Nicușor Dan, reacție după explozia dronei marine din Portul Constanța: „Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești”

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat joi după explozia unei drone marine în Portul Constanța, spunând că autoritățile au intervenit rapid pentru evacuarea preventivă a zonei și pentru protejarea populației.

Șeful statului a precizat, într-o postare publicată pe platforma X, că a fost informat despre incident în timp ce se deplasa spre Muntenegru.

„În drum spre Muntenegru, am fost informat despre explozia unei drone marine în Portul Constanța. Forțele de ordine și structurile de securitate au acționat prompt și au evacuat preventiv zona înainte de explozie, iar până în prezent nu sunt indicii că ar fi existat victime”, a transmis Nicușor Dan.

Acesta a declarat că principala preocupare a autorităților a fost siguranța oamenilor și protejarea infrastructurii din port.

„Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești și securitatea infrastructurii portuare”, a declarat acesta.

„Sunt în curs de analiză circumstanțele în care drona a ajuns în port și eventualele riscuri suplimentare, iar autoritățile direct responsabile vor comunica pe măsură ce ancheta avansează”, a mai spus președintele.

Nicușor Dan a precizat, de altfel, că acesta este al doilea incident important de securitate petrecut în această săptămână pe litoralul românesc, după descoperirea unei mine marine între Vama Veche și 2 Mai, la care se adaugă și incidentul recent de la Galați.

„Acesta este al doilea incident de securitate semnificativ din această săptămână pe litoralul românesc, după descoperirea unei mine marine între Vama Veche și 2 Mai, care se adaugă incidentului de la Galați”, a explicat șeful statului.

Președintele a corelat aceste incidente cu războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, afirmând că situația de securitate din regiune rămâne una problematică.

„Cu un conflict militar la graniță, este evident că mediul de securitate în care ne aflăm este unul sensibil, motiv pentru care ne vom menține un nivel ridicat de vigilență. Astfel de situații deosebit de grave sunt consecințele directe ale războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei”, a transmis Nicușor Dan.

„Ca stat membru NATO, cu ieșire la Marea Neagră, vom continua să cooperăm strâns cu aliații noștri și vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja cetățenii și interesele naționale”, a scris acesta.

Despre ce este vorba

Vineri, o dronă maritimă s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere, iar autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție și au emis mesaj Ro-Alert pentru populație.

Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, există posibilitatea să mai fie și alte drone în zonă, motiv pentru care două elicoptere efectuează misiuni de recunoaștere.

Drona maritimă care a fost descoperită în această dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

The post Nicușor Dan, reacție după explozia dronei marine din Portul Constanța: „Prioritatea a fost și rămâne protejarea vieților omenești” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență...

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență...

Astronomii au identificat posibile „planete-ocean” – lumile fără uscat sunt la doar 100 de ani-lumină de Pământ

Astronomii au identificat mai multe candidate puternice pentru categoria...

Istoricul israelian Yuval Noah Harari: Algoritmii rețelelor sociale ne controlează atenția prin frică, furie și ură

Cunoscutul istoric israelian Yuval Noah Harari avertizează că rețelele...

Istoricul israelian Yuval Noah Harari: Algoritmii rețelelor sociale ne controlează atenția prin frică, furie și ură

Cunoscutul istoric israelian Yuval Noah Harari avertizează că rețelele...

ULTIMA ORĂ

Cum a încercat să scape din pușcărie autorul triplului asasinat din Giulești. Criminalul elvețian este în închisoare de 21 de ani

Jean Pierre Francois Sgueglia, elvețianul condamnat la închisoare pe viață, în România, după ce a comis un adevărat masacru în cartierul bucureștean Giulești, a încercat...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Cum a încercat să scape din pușcărie autorul triplului asasinat din Giulești. Criminalul elvețian este în închisoare de 21 de ani

Jean Pierre Francois Sgueglia, elvețianul condamnat la închisoare pe viață, în România, după ce a comis un adevărat masacru în cartierul bucureștean Giulești, a încercat să iasă din pușcărie. Acesta a executat deja 21 de ani de detenție, în cele mai grele penitenciare din țară. Cetățeanul elvețian Jean Pierre Francois Sgueglia a venit în România, cu mașina personală, la data de 3 decembrie 2005. Bărbatul era înarmat cu un pistol...

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență într-un moment în care puțini mai credeau în capacitatea ei de mobilizare.The post Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave first appeared on Nexta.ro.

Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave

Europa merită recunoașterea meritului de a fi demonstrat reziliență într-un moment în care puțini mai credeau în capacitatea ei de mobilizare.The post Avertisment pentru Bruxelles: întârzierea aderării Ucrainei ar putea avea consecințe grave first appeared on Nexta.ro.

Astronomii au identificat posibile „planete-ocean” – lumile fără uscat sunt la doar 100 de ani-lumină de Pământ

Astronomii au identificat mai multe candidate puternice pentru categoria rară a așa-numitelor „planete-ocean”, lumi acoperite aproape complet de apă, fără continente sau suprafețe solide asemănătoare celor de pe Pământ, potrivit Astrophilesz. Una dintre cele mai promițătoare descoperiri este planeta TOI-1452 b, aflată la aproximativ 100 de ani-lumină de Terra. Planeta este clasificată drept o „super-Teră”, având un diametru de aproape 1,7 ori mai mare decât cel al Pământului și o...

Istoricul israelian Yuval Noah Harari: Algoritmii rețelelor sociale ne controlează atenția prin frică, furie și ură

Cunoscutul istoric israelian Yuval Noah Harari avertizează că rețelele sociale au alterat profund modul în care informația circulă și felul în care se construiește încrederea în societatea contemporană.The post Istoricul israelian Yuval Noah Harari: Algoritmii rețelelor sociale ne controlează atenția prin frică, furie și ură first appeared on Nexta.ro.

Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari

Un simplu mesaj primit pe telefon poate fi suficient pentru ca o persoană să piardă sute sau chiar mii de dolari în doar câteva minute. Un studiu global arată că fraudele prin aplicațiile de mesagerie au devenit una dintre cele mai rapide și eficiente metode de înșelăciune.The post Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari first appeared on Nexta.ro.