Percheziții DIICOT în București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri. Traficanții vindeau droguri în cluburi și la petreceri din Capitală

Potrivit DIICOT, ancheta vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, începând cu toamna anului 2025, pe raza municipiului București a fost constituită o grupare de criminalitate organizată, formată din peste 30 de membri, care au desfășurat activități de vânzare de droguri de risc și mare risc, precum și substanțe psihoactive noi, cu incidență sporită în cadrul evenimentelor și petrecerilor din Capitală”, a transmis DIICOT.

Droguri vândute în cluburi, cafenele și hoteluri

Anchetatorii susțin că gruparea acționa în cluburi de noapte din București și vindea în special ecstasy, cocaină și substanțe cristaline.

„Grupul infracțional organizat este unul de tip multicelular, cu membri comuni și relații directe între aceștia, acționând concertat în cluburile de noapte din București pentru vânzarea de droguri de mare risc și substanțe psihoactive, în special ecstasy, cocaină și substanțe cristaline. Membrii au acționat conspirat, cu împărțirea zonelor de acțiune în interiorul cluburilor, identificarea rapidă a clienților și tranzacții discrete, inclusiv prin gesturi convenționale, rolurile fiind distribuite între negociatori și cei care predau efectiv drogurile”, a precizat DIICOT.

De asemenea, DIICOT arată că gruparea ar fi folosit persoane apropiate pentru transport și depozitare, precum și rețelele sociale pentru a semnala prezența la evenimente și pentru a atrage clienți.

Pe parcusul cercetărilor au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri vândute de către membrii grupului infracțional organizat, în zona unor cluburi, cafenele și unități hoteliere din sectoarele 1 și 3 ale Bucureștiului, dar și la evenimente, inclusiv festivaluri și petreceri private.

„Totodată, membrii au acționat după un tipar specific și au vizat preponderant consumatori din segmentul «tânăr și foarte tânăr», cu o stare materială peste medie, care frecventează medii de divertisment de lux și de o vulnerabilitate accentuată în contextul consumului de droguri”, a adăugat DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, la momentul intervenției autorităților, membrii grupării „pregăteau distribuirea coordonată de droguri pentru festivalurile anunțate pentru următoarea perioadă”.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.

The post Percheziții DIICOT în București, Ilfov și Ialomița, într-un dosar de trafic de droguri. Traficanții vindeau droguri în cluburi și la petreceri din Capitală first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Mircea Abrudean: O soluție tehnocrată riscă să prelungească incertitudinea politică

„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo...

Serghei Lavrov: „Războiul lui Biden a devenit războiul lui Trump"

Declaraţiile secretarului de stat american Marco Rubio în sprijinul...

Precizările SRI despre contractul de 196 milioane de euro cu Digi, finanțat prin SAFE

Precizările au venit „în contextul informațiilor apărute în spațiul...

Precizările SRI despre contractul de 196 milioane de euro cu Digi, finanțat prin SAFE

Precizările au venit „în contextul informațiilor apărute în spațiul...

ULTIMA ORĂ

Mircea Abrudean: O soluție tehnocrată riscă să prelungească incertitudinea politică

„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo unde intențiile sunt bune, riscă să prelungească incertitudinea politică într-un moment care cere responsabilitate, asumare și...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Mircea Abrudean: O soluție tehnocrată riscă să prelungească incertitudinea politică

„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo unde intențiile sunt bune, riscă să prelungească incertitudinea politică într-un moment care cere responsabilitate, asumare și decizii clare”, a scris Abrudean, referindu-se la formarea unui nou Guvern.  Acesta a afirmat că noul Guvern trebuie să aibă „legitimitate politică și capacitatea de a construi majorități funcționale”.  „Avem nevoie de un guvern care NU abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României și disciplina bugetară....

Serghei Lavrov: „Războiul lui Biden a devenit războiul lui Trump"

Declaraţiile secretarului de stat american Marco Rubio în sprijinul Ucrainei demonstrează că ceea ce Rusia obişnuia să numească “războiul lui Biden” a devenit acum “războiul lui Trump”, a declarat joi ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citat de agenţia de ştiri RIA, informează Reuters.The post Serghei Lavrov: „Războiul lui Biden a devenit războiul lui Trump" first appeared on Nexta.ro.

Precizările SRI despre contractul de 196 milioane de euro cu Digi, finanțat prin SAFE

Precizările au venit „în contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la contractul în valoare de 196.000.000 euro, finanțat prin Instrumentul european «Acțiunea pentru securitatea Europei» (SAFE) și având ca obiect dezvoltarea unei platforme integrate de tip LLM destinate securității cibernetice”. SRI a explicat că utilizarea instrumentelor europene pentru investiții în capacitățile industriale de apărare, inclusiv prin programul SAFE, este una dintre direcțiile stabilite prin Strategia Națională de Apărare a...

Șeful Senatului trage un semnal de alarmă: „O soluție tehnocrată riscă să prelungească incertitudinea politică”

„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo unde intențiile sunt bune, riscă să prelungească incertitudinea politică într-un moment care cere responsabilitate, asumare și decizii clare”, a scris Abrudean, referindu-se la formarea unui nou Guvern.  Acesta a afirmat că noul Guvern trebuie să aibă „legitimitate politică și capacitatea de a construi majorități funcționale”.  „Avem nevoie de un guvern care NU abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României și disciplina bugetară....

Șeful Senatului trage un semnal de alarmă: „O soluție tehnocrată riscă să prelungească incertitudinea politică”

„În contextul actual, o soluție tehnocrată, chiar și acolo unde intențiile sunt bune, riscă să prelungească incertitudinea politică într-un moment care cere responsabilitate, asumare și decizii clare”, a scris Abrudean, referindu-se la formarea unui nou Guvern.  Acesta a afirmat că noul Guvern trebuie să aibă „legitimitate politică și capacitatea de a construi majorități funcționale”.  „Avem nevoie de un guvern care NU abandonează sau diluează reformele necesare modernizării României și disciplina bugetară....

EUGEN TOMAC, NOMINALIZAT PREMIER- Grupul PACE – Întâi România: Nu oferim cecuri în alb. Votul, condiţionat de acceptarea a trei linii roşii: Curăţarea structurilor...

Grupul parlamentar PACE – Întâi România anunţă, joi, după nominalizarea de către preşedintele Nicuşor Dan a lui Eugen Tomac, pentru formarea guvernului, că nu oferă cecuri în alb şi votul grupului parlamentar pentru învestirea oricărui cabinet este strict condiţionat de acceptarea integrală a trei linii roşii fundamentale: Curăţarea structurilor de influenţa USR, fără tehnocraţi de faţadă, asumarea a 10 măsuri de urgenţă.The post EUGEN TOMAC, NOMINALIZAT PREMIER- Grupul PACE...