Dan Dungaciu despre drona din Galați: „Nu avem garanția că nu se va repeta”. Avertismente privind escaladarea incidentelor

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a comentat vineri, în emisiunea OFF The Record de la MEDIAFAX, incidentul recent cu drona rusească din Galați, unde a făcut o serie de precizări despre riscurile de securitate din România.

Discuția a pornit de la observațiile făcute în emisiune privind modul în care autoritățile au reacționat și pericolul reprezentat de astfel de incidente, în condițiile în care o dronă a ajuns într-o zonă locuită din țară.

„Ne-a spus Moșteanu, ne-a spus Miruță, ne-a spus toți miniștrii apărării. Păi când vezi că drona intră într-un bloc de locuințe noaptea, ăla nu e pericol iminent?”, a spus jurnalista Sorina Matei.

Dan Dungaciu a susținut că incidentul de la Galați ar fi putut avea consecințe mult mai grave și că nu poate fi tratat ca un caz izolat.

„Eu cred că dacă erau diferențe de câțiva metri, aveam și victime. Și încă o dată, percepția publică este că dacă am scăpat cu Galațiul, aia nu înseamnă că o să scăpăm a doua oră. Pentru că Galațiul a fost o întâmplare, iertați-mă. Acum avem asta. Ce o să mai avem mai încolo? Pentru că, repet, noi suntem într-un mediu în care se escaladează”, a afirmat acesta.

„Totdeauna se escaladează pentru a se dezescalada. De fiecare dată când se anunță, cum s-a întâmplat în cazul Iugoslavii, acordurile de la Dayton, atunci s-a intensificat războiul. De ce? Pentru că în fiecare moment când se anunță o discuție despre pace, accelerează cu tot ce are în dotare ca să poată negocia mai bine în timpul păcii”, a spus Dungaciu.

El a spus că România trebuie să se aștepte la o perioadă mai tensionată din punct de vedere al securității regionale. Riscurile pot crește, a spus Dungaciu.

„Deci noi trebuie să ne așteptăm în acest moment la o escaladare și la o creștere a violenței, inclusiv posibilității ca România să fie indirect implicată în aceste povești. Oamenii când se uită la aceste lucruri și văd că, de fapt, siguranța de unde să vină? Pentru că siguranța politică, nu o simt. Adică singura soluție de siguritate e rugăciunea. Dă, Doamne, să nu pice vreo dronă. Asta nu e soluția de siguritate pentru stat NATO, sau nu a trebuit să fie. Este un stat neutru care oricum nu are nicio capacitate de a se apăra la limită”, a mai declarat el.

„Deci, din punctul ăsta de vedere, faptul că România ajunge la Republică, Moldova, în termeni de apărare, lucrurile sigur că sunt complicate”, a spus acesta.

The post Dan Dungaciu despre drona din Galați: „Nu avem garanția că nu se va repeta”. Avertismente privind escaladarea incidentelor first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Digitalizarea accelerează performanța Broman: Comenzi online în creștere cu 40% și acuratețe a stocurilor de peste 98%

Broman și-a optimizat procesele de vânzare, logistică și analiză...

Digitalizarea accelerează performanța Broman: Comenzi online în creștere cu 40% și acuratețe a stocurilor de peste 98%

Broman și-a optimizat procesele de vânzare, logistică și analiză...

Macron îl curtează pe Trump înaintea summitului G7: Cină la Versailles sau o partidă de golf

Președintele francez Emmanuel Macron caută soluții pentru a se...

ULTIMA ORĂ

Digitalizarea accelerează performanța Broman: Comenzi online în creștere cu 40% și acuratețe a stocurilor de peste 98%

Broman și-a optimizat procesele de vânzare, logistică și analiză prin implementarea unui pachet de soluții software flexibile și personalizabile de la Senior Software. Proiectul de...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Digitalizarea accelerează performanța Broman: Comenzi online în creștere cu 40% și acuratețe a stocurilor de peste 98%

Broman și-a optimizat procesele de vânzare, logistică și analiză prin implementarea unui pachet de soluții software flexibile și personalizabile de la Senior Software. Proiectul de digitalizare a susținut creșterea controlului operațional, accesul la date actualizate în timp real și trasabilitatea pe întregul flux de activitate. În contextul extinderii businessului și al creșterii volumului de activitate, infrastructura tradițională nu mai putea susține eficient ritmul operațional al companiei. Gestionarea unui număr tot...

Digitalizarea accelerează performanța Broman: Comenzi online în creștere cu 40% și acuratețe a stocurilor de peste 98%

Broman și-a optimizat procesele de vânzare, logistică și analiză prin implementarea unui pachet de soluții software flexibile și personalizabile de la Senior Software. Proiectul de digitalizare a susținut creșterea controlului operațional, accesul la date actualizate în timp real și trasabilitatea pe întregul flux de activitate. În contextul extinderii businessului și al creșterii volumului de activitate, infrastructura tradițională nu mai putea susține eficient ritmul operațional al companiei. Gestionarea unui număr tot...

Macron îl curtează pe Trump înaintea summitului G7: Cină la Versailles sau o partidă de golf

Președintele francez Emmanuel Macron caută soluții pentru a se asigura că Donald Trump participă până la capăt la summitul G7 din Franța. Printre variantele analizate se numără o cină privată la Palatul Versailles și chiar o partidă de golf, în încercarea de a menține implicarea liderului american în dosarele sensibile pentru Europa. Macron îl curtează pe Trump înaintea summitului G7 Emmanuel Macron ia în calcul organizarea unei cine restrânse cu Donald...

Ucraina, sub atac: Rachete și drone au lovit Odesa, Kiev, Cernigov și alte regiuni

Mai multe regiuni ale Ucrainei au fost vizate vineri, 5 iunie, de atacuri rusești cu rachete și drone, soldate cu morți și răniți, precum și cu pagube semnificative asupra infrastructurii civile și critice.

Putin spune că politicile economice ale Uniunii Europene sunt „mioape”: „Febra sancțiunilor” este o armă care s-a întors împotriva lor

Cu ocazia discursului său în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin recurge în mod tradițional la discursuri maraton pentru a lansa atacuri dure la adresa Occidentului, unde a catalogat deciziile luate de la Bruxelles drept „politici mioape”, scrie Gândul.

O grădiniță din Bălți va utiliza apă îmbuteliată până la clarificarea calității celei din apeduct

Grădinița nr. 2 din municipiul Bălți va utiliza apă îmbuteliată pentru consum și prepararea alimentelor, iar apa din sistemul de apeduct va fi folosită doar în scopuri tehnice, până la clarificarea situației privind calitatea apei. Recomandarea a fost făcută de Agenția Națională pentru Sănătate Publică, după ce primarul municipiului, Alexandr Petkov, a semnalat posibile probleme legate de siguranța apei distribuite în oraș, transmite IPN. Potrivit ANSP, situația este examinată în...

Putin la „Davosul rus”: „Furtul rezervelor internaționale ale Rusiei a afectat negativ dolarul și euro“. Ce avertizează liderul de la Kremlin

Președintele rus, Vladimir Putin, a transmis, vineri, la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF-2026), că „furtul activelor internaționale ale Rusiei a avut un impact ireversibil asupra sistemului financiar mondial“. „Sancțiunile și înghețarea, care, în esență, reprezintă un furt al rezervelor internaționale ale Rusiei, au avut un impact ireversibil asupra cursului monedelor mondiale — dolarul și euro. Este un fapt evident, trebuie să recunoaștem”, a spus el. Potrivit lui Putin,...