Drona explodată în portul Constanța/Arafat explică alerta RO-Alert: „Nu vom lăsa loc la niciun risc”

Potrivit acestuia, autoritățile au considerat inițial că situația este sub control și că nu se impune evacuarea unei zone extinse.

„Dimineață era considerat că situația este sub control. Situația nu a necesitat să se dea un mesaj RO-Alert de evacuare a zonei”, a declarat Arafat.

El a precizat că, în prima etapă, a fost evacuată doar zona din imediata apropiere a dronei, în urma deciziilor luate de echipele operative aflate la fața locului.

„A fost evacuată zona din jurul dronei”, a spus șeful DSU.

De ce a fost emis ulterior mesajul de evacuare

Raed Arafat a arătat că decizia transmiterii unui mesaj RO-Alert pentru evacuarea preventivă a fost luată după ce autoritățile au constatat că dispozitivul se poate detona fără intervenție externă.

„Acum știm că această dronă poate să se detoneze singură, automat”, a explicat el.

Potrivit acestuia, autoritățile au luat în calcul posibilitatea existenței și a altor drone care ar putea prezenta același risc.

„Există riscul, dacă sunt alte drone, să se întâmple cu ele același lucru, așa că nu vom lăsa loc la niciun risc”, a afirmat Arafat.

Măsura este preventivă

Șeful DSU a subliniat că evacuarea a fost decisă din motive de siguranță și are caracter preventiv.

„Dăm mesajul de evacuare la acest moment preventiv”, a declarat Arafat.

El a adăugat că populația va fi informată imediat ce zona va fi considerată sigură.

„În secunda în care știm că situația este sigură, revenim și anunțăm populația că poate să se întoarcă”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Autoritățile continuă verificările în zona incidentului pentru a elimina orice risc pentru populație.

The post Drona explodată în portul Constanța/Arafat explică alerta RO-Alert: „Nu vom lăsa loc la niciun risc” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Medvedev, atac dur la adresa Ursulei von der Leyen, pe fondul exploziei de la Constanța: Proastă termonucleară

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a...

Principalul rival al OpenAI cere suspendarea tuturor cercetărilor în AI: Riscă să scape de sub control

Anthropic, compania de inteligență artificială condusă de Dario Amodei,...

Ce spune Macron despre scrisoarea lui Zelenski către Putin: „Este momentul”

Scrisoarea trimisă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski către liderul...

ULTIMA ORĂ

O femeie din Sagaidac ar fi fost ucisă în bătaie. Poliția l-a reținut pe fiul victimei

O femeie de 70 de ani din satul Sagaidac, raionul Cimișlia, a fost omorâtă în bătaie. Victima prezenta multiple leziuni corporale grave, care au contribuit...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

O femeie din Sagaidac ar fi fost ucisă în bătaie. Poliția l-a reținut pe fiul victimei

O femeie de 70 de ani din satul Sagaidac, raionul Cimișlia, a fost omorâtă în bătaie. Victima prezenta multiple leziuni corporale grave, care au contribuit direct la deces. Potrivit poliției, incidentul s-a produs în seara zilei de joi, 4 iunie 2026, în contextul unui conflict domestic izbucnit pe fondul consumului de alcool. Fiul acesteia, în vârstă de 36 de ani, ar fi agresat-o cu pumnii și picioarele. Bărbatul, care are...

Medvedev, atac dur la adresa Ursulei von der Leyen, pe fondul exploziei de la Constanța: Proastă termonucleară

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a criticat dur poziția adoptată de Bruxelles, lansând insulte la adresa șefei executivului european.  Reacția oficialului de la Moscova vine după ce Ursula von der Leyen a afirmat că responsabilitatea aparține Rusiei în urma exploziei din Portul Constanța.  „Ticăloasa Ursula a numit explozia dronei maritime din Constanța „o consecință directă a războiului Rusiei”. Ne așteptăm ca proasta asta termonucleară să tragă concluzia...

“Diplomacy in Fashion”. 26 de designeri români au participat la evenimentul organizat de ambasadorul UK Giles Portman la Londra

“Diplomacy in Fashion”. Peste 26 de designeri români au participat la evenimentul organizat de ambasadorul Regatului Unit Giles Portman, şi soţia sa, Lucie Portman. Evenimentul “Diplomacy in Fashion”, a fost găzduit de ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Giles Portman, şi soţia sa, Lucie Portman. În total peste 26 de designeri români au participat iar o selecție a pieselor curatoriate va fi expusă la...

Principalul rival al OpenAI cere suspendarea tuturor cercetărilor în AI: Riscă să scape de sub control

Anthropic, compania de inteligență artificială condusă de Dario Amodei, cere marilor laboratoare din domeniu să ia în considerare o pauză coordonată și verificabilă în dezvoltare, avertizând că progresele rapide ale tehnologiei ar putea permite în curând sistemelor AI să se îmbunătățească singure mai repede decât poate fi gestionat, transmite Reuters. Compania creatoare a modelului Claude …The post Principalul rival al OpenAI cere suspendarea tuturor cercetărilor în AI: Riscă să...

Asociația Interlan: Competiția bazată exclusiv pe reducerea tarifelor pune în pericol sustenabilitatea investițiilor în infrastructura telecom din România

Potrivit datelor analizate de Ookla, România înregistrează cel mai redus venit mediu per utilizator mobil dintre piețele comparabile din regiune. Deși studiul se referă la serviciile mobile, concluziile sale sunt relevante pentru întregul sector al comunicațiilor electronice. În același timp, datele evidențiază o provocare majoră pentru viitorul sectorului. România se numără printre piețele cu cele mai reduse venituri medii per utilizator din regiune, în condițiile în care cerințele de investiții continuă...

Expoziția „Republica Moldova prezintă”, inaugurată la Vaslui: produsele moldovenești, promovate în România de 60 de companii autohtone

Peste 60 de companii autohtone participă la Expoziția „Republica Moldova Prezintă”, care a fost inaugurată astăzi în orașul Vaslui, România. Evenimentul oferă producătorilor moldoveni o platformă de promovare a produselor și serviciilor pe piața...

Trei zodii care se vor umple de bani după 8 iunie 2026

Începutul săptămânii 8–14 iunie 2026 este descris în astrologie ca o perioadă cu potențial financiar neobișnuit de puternic pentru anumite semne zodiacale. Tranzite astrale considerate favorabile, precum alinieri între Venus și Jupiter, sunt asociate în mod tradițional cu oportunități, creșteri de venituri și decizii inspirate în plan material. În acest context, trei zodii ies în evidență ca fiind avantajate de dinamica acestei perioade, transmite protv.ro. Pentru cei care cred în influențele...