Mecanismul de garanție-returnare a ambalajelor va deveni funcțional în Republica Moldova din ianuarie 2027. Asigurările sunt date de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, sistemul, deja implementat cu succes în mai multe state europene, va reduce cantitatea de ambalaje abandonate în natură, transmite IPN.
Ministrul a precizat că a fost deja desemnat administratorul care va gestiona implementarea sistemului și care va avea responsabilitatea de a crea infrastructura necesară până la lansarea mecanismului.
„Avem stabilit prin hotărâre de Guvern administratorul care va gestiona acest depozit. Acest administrator, din ianuarie 2027 va fi responsabil de crearea unui sistem informațional, va trebui să cumpere toată infrastructura și logistica necesară pentru a colecta pet-urile, inclusiv aparatele care vor fi amplasate în magazine. Procesul va fi unul simplu pentru cetățeni”, a spus ministrul Gheorghe Hajder în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.
Șeful de la Mediu a explicat că la achiziționarea băuturilor în ambalaje din sticlă, metal sau plastic va fi percepută o garanție care va putea fi recuperată la returnarea recipientului. „Atunci când cumpărăm o sticlă din sticlă, metal sau plastic, vom achita doi lei sub formă de garanție, pe care îi vom recupera când vom întoarce ambalajul. Din 2027 acest mecanism trebuie să fie funcțional. Inițial, aceste aparate se vor regăsi în toate magazinele care depășesc 150 m2. Ulterior, ne vom extinde peste tot”, a explicat ministrul Mediului.
Ministrul Gheorghe Hajder a invocat experiența României drept exemplu al eficienței mecanismului. „Experiența României arată că în doi ani s-au colectat peste 90% din toate ambalajele”, a punctat oficialul.
The post Gheorghe Hajder: din ianuarie 2027, sistemul de garanție-returnare a ambalajelor va fi funcțional appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





