mort într-un automobil furat, răsturnat într-un canal din localitatea Pantigliate, situată în apropierea orașului Milano, Italia, notează Milanotoday.it. Potrivit autorităților italiene, descoperirea a fost făcută miercuri, 3 iunie, după ce un trecător a alertat serviciul de urgență 112. La fața locului au intervenit carabinierii, pompierii și echipajele medicale. Corpul bărbatului a fost găsit în interiorul unui automobil...

Dan Tarcea, viceprimar Cluj-Napoca: „Nu putem să împărțim sărăcia. Avem nevoie de oameni de afaceri puternici”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca a subliniat importanța dialogului constant dintre administrația publică, mediul de afaceri și universități, în cadrul conferinței Gândul „Portret România – Cluj-Napoca”, evidențiind rolul antreprenorilor în dezvoltarea economică și socială a comunității. La finalul conferinței „Portret România – Cluj-Napoca”, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Ștefan Tarcea, a apreciat inițiativa organizării unor astfel de întâlniri, pe care le consideră esențiale pentru consolidarea relației dintre autoritățile locale și mediul economic. „Autoritățile publice...