Putin spune că politicile economice ale Uniunii Europene sunt „mioape”. „Febra sancțiunilor” este o armă care s-a întors împotriva lor

Cu ocazia discursului său în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele rus Vladimir Putin recurge în mod tradițional la discursuri maraton pentru a lansa atacuri dure la adresa Occidentului, unde a catalogat deciziile luate de la Bruxelles drept „politici mioape”.

Aceste afirmații ale lui Putin fac parte dintr-o retorică recurentă prin care Kremlinul încearcă să demonstreze că sancțiunile economice impuse Rusiei s-au întors în cele din urmă ca un bumerang împotriva Europei.

În viziunea prezentată de liderul rus, Uniunea Europeană și-a pierdut complet suveranitatea politică, iar liderii europeni „dansează după cum le cântă alții”, făcând referire în acest caz la Statele Unite. Mai mult, deciziile economice ale UE sunt descrise ca fiind lipsite de bun-simț, fiind luate doar din ambiții geopolitice învechite, afirmă Putin.

Putin a subliniat că „blitzkrieg-ul economic” împotriva Rusiei a eșuat și, din contră, pierderile directe calculate ale UE din cauza „febrei sancțiunilor” depășesc sute de miliarde de dolari, costuri care sunt suportate direct de populația europeană.

Putin spune că Rusia are o economie „prosperă”

În ciuda discursului extrem de optimist al lui Putin privind o Rusie care „prosperă” și care construiește o „nouă ordine mondială” alături de statele din grupul BRICS, Asia și Africa, analiștii internaționali notează că forumul economic de la Sankt Petersburg a devenit o platformă izolată.

Spre exemplu, liderul rus a afirmat de la pupitrul conferinței că datoria publică a zonei euro a crescut la 81,7% din PIB, în timp ce datoria publică a Rusiei se ridică la doar 16,4% din PIB. Mai mult, spune Putin, dacă ar fi să ne uităm la dinamica creșterii PIB-ului global în ultimii cinci ani, țările BRICS reprezintă 49%, în timp ce contribuția țărilor G7 este de 18%.

În spatele ușilor închise, chiar și o parte din elita economică a Rusiei își exprimă îngrijorarea cu privire la inflația ridicată, lipsa forței de muncă, militarizarea excesivă a economiei și presiunea uriașă exercitată de stat asupra companiilor private.

Recomandările autoului:

Zelenski i-a cerut lui Putin o întâlnire față în față într-o scrisoare deschisă. Ce mesaj a transmis președintele ucrainean

Medvedev o ironizează pe Ursula von der Leyen după ce autoritățile au anunțat că drona explodată în Portul Constanța aparținea Marinei ucrainene

Trump reacționează după ce Zelenski i-a trimis o scrisoare deschisă lui Vladimir Putin

The post Putin spune că politicile economice ale Uniunii Europene sunt „mioape”. „Febra sancțiunilor” este o armă care s-a întors împotriva lor first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un bărbat din Cluj a amenințat angajata unui magazin cu un pistol. A fost reținut de agenții de pază

Un bărbat de 40 de ani este cercetat, sub control judiciar, de poliţiştii şi procurorii din Cluj-Napoca, după ce a ameninţat cu un pistol neletal,...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Un bărbat din Cluj a amenințat angajata unui magazin cu un pistol. A fost reținut de agenții de pază

Un bărbat de 40 de ani este cercetat, sub control judiciar, de poliţiştii şi procurorii din Cluj-Napoca, după ce a ameninţat cu un pistol neletal, dar supus autorizării, o angajată a unui magazin.The post Un bărbat din Cluj a amenințat angajata unui magazin cu un pistol. A fost reținut de agenții de pază first appeared on Nexta.ro.

Cornel Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Naţional de Istorie a României

Cornel Constantin Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Naţional de Istorie a României pentru perioada 2026-2031. Contractul de management a fost semnat joi de ministrul Culturii, Demeter András István.The post Cornel Ilie a preluat oficial mandatul de manager al Muzeului Naţional de Istorie a României first appeared on Nexta.ro.

Aproape 50 de persoane au murit de sete în deşertul Sahara după ce camionul în care se aflau s-a defectat. Există doi supravieţuitori

Cel puţin 49 de persoane au murit de sete într-o zonă izolată a deşertului Sahara, din nordul Nigerului, după ce camionul care le transporta s-a defectat, relatează BBC citând un bilanţ al autorităţilor locale.The post Aproape 50 de persoane au murit de sete în deşertul Sahara după ce camionul în care se aflau s-a defectat. Există doi supravieţuitori first appeared on Nexta.ro.

Echipa Iranului pentru Cupa Mondială se află încă într-o situaţie incertă în ceea ce priveşte vizele, cu 10 zile înainte de primul meci, afirmă...

Ambasadorul Iranului în Mexic a declarat că echipa naţională de fotbal a ţării sale nu a primit încă vizele pentru SUA, cu doar 10 zile înainte de primul meci din Cupa Mondială, de la Los Angeles, ceea ce ridică posibilitatea ca echipa să nu poată participa la turneu, pe fondul conflictului dintre cele două ţări, relatează Reuters.The post Echipa Iranului pentru Cupa Mondială se află încă într-o situaţie incertă...

Drone explodează în apele românești. Nicușor Dan convoacă o ședință de urgență

Președintele Nicușor Dan a convocat, pentru sâmbătă, o ședință de urgență, la care să fie analizată situația generată de dronele marine care au explodat în Portul Constanța și în largul Mǎrii Negre.The post Drone explodează în apele românești. Nicușor Dan convoacă o ședință de urgență first appeared on Nexta.ro.