Roland Garros: Alexander Zverev și Flavio Cobolli luptă pentru primul lor titlu de Grand Slam

Șansa lui Zverev

Alexander Zverev are șansa de a câștiga primul titlu de anvergură din carieră după ce spaniolul Carlos Alcaraz s-a retras și eliminarea sârbului Novak Djokovic sau a lui Jannik Sinner. 

Până în prezent, Zverev a câștigat trei titluri ATP (la Hamburg, București și Acapulco) și a pierdut trei finale de Grand Slam(US Open 2020, Roland-Garros 2024 și Australian Open 2025), relatează Le Figaro

Cobolli, marea surpriză

De cealaltă parte, Flavio Cobolli, în vârstă de 24 de ani, este marea surpriză a acestei ediții. Jucătorul italian nu trecuse niciodată dincolo de faza sferturilor de finală la un turneu de Grand Slam. 

Parcursul jucătorilor

Zverev a trecut în primul tur de francez Benjamin Bonzi, (6-3, 6-4, 6-2), în turul al doilea de cehul  Machac (6-4, 6-2, 6-2). Primul set pierdut a venit în turul al treilea în fața lui Quentin Halys, pe care l-a învins însă cu 6-4, 6-3, 5-7, 6-2. În optimi și sferturi, Zverev a câștigat în trei seturi meciurile cu De Jong (7-6, 6-4, 6-1) și cu spaniolul Rafael Jodar (7-6, 6-1, 6-3). 

În semifinala cu Menšík. Zverev a cedat cel de-al doilea său set din întregul turneu, dar s-a impus în cele din urmă cu 7-5, 6-2, 3-6, 6-3. 

Astfel, Zverev a acumulat 14 ore și 3 minute de joc în drumul său spre ultimul act. 

Pentru a ajunge în finală, Cobolli a trecut de Pellegrino (6-4, 7-6, 6-3), de chinezul Wu (6-4, 6-4, 6-4) și de americanul Learner Tien (6-2, 6-2, 6-3). 

În optimi italianul a trecut de americanul Svajda, cu 6-2, 6-3, 6-7, 7-6. În sferturi, deși a pierdut primul set, Cobolli a revenit și l-a eliminat pe Félix Auger-Aliassime, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-4, 6-4. 

The post Roland Garros: Alexander Zverev și Flavio Cobolli luptă pentru primul lor titlu de Grand Slam first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cutremur pe piața bancară românască. 10 bănci amendate de Consiliul Concurenței cu 3,73 miliarde lei

Lovitură extrem de dură pentru sistemul bancar: Consiliul Concurenței...

Katerina Siniakova şi Taylor Townsend au câştigat proba de dublu feminin la Roland-Garros

Katerina Siniakova din Cehia şi Taylor Townsend din SUA,...

Adio adresă de domiciliu trecută pe amenzi? Ce prevede un nou proiect depus în Parlament

Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au...

Ricardo Sousa este noul antrenor al Petrolului Ploiești

Duminică, clubul Petrolul Ploiești a transmis că a ajuns...

ULTIMA ORĂ

Cutremur pe piața bancară românască. 10 bănci amendate de Consiliul Concurenței cu 3,73 miliarde lei

Lovitură extrem de dură pentru sistemul bancar: Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci din România cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei. Consiliul Concurenței susține...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Cutremur pe piața bancară românască. 10 bănci amendate de Consiliul Concurenței cu 3,73 miliarde lei

Lovitură extrem de dură pentru sistemul bancar: Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci din România cu amenzi totale de 3,73 miliarde de lei. Consiliul Concurenței susține că, în urma unei investigației, a constatat că băncile participante la stabilirea ROBOR și-au coordonat comportamentul printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, în special referitoare la preț, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Acestea sunt acuzate de manipularea ROBOR. Mai...

Amendă record dată de Consiliul Concurenței. 10 bănci, sancționate cu peste 700 de milioane de euro pentru manipularea ratei ROBOR

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei(710 milioane euro) pentru că și-au coordonat comportamentul în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, încălcând astfel Legea concurenței și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Ancheta Consiliului Concurenței a vizat 11 bănci, dar amenzile au fost aplicate pentru 10 întrucât, între …The post Amendă record dată de Consiliul Concurenței. 10 bănci, sancționate cu peste 700...

Călătoriilor interurbane se scumpesc simțitor: Ce tarife a aprobat ANTA

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) a publicat noile tarife provizorii plafon pentru serviciile regulate de transport rutier de persoane, care sînt aplicate din 5 iunie 2026

Katerina Siniakova şi Taylor Townsend au câştigat proba de dublu feminin la Roland-Garros

Katerina Siniakova din Cehia şi Taylor Townsend din SUA, cap de serie numărul 1, au câştigat primul lor titlu Roland-Garros la dublu feminin pe terenul Philippe-Chatrier.The post Katerina Siniakova şi Taylor Townsend au câştigat proba de dublu feminin la Roland-Garros first appeared on Nexta.ro.

Zece bănci, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi totalizând 710 milioane de euro, pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR /...

Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR. Băncile au la dispoziţie o perioadă de 60 zile de la primirea motivării deciziei de sancţionare pentru a prezenta planuri de măsuri prin care vor elimina practicile anticoncurenţiale. Aceste planuri vor fi aprobate de către Consiliul Concurenţei. Decizia autorităţii de concurenţă...

Adio adresă de domiciliu trecută pe amenzi? Ce prevede un nou proiect depus în Parlament

Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus un proiect de lege la Senat pentru eliminarea adresei de domiciliu de pe procesele verbale de amendă. Decizia vine pentru că noile buletine electronice nu mai au adresa scrisă pe ele, dar și pentru a opri avocații care anulează amenzile în instanță din cauza unei simple greșeli de scris. De ce dispare adresa de pe hârtia de amendă Inițiatorii legii explică...

Ricardo Sousa este noul antrenor al Petrolului Ploiești

Duminică, clubul Petrolul Ploiești a transmis că a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, care va funcția de antrenor principal al echipei. Contractul este valabil până la finalul stagiunii 2026-2027. În vârstă de 47 de ani, Ricardo Sousa are o carieră apreciată ca fotbalist, dar și o experiență consistentă ca antrenor. Potrivit clubului din Ploiești, Sousa a jucat peste 150 de meciuri în prima ligă din...