Victor Ponta demsionează din grupul PSD și se alătură grupului „Uniți pentru România”

Ponta a fost ales deputat pe listele PSD în județul Dâmbovița, însă relația sa cu partidul s-a deteriorat după ce și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. În martie 2025, Consiliul Politic Național al PSD a decis excluderea sa din partid, ca urmare a acestei candidaturi.

Cu toate acestea, Ponta a rămas afiliat grupului parlamentar PSD până acum, iar statutul său politic a rămas neclar. „Nu știu dacă mai sunt membru PSD. Cred că mai sunt”, a declarat Victor Ponta pentru G4Media, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială privind excluderea.

Grupul parlamentar „Uniți pentru România” s-a constituit în 2026, în principal din deputați aleși inițial pe listele Partidului Oamenilor Tineri, care s-au desprins de conducerea formațiunii. Liderul grupului este Răzvan Mirel Chiriță.

Noua structură parlamentară a fost anunțată oficial în februarie 2026, când Chiriță a informat plenul Camerei Deputaților că 19 parlamentari au decis schimbarea denumirii grupului și afilierea la noua formulă.

Potrivit unui comunicat al grupului, „Uniți pentru România” se definește ca o construcție politică de centru-dreapta, pro-occidentală și pro-europeană, care susține apartenența României la Uniunea Europeană și la spațiul euroatlantic.

The post Victor Ponta demsionează din grupul PSD și se alătură grupului „Uniți pentru România” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Nicușor Dan, despre Tomac: Un politician e mai bun decât un economist

Nicușor Dan  a fost întrebat de ce s-a oprit...

Gender theory (teoria genului) – inginerie socială?

Problematica raportului dintre sex și gen constituie una dintre cele mai controversate teme...

Zelenski se întâlnește cu Macron, Starmer şi Merz. Reuniune de urgenţă la Londra

Președintele Franței, Emmanuel Macron, se va deplasa duminică la...

ULTIMA ORĂ

Președintele Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles pentru șeful SMA, Gheorghiță Vlad, pus sub acuzare de DNA

Șeful statului, Nicușor Dan, a fost întrebat dacă a discutat cu șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, după ce a fost pus sub acuzare de DNA. „Am avut...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Președintele Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles pentru șeful SMA, Gheorghiță Vlad, pus sub acuzare de DNA

Șeful statului, Nicușor Dan, a fost întrebat dacă a discutat cu șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, după ce a fost pus sub acuzare de DNA. „Am avut o discuție și o să mai am una”, a spus Dan. Întrebat dacă la Summitul NATO din Ankara, Gheorghiță Vlad îl va însoți, Nicușor Dan a oferit intenționat același răspuns: „Am avut o discuție și o să mai am una”. Procurorii militari ai DNA l-au pus sub...

Președintele Nicușor Dan, mesaj cu subînțeles pentru șeful SMA, Gheorghiță Vlad, pus sub acuzare de DNA

Șeful statului, Nicușor Dan, a fost întrebat dacă a discutat cu șeful Armatei, Gheorghiță Vlad, după ce a fost pus sub acuzare de DNA. „Am avut o discuție și o să mai am una”, a spus Dan. Întrebat dacă la Summitul NATO din Ankara, Gheorghiță Vlad îl va însoți, Nicușor Dan a oferit intenționat același răspuns: „Am avut o discuție și o să mai am una”. Procurorii militari ai DNA l-au pus sub...

Nicușor Dan, despre Tomac: Un politician e mai bun decât un economist

Nicușor Dan  a fost întrebat de ce s-a oprit tocmai la Eugen Tomac, ce l-a determinat să-l aleagă în detrimentul altor nume, dar și de a ales un premier politic și nu tehnocrat. „Contrar aparențelor, politica e o meserie, adică posibilitatea de a negocia, de a-ți ierarhiza argumentele, mizele, capacitatea de interacțiune cu partide, este o meserie care se învață în timp. Și de aceea, dat fiind contextul complicat, atât...

Problematica raportului dintre sex și gen constituie una dintre cele mai controversate teme ale dezbaterii contemporane. În ultimele decenii, s-a dezvoltat ceea ce astăzi este cunoscut sub…The post Gender theory (teoria genului) – inginerie socială? first appeared on Nexta.ro.

Gender theory (teoria genului) – inginerie socială?

Problematica raportului dintre sex și gen constituie una dintre cele mai controversate teme ale dezbaterii contemporane. În ultimele decenii, s-a dezvoltat ceea ce astăzi este cunoscut sub…The post Gender theory (teoria genului) – inginerie socială? first appeared on Nexta.ro.

Zelenski se întâlnește cu Macron, Starmer şi Merz. Reuniune de urgenţă la Londra

Președintele Franței, Emmanuel Macron, se va deplasa duminică la Londra pentru o reuniune cu premierul britanic Keir Starmer, cancelarul german Friedrich Merz şi liderul ucrainean Volodimir Zelenski, a anunțat Palatul Elysee.The post Zelenski se întâlnește cu Macron, Starmer şi Merz. Reuniune de urgenţă la Londra first appeared on Nexta.ro.