Diplomat francez, condamnat la 20 de ani de închisoare de o instanță din Africa

Sentința reprezintă o nouă lovitură pentru relațiile diplomatice dintre Mali și Franța. Mali este fostă colonie franceză, însă de la lovitura de stat din 2021, țara din Africa de Vest este condusă de de o juntă militară – drup militar ce instaurează o disctatură după o lovitură de stat – al cărui președinte este Generalul Assimi Goïta.

Cetățeanul francez este funcționar al Ambasadei Franței în Mali. Acesta a fost acuzat de spionaj și s-a ales cu o condamnare la 20 de ani de închisoare pentru „punerea în pericol a securității statului”, potrivit declarațiilor date de surse judiciare.

În afară de condamnarea la închisoare, el a primit și o interdicție de 20 de ani pe teritoriul țării, dar și o amendă de 5.400 de euro, au confirmat pentru AFP, trei surse judiciare distincte. Bărbatul a fost arestat în Mali în august 2025.

Atunci, autoritățile din Mali l-au acuzat pe funcționarul francez, numit Yann V., că acționa în folosul serviciilor de informații din Franța. Junta militară din Mali a criticat vehement, „statele străine” despre care susțineau că încearcă să destabilizeze țara – care a căzut pradă insurgenței militare.

Prins în compania mai multor ofițeri malieni

El a fost prins în compania mai multor ofițeri malieni care ar fi pus la cale o lovitură de stat, în încercarea de a răsturna guvernul militar.

Oficialii de la Paris au precizat că acuzele aduse funcționarului ce lucra la Ambasada Franței din Bakamo, capitala țării Mali, sunt nefondate.

„Agentul nostru face obiectul unei proceduri judiciare bazate pe acuzații nefondate”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Paris.

„Oficialul nostru desfășura o misiune de cooperare în domeniul securității și, în niciun caz, Franța nu a participat, direct sau indirect, la destabilizarea Maliului”, se mai arată în comunicat.

Țara din Africa de Vest se confruntă cu o criză de securitate încă din 2012, alimentată în special de violențele grupurilor afiliate Al-Qaeda și grupării jihadiste Statul Islamic, precum și de bandele criminale locale.

Sub conducerea lui Assimi Goïta, țara a întors spatele Occidentului, în special Franței, în favoarea unor relații mai strânse cu Rusia.

The post Diplomat francez, condamnat la 20 de ani de închisoare de o instanță din Africa first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

VIDEO Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante. S-a apucat de testele de gust

Chef Florin Dumitrescu își menține decizia de a deschide...

Drona avea alte caracteristici: MAI explică de ce nu a folosit sistemul SCOMAR în incidentul de la Constanța

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că sistemul SCOMAR...

ULTIMA ORĂ

Scandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei

Declarația ambasadorul României în SUA, Alexandru Muraru după vizita în Taiwan a inflamat relațiile româno-chineze într-un moment nepotrivit. Muraru a susținut poziția separatistă a autorității...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Scandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei

Declarația ambasadorul României în SUA, Alexandru Muraru după vizita în Taiwan a inflamat relațiile româno-chineze într-un moment nepotrivit. Muraru a susținut poziția separatistă a autorității Partidului Democratic Progresist de promovarea independenței Taiwanului. Reacția Ambasadei Chinei la Bucucurești a fost promptă și fără echivoc. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei îl acuză pe Muraru că depășeste linia roșie a politicii României în relația cu Republica Chineză. De remarcat, anunțul nu a fost...

Scandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei

Declarația ambasadorul României în SUA, Alexandru Muraru după vizita în Taiwan a inflamat relațiile româno-chineze într-un moment nepotrivit. Muraru a susținut poziția separatistă a autorității Partidului Democratic Progresist de promovarea independenței Taiwanului. Reacția Ambasadei Chinei la Bucucurești a fost promptă și fără echivoc. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei îl acuză pe Muraru că depășeste linia roșie a politicii României în relația cu Republica Chineză. De remarcat, anunțul nu a fost...

VIDEO Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante. S-a apucat de testele de gust

Chef Florin Dumitrescu își menține decizia de a deschide primele două restaurante proprii, după o lungă perioadă în care a gătit doar la evenimente private.The post VIDEO Chef Florin Dumitrescu deschide primele două restaurante. S-a apucat de testele de gust first appeared on Nexta.ro.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis că sistemul SCOMAR a fost dezvoltat pentru supravegherea maritimă de către Garda de Coastă și nu este un radar singular ori un sistem militar anti-dronă, în timp ce drona maritimă fără pilot implicată în incidentul de vineri din Portul Constanța avea alte caracteristici, diferite de profilul ambarcațiunilor și navelor …The post Drona avea alte caracteristici: MAI explică de ce nu a folosit sistemul...