Consiliul municipal Chișinău a respins înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul municipal Chișinău a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Inițiativa a fost votată de doar 24 de aleși locali la ședința de joi, un număr insuficient pentru aprobare, transmite IPN.

Propunerea viza crearea unei entități specializate care să gestioneze și să consolideze dialogul și colaborarea între cele 19 etnii înregistrate în municipiu Chișinău, precum și să implementeze politici publice în domeniul relațiilor interetnice.

Dezbaterea din cadrul ședinței a fost marcată de opinii contradictorii. Unii consilieri locali au pledat pentru o mai bună coordonare a celor 19 organizații etnoculturale din capitală, în timp ce alții, printre care și reprezentații PAS și unii membrii PSRM, au exprimat rezerve privind oportunitatea creării unei noi instituții. Aceștia au argumentat că în cadrul Primăriei există deja o secție care se ocupă de relațiile interetnice și că înființarea unei structuri separate ar genera costuri suplimentare și riscul suprapunerii competențelor.

Inițiativa a fost amânată și va fi făcută o analiză mai aprofundată. Direcția administrație publică locală a Primăriei urmează să prezinte până la sfârșitul anului curent un proiect de statut detaliat al instituției propuse, care să includă atribuțiile, modalitățile de finanțare și mecanismele de raportare.

În pofida votului negativ de joi, autoritățile locale au alocat deja resurse financiare pentru anul 2026 printr-un plan pentru consolidarea relațiilor interetnice, cu un buget anual de șapte milioane de lei alocat susținerii comunităților etnice.

The post Consiliul municipal Chișinău a respins înființarea unei instituții pentru relații interetnice appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 5 iunie

Continuă „Festivalul industriilor creative” în cadrul căruia sunt organizate...

Eugen Tomac, desemnat premier al României de către președintele Nicușor Dan

Eugen Tomac, actual europarlamentar și consilier onorific al președintelui...

Eugen Tomac, desemnat premier al României de către președintele Nicușor Dan

Eugen Tomac, actual europarlamentar și consilier onorific al președintelui...

Eugen Tomac, desemnat premier al României de către președintele Nicușor Dan

Eugen Tomac, actual europarlamentar și consilier onorific al președintelui...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 5 mai

Este organizat „Moldova Digital Summit 2026”, eveniment dedicat tehnologiei,...

Tiraspolul anunță introducerea ecusoanelor cu „drapelul” regiunii transnistrene pe uniforma pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au...

Integrarea europeană consolidează reziliența țării și crește atractivitatea pentru investitori, Anca Dragu

Infrastructura financiară a Republicii Moldova se modernizează, plățile digitale...

ULTIMA ORĂ

Kelemen Hunor, după nominalizarea lui Tomac: Un Guvern tehnocrat e o soluție de avarie. E greu de găsit argumente pentru un vot

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Bălăuşeri, după desemnarea lui Eugen Tomac de către preşedintele ţării, că un Guvern tehnocrat este „o soluție...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Kelemen Hunor, după nominalizarea lui Tomac: Un Guvern tehnocrat e o soluție de avarie. E greu de găsit argumente pentru un vot

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Bălăuşeri, după desemnarea lui Eugen Tomac de către preşedintele ţării, că un Guvern tehnocrat este „o soluție de avarie” și că formațiunea sa va lua o decizie cu privire la votul din Parlament spre sfârşitul săptămânii viitoare.The post Kelemen Hunor, după nominalizarea lui Tomac: Un Guvern tehnocrat e o soluție de avarie. E greu de găsit argumente pentru un vot first...

Fondatorul Bridgewater avertizează că piața AI prezintă semne de bulă

Miliardarul american Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates, unul dintre cele mai mari fonduri de hedging din lume, spune că piața inteligenței artificiale prezinte semne ale unei bule speculative în creștere, care se va sparge când investitorii vor încerca să-și valorifice deținerile.The post Fondatorul Bridgewater avertizează că piața AI prezintă semne de bulă first appeared on Nexta.ro.

Bucureștiul vrea să închidă ghenele din blocuri și să introducă un nou sistem de colectare separată a deșeurilor

Ghenele insalubre, mirosurile sufocante și munții de gunoi dintre blocuri ar putea dispărea din Capitala României. The post Bucureștiul vrea să închidă ghenele din blocuri și să introducă un nou sistem de colectare separată a deșeurilor first appeared on Nexta.ro.

Toni Neacșu explică ce se întâmplă dacă Tomac nu reușește să garanteze o majoritate în Parlament

Avocatul Toni Neacșu a comentat nominalizarea oficială a consilierului prezidențial Eugen Tomac ca viitor premier. Cunoscutul avocat atrage atenția că sâmbătă, 13 iunie, este ultima zi în care liderul PMP poate depune în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare. Într-un mesaj publicat pe contul său de socializare, Adrian Toni Neacșu explică exact care sunt pașii constituționali pe care trebuie să îi facă Tomac în limita termenului de 10 zile pe...

Unsprezece ţări europene, inclusiv nouă state membre UE, cer Comisiei Europene să înăsprească intrarea turiştilor ruşi în UE. Ele cer interdicţia militarilor şi veteranilor...

Unsprezece ţări europene – nouă state membre ale Uniunii Europene (UE), Norvegia şi Islanda – cer Comisiei Europene (CE) să înăsprească intrarea în spaţiul Schengen a cetăţenilor ruşi, mai ales a celor care vin în Europa în scopuri turisitice, relatează AFP.The post Unsprezece ţări europene, inclusiv nouă state membre UE, cer Comisiei Europene să înăsprească intrarea turiştilor ruşi în UE. Ele cer interdicţia militarilor şi veteranilor ruşi first appeared...

O țară de la granița Rusiei este pregătită să găzduiască focoase americane pe teritoriul său, dacă Washingtonul ia o astfel de decizie

Un stat NATO de la granița cu Rusia a confirmat oficial că se află în discuții cu Statele Unite pentru a găzdui capacități nucleare americane pe teritoriul său, în contextul în care Washingtonul analizează extinderea programului său de descurajare nucleară pe flancul estic al NATO. Ministrul lituanian al Apărării, Robertas Kaunas, a subliniat că Lituania „nu stă pe margine” în aceste negocieri strategice.  Aceste discuții vin într-un moment de maximă...

EUGEN TOMAC, NOMINALIZAT PREMIER – Claudiu Manda: Îl cunosc pe Eugen Tomac şi sunt convins că va reuşi să construiască o echipă şi un...

Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, declară că îl cunoaşte pe colegul său Eugen Tomac din PE şi este convins că va reuşi să construiască o echipă şi un program de guvernare care să răspundă aşteptărilor românilor şi să obţină votul de învestire al Parlamentului. El anunţă că PSD va analiza cu toată seriozitatea propunerile pe care le va face Tomac, iar calitatea echipei guvernamentale şi programul de...