Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis o serie de recomandări pentru populație în contextul celor două coduri galbene de instabilitate atmosferică și ploi puternice, anunțate astăzi, 5 iunie, de meteorologi pentru întreg teritoriul țării.
Salvatorii îndeamnă cetățenii să evite deplasările și aflarea în spații deschise în timpul furtunilor și al descărcărilor electrice, precum și să suspende activitățile desfășurate în aer liber pe durata precipitațiilor și a intensificărilor de vânt.
De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu se adăpostească sub copaci, stâlpi de electricitate sau construcții deteriorate, care pot fi afectate de rafalele puternice de vânt. În schimb, aceștia sunt îndemnați să se refugieze în clădiri stabile sau în alte spații închise care oferă protecție. Totodată, șoferii sunt îndemnați să parcheze vehiculele în locuri sigure, departe de arbori, piloni și panouri publicitare.
IGSU avertizează și asupra pericolului reprezentat de firele electrice căzute la pământ în urma vântului puternic, recomandând evitarea apropierii sau atingerii acestora. Pentru a preveni eventualele incidente, cetățenii sunt sfătuiți să închidă geamurile și ușile locuințelor în timpul ploilor și al descărcărilor electrice, precum și să deconecteze aparatele electrice și electrocasnicele pentru a reduce riscul producerii scurtcircuitelor și incendiilor.
Totodată, populația este îndemnată să nu traverseze drumurile inundate, canalele de scurgere sau zonele acoperite de apă, deoarece acestea pot ascunde pericole.
O atenție specială trebuie acordată copiilor, care în perioada vacanței petrec mai mult timp în aer liber. Părinții și persoanele care îi au în grijă sunt îndemnate să îi supravegheze permanent și să nu le permită accesul nesupravegheat în apropierea râurilor, lacurilor sau altor bazine acvatice. De asemenea, copiii trebuie informați despre riscurile asociate scăldatului în timpul fenomenelor meteo periculoase, când pericolul de înec și electrocutare este mai mare.
În același timp, autoritățile publice locale și administratorii bazinelor acvatice sunt îndemnați să verifice starea sistemelor de evacuare a apei, a digurilor și a podurilor, precum și să monitorizeze nivelul apei pentru a preveni revărsările și inundațiile locale.
În situații de risc sau de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul unic de urgență 112.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis două coduri galbene consecutive valabile pentru toată Moldova. Sâmbătă, 6 iunie, între orele 13:00 și 23:00, este așteptată instabilitate atmosferică cu descărcări electrice, averse puternice, grindină și vijelii în rafale de până la 15–20 m/s.
Duminică, 7 iunie, pe arii extinse va ploua, cu averse puternice care pot acumula între 15 și 45 de litri pe metru pătrat, izolat însoțite de descărcări electrice.
Cod galben în acest weekend: furtuni sâmbătă și ploi puternice duminică
Articolul Atenție la vremea rea! IGSU îndeamnă cetățenii să evite deplasările și activitățile în aer liber apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA





