Vladimir Putin a declarat vineri în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg că, dacă Donald Trump nu ar fi fost „furat” la alegerile prezidențiale din anul 2020, când a candidat împotriva lui Joe Biden, războiul din Ucraina nu ar fi început.
Prin aceste declarații, președintele rus validează direct una dintre teoriile preferate ale lui Trump conform căreia alegerile americane de acum patru ani au fost fraudate. Putin folosește același argument preferat al lui Trump pentru a transfera responsabilitatea declanșării războiului din Ucraina asupra administrației americane conduse de Joe Biden.
Donald Trump a afirmat de nenumărate ori, fără să aducă dovezi susținute, că alegerile din anul 2020 au fost fraudate. În această ordine de idei, Putin spune că politica externă a administrației Biden a provocat Rusia prin extinderea influenței NATO și prin refuzul de a negocia garanții de securitate pe placul Moscovei, lucru care ar fi fost evitat dacă Trump rămânea la Casa Albă.
Cu toate că atât Putin, cât și alți oficiali ai Kremlinului afirmă că propunerile discutate anterior cu SUA la summitul din Alaska pot deschide calea păcii, președintele rus a respins vineri o propunere formulată de Volodimir Zelenski și a reiterat condițiile teritoriale maximaliste: controlul total al regiunilor Luhansk, Donețk, Zaporojie și Herson.
Recomandările autorului:
Putin neagă că a vândut arme Iranului. În aceiași zi, mai multe documente scurse în presă dovedesc exact contrariul
Diana Șosoacă, dialog direct cu Putin la Sankt Petersburg. Ce l-a întrebat șefa SOS și ce mesaj are Putin pentru români
Acuzații grave la adresa lui JD Vance din partea spionajului israelian. Vicepreședintele SUA este acuzat că a dezvăluit planul Mossadului despre Iran
The post Putin folosește retorica lui Donald Trump și afirmă că, dacă alegerile din 2020 din SUA nu ar fi fost fraudate, războiul din Ucraina nu începea first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





