Toni Neacșu explică ce se întâmplă dacă Tomac nu reușește să garanteze o majoritate în Parlament

Avocatul Toni Neacșu a comentat nominalizarea oficială a consilierului prezidențial Eugen Tomac ca viitor premier. Cunoscutul avocat atrage atenția că sâmbătă, 13 iunie, este ultima zi în care liderul PMP poate depune în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare.

Într-un mesaj publicat pe contul său de socializare, Adrian Toni Neacșu explică exact care sunt pașii constituționali pe care trebuie să îi facă Tomac în limita termenului de 10 zile pe care îl are la dispoziție ca să formeze Guvernul. În cazul în care nu reușește să cumuleze cele 233 de voturi de care are nevoie pentru a-și valida cabinetul în forul legislativ, liderul PMP ar putea merge, totuși, în Parlament, pentru „a încerca marea cu sarea acolo”, spune avocatul.

Ce se întâmplă dacă Tomac renunță la mandat fără să meargă în Parlament

Sâmbătă, 13 iunie, este ultima zi în care premierul desemnat poate depune în Parlament lista miniștrilor și programul de guvernare, explică Neacșu.

„Termenul de 10 zile este unul de drept public (constituțional), astfel încât prima și ultima zi se iau în calcul.
Lista miniștrilor și programul de guvernare se înregistrează la Parlament iar Birourile Permenante comune stabilesc data ședinței pentru învestire, care va avea loc în termen de maxim 15 zile de la această înregistrare. Totodată stabilesc audierile miniștrilor propuși, în comisiile comune de specialitate.
Dacă Eugen Tomac nu reușește să-și garanteze o majoritate de vot clară el poate fie să-și depună mandatul de premier desemnat, fie poate merge oricum în Parlament, pentru a încerca marea cu sarea acolo”, scrie Toni Neacșu pe Facebook.

El adaugă că, dacă Tomac renunță la mandat fără să meargă în Parlament, aceasta „nu se va constitui o primă propunere de premier care să se ia în calcul pentru o eventuală dizolvare a Parlamentului și deci alegeri anticipate”.

Toni Neacșu: Liderul PMP ar trebui să renunțe la mandatul de europarlamentar

Anterior, într-un mesaj publicat pe contul său de socializare, Adrian Toni Neacșu a atras atenția că, dacă ar vrea să fie luat în serios, Eugen Tomac ar trebui să renunțe la mandatul de europarlamentar. Avocatul aduce în discuție un articol al Legii 33/2007, care interzice un astfel de mandat cumulată cu funcția de premier.

„Ca Eugen Tomac să fie luat în serios în rolul de premier desemnat ar trebui ca acesta să renunțe mai întâi la mandatul de europarlamentar. Potrivit legislației europene dar și art. 9 din Legea 33/2007, mandatul de europarlamentar este incompatibil cu funcția de prim ministru”, a explicat avocatul. El a precizat că, daca va fi votat ca premier în Parlament, consilierul de stat va pierde automat mandatul deținut în Parlamentul European.

The post Toni Neacșu explică ce se întâmplă dacă Tomac nu reușește să garanteze o majoritate în Parlament first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Zelenski i se adresează lui Putin într-o scrisoare deschisă: „Ajunge cu războiul – să ne întâlnim pentru a-i pune capăt!”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat public liderului rus,...

Andoni Iraola este noul antrenor al lui Liverpool, după demiterea lui Arne Slot

„Cormoranii” au anunțat sâmbătă plecarea lui Arne Slot, la...

Potop în București. Străzi inundate, copaci doborâți, mașini avariate

Potop în București. Străzi inundate, copaci doborâți, mașini avariate....

Potop în București. Străzi inundate, copaci doborâți, mașini avariate

Potop în București. Străzi inundate, copaci doborâți, mașini avariate....

ULTIMA ORĂ

Zelenski i se adresează lui Putin într-o scrisoare deschisă: „Ajunge cu războiul – să ne întâlnim pentru a-i pune capăt!”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat public liderului rus, susținând că cei 26 de ani de guvernare ai lui Putin au transformat relațiile bilaterale într-un...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Zelenski i se adresează lui Putin într-o scrisoare deschisă: „Ajunge cu războiul – să ne întâlnim pentru a-i pune capăt!”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat public liderului rus, susținând că cei 26 de ani de guvernare ai lui Putin au transformat relațiile bilaterale într-un registru al loviturilor și pierderilor, subliniind numărul tot mai mare de victime și presiunea economică cu care se confruntă Rusia. El a propus o cale de a pune capăt războiului printr-un summit bilateral găzduit de un stat neutru, împreună cu un schimb complet de...

Cristian Pomohaci, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de viol asupra unui minor şi agresiune sexuală

Cântărețul Cristian Pomohaci, fost preot, a fost plasat în arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat de viol asupra unui minor şi agresiune sexuală, victimele fiind băieţi cu vârste mai mici de 16 ani, potrivit News.ro. „În această seară, 4 iunie 2026, Judecătoria Târgu Mureş a admis propunerea formulată de Parchetul de pe …The post Cristian Pomohaci, arestat preventiv în dosarul în care este acuzat de viol...

Andoni Iraola este noul antrenor al lui Liverpool, după demiterea lui Arne Slot

„Cormoranii” au anunțat sâmbătă plecarea lui Arne Slot, la un an după ce antrenorul olandez i-a condus spre titlul din Premier League, scrie BBC. Iraola, în vârstă de 43 de ani, vine de la Bournemouth, echipă cu care a reușit cel mai bun sezon din istoria clubului în prima ligă. Bournemouth a terminat pe locul șase, la doar trei puncte în spatele lui Liverpool, și s-a calificat în Europa League. Spaniolul...

Potop în București. Străzi inundate, copaci doborâți, mașini avariate. Ploaia puternică de sâmbătă seară, care s-a abătut asupra Capitalei și județului Ilfov, a provocat inundații pe străzi, în unele zone fiind necesară intervenția echipelor de la Apa Nova. În București s-au înregistrat și copaci căzuți în urma furtunii Reprezentanții ISU București-Ilfov anunță că au avut mai multe intervenții în urma furtunii de sâmbătă noapte și că s-au înregistrat copaci căzuți...