Complexul Ciric din Iași a fost mistuit de foc. Care a fost cauza incendiului

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la un complex de agrement şi alimentaţie publică de pe Şoseaua Ciric, din municipiul Iaşi. Din informaţiile de până acum, nu au fost înregistrate victime. Potrivit pompierilor, incendiul a fost localizat.

Incendiul a fost localizat de către forțele de intervenție, iar în aceste momente se acționează pentru lichidarea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.

Corturi, baruri, o scenă deschisă s-au făcut scrum

În urma evaluării efectuate la fața locului, suprafața totală afectată este de aproximativ 1.000 mp, fiind cuprinse de flăcări mai multe construcții și amenajări specifice unui complex de agrement, respectiv corturi, baruri, o scenă deschisă și elemente decorative. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„În urma unui apel primit prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, pompierii militari ieşeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în zona Tiki Village, situată pe Şoseaua Ciric, în municipiul Iaşi.

La locul evenimentului au fost mobilizate forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi, respectiv patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), o autospecială pentru intervenţii şi salvări de la înălţime (ASII) şi o autospecială de descarcerare (AID), încadrate cu echipajele aferente”, precizează ISU Iaşi.

Recomadarea autorului: Incendiu puternic la un restaurant de pe Șoseaua Colentina. Șapte persoane au fost evacuate din cauza fumului dens

The post Complexul Ciric din Iași a fost mistuit de foc. Care a fost cauza incendiului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Zelenski îl acuză pe Putin că, prin refuzul unei întâlniri, „pur şi simplu nu vrea să pună capăt războiului”. Președintele ucrainean anunță un nou...

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Rusia că refuză reluarea dialogului direct la nivel înalt, afirmând că decizia liderului de la Kremlin, Vladimir Putin,...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Zelenski îl acuză pe Putin că, prin refuzul unei întâlniri, „pur şi simplu nu vrea să pună capăt războiului”. Președintele ucrainean anunță un nou...

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Rusia că refuză reluarea dialogului direct la nivel înalt, afirmând că decizia liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, confirmă continuarea conflictului început în urmă cu peste patru ani.The post Zelenski îl acuză pe Putin că, prin refuzul unei întâlniri, „pur şi simplu nu vrea să pună capăt războiului”. Președintele ucrainean anunță un nou schimb de prizonieri first appeared on Nexta.ro.

Putin respinge propunerea lui Zelenski pentru o întâlnire directă: „Războiul se va încheia doar când ne vom atinge obiectivele”

Președintele rus Vladimir Putin a respins vineri oferta lansată de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind o întâlnire față în față pentru discutarea unei soluții la conflictul din…The post Putin respinge propunerea lui Zelenski pentru o întâlnire directă: „Războiul se va încheia doar când ne vom atinge obiectivele” first appeared on Nexta.ro.