Dosar penal după explozia dronei maritime din Portul Constanța

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-au sesizat din oficiu în cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2026, după ce în Portul Constanța a fost semnalată prezența unui dispozitiv militar, cu armament la bord şi posibil explozibil.

Ulterior, prin ordonanță, cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,.

A fost dispusă începerea urmării penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și a infracțiunii de nerespectarea regimului materiilor explozive.

Portul Constanța: Anchetă de amploare după explozia dronei maritime

Din cercetările la fața locului, aflate în desfășurare, a rezultat că, în jurul orei 06:30, în zona Danei 78 a Portului Constanţa, a fost semnalată existenţa unei ambarcațiuni militare de culoare gri, eşuată, de tipul dronelor maritime.

Ambarcațiunea militară, fără inscripţii, avea montate la vedere sisteme de supraveghere video şi antene de comunicaţii prin satelit.

Ulterior, în jurul orei 10:30, aceasta a explodat.

The post Dosar penal după explozia dronei maritime din Portul Constanța first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori cu mandatele expirate

Un raport discutat în ședința de joi a Guvernului...

Polonezii revin pe litoralul românesc după mulți ani de absență

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc, după 15 ani,...

ULTIMA ORĂ

Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori cu mandatele expirate

Un raport discutat în ședința de joi a Guvernului arată că zeci de companii ale statului au probleme cu numirile în funcții de conducere. În...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori cu mandatele expirate

Un raport discutat în ședința de joi a Guvernului arată că zeci de companii ale statului au probleme cu numirile în funcții de conducere. În total, 50 de întreprinderi publice funcționează cu directori ale căror mandate au expirat sau sunt în curs de expirare, situație care le afectează funcționarea, dar și deciziile Consiliilor de Administrație.The post Raport de la Guvern: Zeci de companii ale statului sunt conduse de directori...

Ploile abundente pot provoca inundații în Moldova: Cod galben pentru weekend

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis o avertizare hidrologică Cod galben pentru perioada 6–7 iunie, când în Moldova sunt așteptate ploi puternice cu grindină, descărcări electrice și vânt. Agenția avertizează că în perioada menționată există riscul de viituri rapide și inundații locale în zonele unde vor cădea cantități semnificative de precipitații. Potrivit The post Ploile abundente pot provoca inundații în Moldova: Cod galben pentru weekend appeared...

Eveniment de scară mondială, la Chișinău: Opera Națională Chineză – în producția monumentală „Turandot”

Pe 12 iunie, Chișinăul intră pe harta marilor capitale culturale ale lumii. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, celebra Operă Națională Chineză evoluează în țara noastră cu o producție monumentală – capodopera „Turandot”, de Giacomo Puccini, celebrând 100 de ani de la premiera mondială.  Este mai mult decât un spectacol – este un moment The post Eveniment de scară mondială, la Chișinău: Opera Națională Chineză – în producția...

Doliu în medicină. A murit neurologul pediatru Ana Chetraru: „O profesionistă desăvârșită și un om de o aleasă noblețe sufletească”

Comunitatea medicală este în doliu după decesul medicului neurolog pediatru Ana Chetraru, specialist de categorie superioară, care și-a consacrat întreaga carieră sănătății și îngrijirii copiilor.

Polonezii revin pe litoralul românesc după mulți ani de absență

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc, după 15 ani, după introducerea unor noi curse charter către Constanța.The post Polonezii revin pe litoralul românesc după mulți ani de absență first appeared on Nexta.ro.