Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au fost afectate localități din județele Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Călărași, Harghita, Iași, Ilfov, Olt, Vaslui și Vrancea, precum și municipiul București, ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 26 de locuințe, 159 de curți, 30 de subsoluri și patru anexe gospodărești. De asemenea, apa a fost evacuată de pe cinci străzi.
Totodată, echipajele de intervenție au îndepărtat 14 arbori căzuți pe carosabil. În urma acestor incidente, două autoturisme au fost avariate.
Circulația rutieră a fost afectată temporar pe trei drumuri naționale: DN 2, în județul Bacău, DN 3, în județul Călărași, și DN 10, în județul Buzău. Probleme au fost și pe două drumuri județene, DJ 107P, în județul Cluj, și DJ 203K, în județul Buzău, din cauza arborilor doborâți și a aluviunilor depuse pe carosabil.
În localitatea Slon, județul Prahova, s-a produs o alunecare de teren care a afectat drumul comunal. IGSU a precizat că circulația rutieră este întreruptă, iar accesul către aproximativ 80 de locuințe din zonă se poate face doar pietonal.
The post IGSU: Ploile abundente au produs pagube în 12 județe și în București first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





