Universitatea Craiova anunță transferul portarului Alexandru Maxim după promovarea cu FC Voluntari

În vârstă de 19 ani, Alexandru Maxim revine în orașul natal și va întări compartimentul defensiv al formației pregătite de Filipe Coelho.

„Un oltean s-a întors acasă! La doar 19 ani și cu o înălțime impresionantă de 2,04 metri, unul dintre cei mai talentați tineri portari români a semnat astăzi cu Universitatea Craiova”, au transmis reprezentanții clubului, pe rețelele de socializare.

Alexandru Maxim a evoluat în sezonul recent încheiat pentru FC Voluntari, unde a fost împrumutat de la FCSB. Portarul a bifat 24 de apariții în Liga a II-a și a avut un rol important în revenirea formației ilfovene pe prima scenă a fotbalului românesc.

Soluție pentru regula U21 și pentru postul de portar

Mutarea vine într-un moment în care Universitatea Craiova caută soluții pentru postul de portar. Laurențiu Popescu este în prezent singurul goalkeeper cu experiență disponibil pentru începutul noului sezon.

Ucraineanul Pavlo Isenko se află în recuperare după o accidentare gravă și este așteptat să revină pe teren abia în toamnă.

Maxim reprezintă și o opțiune importantă pentru respectarea regulii U21 în sezonul viitor.

Crescut la FCSB, fără debut la prima echipă

Alexandru Maxim s-a aflat în proprietatea FCSB din 2021, însă nu a debutat pentru echipa de seniori a clubului bucureștean. În această perioadă a fost împrumutat la Olimpia Satu Mare și de două ori la FC Voluntari pentru a acumula experiență la nivel competițional.

Evaluat la 200.000 de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt, portarul de 2,04 metri devine primul transfer realizat de Universitatea Craiova după cucerirea titlului de campioană în sezonul 2025-2026.

The post Universitatea Craiova anunță transferul portarului Alexandru Maxim după promovarea cu FC Voluntari first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Panică la Kremlin. Șefa diplomației europene spune ce trebuie să facă UE pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul

Kremlinul este cuprins de panică din cauza strategiei Ucrainei de a lansa atacuri în adâncime împotriva industriilor sale energetice și militare, a declarat șefa politicii...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Panică la Kremlin. Șefa diplomației europene spune ce trebuie să facă UE pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul

Kremlinul este cuprins de panică din cauza strategiei Ucrainei de a lansa atacuri în adâncime împotriva industriilor sale energetice și militare, a declarat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.The post Panică la Kremlin. Șefa diplomației europene spune ce trebuie să facă UE pentru a ajuta Ucraina să câștige războiul first appeared on Nexta.ro.

Grosu, după ce Dodon a cerut la Sankt Petersburg revenirea la gazul rusesc: „E jalnic”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru revenirea la gazul rusesc și pentru anularea sancțiunilor impuse Federației Ruse. Într-o reacție pentru NewsMaker, speakerul a calificat poziția fostului șef al statului drept „jalnică”. „Jalnic. Evident, e jalnic The post Grosu, după ce Dodon a cerut la Sankt Petersburg revenirea la gazul...

Părinții fetiței de doi ani moarte la stomatolog lansează acuzații grave: „Clinica funcționează în continuare cu aceiași medici”

La aproape 7 luni de la moartea Sarei, fetița de doi ani care și-a pierdut viața în urma unei intervenții la o clinică stomatologică din București, părinții copilului lansează noi acuzații grave.The post Părinții fetiței de doi ani moarte la stomatolog lansează acuzații grave: „Clinica funcționează în continuare cu aceiași medici” first appeared on Nexta.ro.

Peste 950 de alergători la startul primei ediții Bușteni Ultra Race, competiția care unește Bucegii și Baiului

Stațiunea Bușteni va găzdui, pe 6 iunie 2026, prima ediție a competiției de alergare montană Bușteni Ultra Race, eveniment care a atras peste 950 de participanți și care se anunță una dintre cele mai spectaculoase competiții de trail running organizate în România. Evenimentul este organizat de Primăria Orașului Bușteni, Consiliul Local Bușteni și Team Run Club & Events și aduce la start alergători din întreaga țară, dar și participanți internaționali,...