VIDEO Putin a început să râdă, în timp ce Diana Șoșoacă susținea că România „nu are președinte” și ataca Ucraina

În intervenția sa, Șoșoacă a criticat sprijinul acordat Ucrainei și a afirmat că România ar fi condusă „de la Bruxelles”.

„Nu vrem să ajutăm Ucraina. Nu vrem să le dăm bani și arme, dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles”, a spus aceasta.

Unul dintre momentele care au atras atenția în sală a fost afirmația potrivit căreia România „nu are președinte”. În acel moment, Vladimir Putin, aflat în sală, a râs. Declarația Dianei Șoșoacă vine în contradicție cu realitatea instituțională de la București, unde funcția de președinte este ocupată de Nicușor Dan ce a câștigat alegerile din mai 2025.

Șoșoacă s-a prezentat drept președinta partidului S.O.S. România, pe care l-a descris ca fiind „singura opoziție” din România. Ea a evocat și episodul din 2023, când președintele ucrainean Volodimir Zelenski urma să se adreseze Parlamentului României, susținând că s-a opus intervenției acestuia.

„Zelenski a vrut să vorbească în Parlamentul României. Nu l-am lăsat și l-am scos din Parlamentul României”, a afirmat Șoșoacă. Putin a râs și în timpul acestei afirmații.

În discurs, europarlamentara a transmis mesaje elogioase la adresa Rusiei și a poporului rus, spunând că România și Europa ar trebui să coopereze cu Moscova. „Nu suntem dușmani. Sunteți cea mai mare țară din lume. Sunteți una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța dumneavoastră și admirăm întregul popor rus”, a spus Diana Șoșoacă.

Lidera S.O.S. România a încheiat prin felicitări adresate organizatorilor forumului și printr-un atac la adresa președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Aceasta este o lecție pentru Uniunea Europeană. Sper ca, în scurt timp, să nu o mai avem pe Ursula von der Leyen președintă a Comisiei Europene”, a declarat Șoșoacă.

Discursul are loc în contextul în care Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, supranumit adesea „Davosul Rusiei”, se desfășoară pe fondul războiului din Ucraina și al izolării tot mai accentuate a Moscovei față de statele occidentale.

The post VIDEO Putin a început să râdă, în timp ce Diana Șoșoacă susținea că România „nu are președinte” și ataca Ucraina first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică

Orașul Târnăveni și-a orientat în trecut economia în jurul combinatului chimic, singurul producător de carbid din România. Complexul industrial avea mii de salariați, dar transformase...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Cum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică

Orașul Târnăveni și-a orientat în trecut economia în jurul combinatului chimic, singurul producător de carbid din România. Complexul industrial avea mii de salariați, dar transformase localitatea într-una din cele mai poluate.The post Cum a dispărut combinatul chimic din Târnăveni. Avea mii de angajați, dar transformase orașul într-o zonă toxică first appeared on Nexta.ro.

Folosirea AI în serviciile secrete și operațiunile militare: Decizia SUA, după conflictul cu Anthropic

Casa Albă a transmis vineri că SUA vor accelera dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale (AI) în aplicații de securitate națională, subliniind totodată că această tehnologie nu ar trebui folosită pentru desfășurarea unor activități ilegale de supraveghere, informează Reuters. Administrația Trump a anunțat la începutul acestei săptămâni că va solicita dezvoltatorilor de frunte din domeniul AI …The post Folosirea AI în serviciile secrete și operațiunile militare: Decizia SUA, după conflictul...

Trei pui de tigru siberian, specie pe cale de dispariție, s-au născut la Grădina Zoologică din Ljubljana

Momente de emoție și bucurie la Grădina Zoologică din Ljubljana, după nașterea a trei pui de tigru siberian, una dintre cele mai rare și amenințate specii de feline mari din lume, relatează AP. Puii s-au născut pe 27 mai și au mai puțin de două săptămâni. Ei sunt urmașii femelei Arisa și ai masculului Ussuri, doi tigri aduși la grădina zoologică din capitala Sloveniei în cadrul unui program atent planificat...

Președintele SUA îi cere noului șef al spionajului, supranumit „Micul Trump”, să înceapă concedierile: „Sunt mulţi oameni care nu ar trebui să fie acolo”

Liderul de la Casa Albă a declarat că își dorește o reducere semnificativă a personalului din Serviciile de Informaţii Naţionale (ODNI), mizând pe noul director interimar, Bill Pulte, supranumit „Micul Trump”, pe care îl consideră „mai puţin constrâns” în această funcție.The post Președintele SUA îi cere noului șef al spionajului, supranumit „Micul Trump”, să înceapă concedierile: „Sunt mulţi oameni care nu ar trebui să fie acolo” first appeared on...