Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate

Eugen Doga a fost omagiat în Parlament, la un an de la trecerea la cele veșnice. În debutul ședinței plenare, deputații și-au exprimat recunoștința pentru marele compozitor, la îndemnul președintelui legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Un geniu al muzicii, un simbol al culturii naționale și un om care a reușit să transforme muzica în emoție pură. Prin creația sa ne-a învățat să descoperim frumusețea vieții și a plaiului natal, iar prin talentul și demnitatea sa a dus numele Moldovei în întreaga lume”, a declarat Igor Grosu de la tribuna Parlamentului.

La finalul intervenției, deputații au fost invitați să-i aducă un omagiu prin aplauze, în semn de respect și recunoștință.

Eugen Doga s-a stins din viață pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani.

Născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbnița, compozitorul a avut o carieră de peste șase decenii, în care a semnat sute de lucrări muzicale, de la creații simfonice și balet până la muzică de film. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără valsul din filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, considerat una dintre cele mai apreciate compoziții cinematografice ale secolului trecut.

În semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea culturii și imaginii țării, Aeroportul Internațional Chișinău a fost redenumit anul trecut în cinstea maestrului.

The post Eugen Doga, omagiat în Parlament la un an de la trecerea în eternitate appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Integrarea europeană consolidează reziliența țării și crește atractivitatea pentru investitori, Anca Dragu

Infrastructura financiară a Republicii Moldova se modernizează, plățile digitale...

Conferință de presă | Igor Nani și Olga Iovu

CINE: Igor Nani și Olga Iovu CE: Conferință de presă...

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență și reguli noi pentru alegeri și referendum

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru...

Fabrică de documente false, destructurată în Spania

Autoritățile din Spania și Franța, cu sprijinul Europol, au...

Este momentul pe care îl așteptăm cu toții – eurodeputat despre deschiderea negocierilor de aderare

În următoarele zile se va finaliza procesul care va...

Mark Rutte: Înrolarea tinerilor ruși în război este aproape sigur o condamnare la moarte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat tinerii...

Moldova Pride 2026: marșul tradițional se va desfășura pe 21 iunie

Festivalul Moldova Pride 2026 va fi lansat pe 14...

ULTIMA ORĂ

Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027

O brigadă românească va conduce partida Belgia – Luxemburg, din grupa B4 a preliminarilor europene pentru Cupa Mondială 2027 la fotbal feminin.The post Ana Maria...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027

O brigadă românească va conduce partida Belgia – Luxemburg, din grupa B4 a preliminarilor europene pentru Cupa Mondială 2027 la fotbal feminin.The post Ana Maria Terteleac, delegată în preliminariile CM 2027 first appeared on Nexta.ro.

Adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor şi procurorilor, convocate pentru data de 9 iunie, pentru emiterea unui punct de vedere cu privire...

Adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor şi procurorilor au fost convocate pentru data de 9 iunie, în vederea conturării unui punct de vedere cu privire la noua lege a salarizării. Magistraţii reclamă o campanie de decredibilizare continuă a puterii judecătoreşti şi vor emite un punct de vedere şi cu privire la acest aspect.The post Adunările generale ale curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor şi procurorilor, convocate pentru data...

Baschet masculin: Vicecampioana CSM Oradea oficializează plecarea antrenorului Cristi Achim, după 17 sezoane

Cel mai longeviv antrenor în funcţie la aceeaşi echipă din Liga Naţională – Cristi Achim – a plecat de la vicecampioana CSM Oradea, anunţul fiind făcut de club joi, a doua zi după meciul 4 cu U BT Cluj, campioană şi în 2026. CSM Oradea îi mulţumeşte într-un mesaj emoţionant lui Cristi Achim, care a cucerit trei titluri de campion, Supercupa şi o medalie de bronz în FIBA Europe...

Zece țări din UE cer ca turiștii ruși să nu mai primească atâtea vize. Mesaj dur al Suediei

Ministrul suedez pentru migrație a cerut joi Comisiei Europene să înăsprească regulile privind vizele turistice pentru cetățenii ruși, afirmând că este „o nebunie” faptul că mulți ruși se bucură de vacanțe în Europa în timp ce ucrainenii mor pe câmpul de luptă, transmite Reuters. Suedia și alte 10 țări au trimis miercuri o scrisoare Kajei …The post Zece țări din UE cer ca turiștii ruși să nu mai primească...

Replici între Ministerul Educației și Primăria Chișinău pe reforma „restart” în educație: „Noi nu împărțim copiii în «ai noștri» și «ai voștri»”

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de educație. Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a acuzat conducerea Ministerului Educației că prin aceste acțiuni încearcă să „fure peste 300 de milioane de lei anual din bugetul capitalei”. Secretara de stat a The post Replici între Ministerul Educației și Primăria Chișinău pe reforma „restart” în educație:...

Cod roşu de furtuni, în trei localităţi din judeţul Ilfov

Trei localităţi din judeţul Ilfov se află, joi seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de furtuni, fiind aşteptate ploi torenţiale, grindină, descărcări electrice şi vijelii.The post Cod roşu de furtuni, în trei localităţi din judeţul Ilfov first appeared on Nexta.ro.

Focar de pestă porcină africană în Ungaria, în apropierea frontierei cu România. Circa 3.000 de animale sunt sacrificate

Autorităţile sanitar-veterinare din Ungaria anunţă un focar de pestă porcină africană la o fermă din localitatea Vállaj, judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg, situată în nord-estul ţării, în apropierea frontierei cu România. Trei mii de animale urmează să fie sacrificate.The post Focar de pestă porcină africană în Ungaria, în apropierea frontierei cu România. Circa 3.000 de animale sunt sacrificate first appeared on Nexta.ro.