Nicușor Dan anunță colaborarea cu Estonia pentru apărarea anti-dronă după incidentul din Galați: „Apreciez profund solidaritatea demonstrată de aliatul nostru, Estonia”

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat joi, într-o postare publicată pe pagina sa de X, că a avut o convorbire telefonică cu președintele Estoniei, Alar Karis, în urma incidentului în care o dronă rusească a lovit o clădire din Galați.

Șeful statului a scris că discuția a vizat atât situația de securitate generată de războiul din Ucraina, cât și cooperarea dintre cele două țări în domeniul apărării, în special în ceea ce privește amenințările provocate de drone.

„Am primit astăzi un apel de la președintele Estoniei, Alar Karis, în urma incidentului cu drona rusească care a lovit o clădire din Galați. Apreciez profund solidaritatea demonstrată de aliatul nostru, Estonia”, a transmis Nicușor Dan.

Acesta a precizat că președintele eston și-a exprimat recunoștința și pentru intervenția recentă a unui pilot român care a doborât o dronă în Estonia.

„Președintele Karis și-a exprimat, de asemenea, recunoștința pentru recenta doborâre, în Estonia, a unei drone de către un pilot român”, a mai scris Nicușor Dan.

În contextul în care atât România, cât și Estonia se află în apropierea zonelor afectate de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, cei doi lideri au convenit să intensifice cooperarea în domeniul apărării anti-dronă.

„Întrucât ambele noastre țări sunt expuse direct amenințărilor generate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei, am convenit să colaborăm îndeaproape la proiecte de apărare împotriva dronelor, inclusiv în cadrul UE și NATO”, a precizat președintele României.

„De asemenea, am discutat despre procesul de extindere a UE, pe care ambele părți îl considerăm important din punct de vedere strategic. România va continua să își consolideze capacitățile militare pentru a asigura o postură robustă de apărare și descurajare pe flancul estic”, a adăugat Nicușor Dan.

The post Nicușor Dan anunță colaborarea cu Estonia pentru apărarea anti-dronă după incidentul din Galați: „Apreciez profund solidaritatea demonstrată de aliatul nostru, Estonia” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac a fost desemnat prim-ministru. Ce urmează

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat joi nominalizarea lui Eugen...

Inundații după ploile abundente din Buzău / ISU intervine pentru evacuarea apei

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău...

ULTIMA ORĂ

O explozie puternică, urmată de incendiu la Durlești. Pompierii, la fața locului

O explozie puternică urmată de incendiu s-a produs în seara zilei de 4 iunie, în jurul orei 18:00, pe un șantier de construcții din orășelul...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

O explozie puternică, urmată de incendiu la Durlești. Pompierii, la fața locului

O explozie puternică urmată de incendiu s-a produs în seara zilei de 4 iunie, în jurul orei 18:00, pe un șantier de construcții din orășelul Durlești. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri pentru a stinge flăcările.

O explozie puternică, urmată de incendiu la Durlești. Pompierii, la fața locului

O explozie puternică urmată de incendiu s-a produs în seara zilei de 4 iunie, în jurul orei 18:00, pe un șantier de construcții din orășelul Durlești. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri pentru a stinge flăcările.

Eugen Tomac a fost desemnat prim-ministru. Ce urmează

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat joi nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Ce urmează? Propunerea de premier vine la o lună de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Eugen Tomac este cel care trebuie să formeze acum viitorul guvern și să meargă în Parlament …The post Eugen Tomac a fost desemnat prim-ministru. Ce urmează first appeared on Nexta.ro.

INTERVIU Avantajele și provocările „guvernului prezidențial Tomac”. Un cunoscut politolog crede că „Președintele nu ar nominaliza pe cineva fără o majoritate”

Desemnarea lui Eugen Tomac pentru funcția de premier indică existența unei majorități funcționale, crede analistul politic Cristian Pîrvulescu. El își explică argumentele într-un interviu „la cald” pentru HotNews.  -Domnule Pîrvulescu, după acest mandat oferit din partea președintelui, ce șanse are un guvern Tomac, pe de o parte, să fie format, iar pe de altă parte, …The post INTERVIU Avantajele și provocările „guvernului prezidențial Tomac”. Un cunoscut politolog crede că...

Calendarul formării viitorului Guvern. Ce spune Constituția despre următorii pași după desemnarea premierului

Preşedintele României Nicuşor Dan l-a desemnat, la 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcţia de prim-ministru, în baza Articolului 85 din Constituţie. În termen de 10 zile de la această desemnare, premierul desemnat Eugen Tomac trebuie să întocmească lista cu membrii guvernului şi programul de guvernare şi să le trimită pentru dezbatere Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 103, alin. 2 din Constituţie), precizează Agerpres.The post Calendarul formării viitorului...

R. Moldova este plasată în aceeași arhitectură instituțională cu Balcanii de Vest: Planul schițat de Paris și Berlin

Un document franco-german pregătit înaintea summitului UE–Balcanii de Vest din 5 iunie și a summitului UE–Moldova din 22 iunie sugerează o schimbare discretă, dar potențial majoră, în modul în care este privită aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Inundații după ploile abundente din Buzău / ISU intervine pentru evacuarea apei

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău intervin joi în localitatea Lopătari, după ce precipitațiile abundente au provocat acumulări importante de apă într-o gospodărie. Potrivit ISU Buzău, salvatorii au fost solicitați să evacueze apa acumulată într-o anexă inundată, afectată de efectele fenomenelor meteorologice manifestate în zonă. Apă acumulată într-o gospodărie La intervenție a fost mobilizat un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Beceni, care acționează cu o motopompă pentru evacuarea...