Momente de panică la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de vară din statul Ohio. Cel puțin 12 persoane au fost rănite după ce mai multe focuri de armă au fost trase în apropierea evenimentului Old West End din Toledo. Două victime sunt în stare critică. Suspecții s-au făcut nevăzuți la scurt timp după după ce au deschis focul.
O seară care trebuia să fie dedicată muzicii, familiei și începutului sezonului festivalurilor de vară s-a transformat într-un coșmar în orașul Toledo, statul Ohio, după ce focuri de armă au izbucnit în apropierea festivalului Old West End, unul dintre cele mai populare evenimente comunitare din zonă, scrie The New York Times.
Sursa video – X/@KimKatieUSA
Cel puțin 12 persoane au fost rănite în urma atacului, iar autoritățile au anunțat că două dintre victime se află în stare critică. Vârstele răniților sunt cuprinse între 14 și 61 de ani, majoritatea fiind tineri aflați la începutul vieții adulte.
Potrivit autorităților, primele informații indică faptul că cel puțin două persoane au deschis focul una asupra celeilalte în apropierea zonei în care se desfășura festivalul.
„Probabil se împușcau una pe cealaltă”, a declarat Joe Heffernan, adjunctul șefului Poliției din Toledo.
La câteva ore după incident, niciun suspect nu fusese reținut. Poliția a lansat un apel către participanții la festival să pună la dispoziția anchetatorilor fotografii și înregistrări video realizate cu telefoanele mobile, în speranța identificării autorilor.
Sursa video – X/@theinformant_x
Imagini publicate pe rețelele sociale surprind sute de oameni fugind speriați în timp ce focurile de armă răsunau în apropiere. În alte secvențe video se pot observa echipaje medicale acordând primul ajutor victimelor întinse pe gazon.
Martor: „Toată lumea s-a aruncat la pământ”
Kevin Berry, aflat la festival împreună cu mai mulți prieteni, a povestit că asculta muzică live în zona arboretumului când a auzit primele împușcături.
„Toată lumea s-a aruncat la pământ”, a declarat Kevin Berry, participant la festival.
Bărbatul a spus că, după ce zgomotul focurilor de armă s-a oprit, a observat o armă abandonată la mai puțin de 15 metri de locul în care se afla.
Având pregătire medicală și experiență militară dobândită în Marina SUA, acesta a început să caute persoane rănite și a identificat cel puțin cinci victime împușcate.
„Persoanele rănite erau împrăștiate în zona arboretumului”, a spus Berry.
Șefa Departamentului de Pompieri din Toledo, Allison Armstrong, a explicat că intervenția a fost îngreunată de drumurile blocate și de traficul generat de oamenii care încercau să părăsească zona. Cu toate acestea, echipajele de urgență au reușit să transporte toate victimele la spitale în mai puțin de o oră.
Guvernatorul statului Ohio, Mike DeWine, a reacționat după incident și a condamnat violențele.
„Sunt profund îngrijorat de situația din Toledo din această seară. Festivalurile de vară ar trebui să fie spații sigure în care familiile să petreacă timp împreună fără teama de violență”, a declarat Mike DeWine, guvernatorul statului Ohio.
Autoritățile locale analizează acum dacă festivalul Old West End, unul dintre cele mai emblematice evenimente ale orașului Toledo, va continua sau nu în restul weekendului.
Recomandarea autorului
The post Atac armat la un festival din Ohio: Cel puțin 12 răniți, inclusiv adolescenți. Suspecții sunt încă de negăsit first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





