Decizie în dosarul Marinei Tauber. Fosta deputată rămâne condamnată la 7 ani și jumătate de detenție

Curtea de Apel Centru a menținut sentința prin care fosta deputată Marina Tauber a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare în dosarul ce vizează finanțarea ilegală a formațiunii politice din care făcea parte și amestecul în înfăptuirea justiției.

Decizia a fost pronunțată vineri, 5 iunie, după examinarea apelului depus în cauză.

Potrivit sentinței emise de Judecătoria Chișinău în septembrie 2025, Marina Tauber a fost găsită vinovată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și de amestec în înfăptuirea justiției.

Procurorii anticorupție au solicitat o pedeapsă mai severă, cerând condamnarea fostei deputate la 13 ani de închisoare.

Marina Tauber nu se află în Republica Moldova. Aceasta a părăsit țara în ianuarie 2025, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu destinația Istanbul, și nu a mai revenit. Ulterior, autoritățile au anunțat că fosta deputată este dată în căutare internațională.

În perioada în care s-a aflat peste hotare, Marina Tauber a publicat în repetate rânduri imagini și mesaje din Federația Rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Decizie în dosarul Marinei Tauber. Fosta deputată rămâne condamnată la 7 ani și jumătate de detenție apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Hidrologii avertizează: Risc de inundații locale și creșteri ale nivelului apelor în weekend

Hidrologii au emis o avertizare hidrologică pentru perioada 6-7...

Florești: Un bărbat s-a rănit cu arma în timp ce încerca să împuște un câine

Un incident neobișnuit s-a produs în seara zilei de...

Atenție la vremea rea! IGSU îndeamnă cetățenii să evite deplasările și activitățile în aer liber

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis o...

Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori cu mandatele expirate

Un raport discutat în ședința de joi a Guvernului arată că zeci de companii ale statului au probleme cu numirile în funcții de conducere. În...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori cu mandatele expirate

Un raport discutat în ședința de joi a Guvernului arată că zeci de companii ale statului au probleme cu numirile în funcții de conducere. În total, 50 de întreprinderi publice funcționează cu directori ale căror mandate au expirat sau sunt în curs de expirare, situație care le afectează funcționarea, dar și deciziile Consiliilor de Administrație.The post Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori...

Ploile abundente pot provoca inundații în Moldova: Cod galben pentru weekend

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare hidrologică Cod galben pentru perioada 6–7 iunie, când în Moldova sunt așteptate ploi puternice cu grindină, descărcări electrice și vânt. Agenția avertizează că în perioada menționată există riscul de viituri rapide și inundații locale în zonele unde vor cădea cantități semnificative de precipitații. Potrivit The post Ploile abundente pot provoca inundații în Moldova: Cod galben pentru weekend appeared...

Eveniment de scară mondială, la Chișinău: Opera Națională Chineză – în producția monumentală „Turandot”

Pe 12 iunie, Chișinăul intră pe harta marilor capitale culturale ale lumii. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, celebra Operă Națională Chineză evoluează în țara noastră cu o producție monumentală – capodopera „Turandot”, de Giacomo Puccini, celebrând 100 de ani de la premiera mondială.  Este mai mult decât un spectacol – este un moment The post Eveniment de scară mondială, la Chișinău: Opera Națională Chineză – în producția...

Doliu în medicină. A murit neurologul pediatru Ana Chetraru: „O profesionistă desăvârșită și un om de o aleasă noblețe sufletească”

Comunitatea medicală este în doliu după decesul medicului neurolog pediatru Ana Chetraru, specialist de categorie superioară, care și-a consacrat întreaga carieră sănătății și îngrijirii copiilor.

Polonezii revin pe litoralul românesc după mulți ani de absență

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc, după 15 ani, după introducerea unor noi curse charter către Constanța.The post Polonezii revin pe litoralul românesc după mulți ani de absență first appeared on Nexta.ro.