„Super Cârtița” care va săpa prin Carpați drumul Autostrăzii Sibiu – Pitești este așteptată să ajungă în următoarele săptămâni la Sibiu, pe bucăți de la Călărași, transmite Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Este o o premieră pentru infrastructura rutieră din România.
Se fac ultimele pregătiri pe tronsonul Cornetu – Tigveni. Tunelul Poiana va fi cel mai lung tunel al Autostrăzii Sibiu – Pitești. Cei aproape 2 kilometri ai fiecărei galerii vor fi forați cu ajutorul unui utilaj TBM (Tunnel Boring Machine), o premieră pentru infrastructura rutieră din România, preia G4Media.
Monstrul va fi ansamblat la Sibiu
Mașinăria care urmează să ajungă la Sibiu va fi asamblată la portalul dinspre Sibiu. Aceasta are un diametru de peste 12 metri și o înălțime cât un bloc de patru etaje, reprezentând cel mai mare TBM utilizat vreodată în România.
„Pe întregul tronson Cornetu – Tigveni, lung de 37 km și cu o valoare de peste 1 miliard de euro, constructorul italian este mobilizat cu aproximativ 1.000 de oameni.
Sectorul 4 Tigveni – Curtea de Argeș poate fi inaugurat vara aceasta
Se lucrează deja la 15 dintre cele peste 50 de viaducte ale proiectului, la terasamente, excavații, ziduri de sprijin, consolidări și la impresionantul ecoduct de la Călinești, care va traversa întregul defileu al Oltului”, a transmis Horațiu Cosma pe Facebook.
Cosma a prezentat în postarea sa și dimensiunea lucrărilor, pe care o cataloghează drept „impresionantă”:
- peste 9 milioane m³ de excavații
- aproximativ 2 milioane m³ de umpluturi
- peste 1 milion m³ de beton
- peste 100.000 tone de oțel beton
- aproximativ 47.000 tone de tabliere metalice
- aproape 2.000 de grinzi prefabricate
Oficialul din Ministerul Transporturilor a afirmat că în această vară se va deschide circulația pe Sectorul 4 Tigveni – Curtea de Argeș, atunci când se „va inaugura primul tunel forat de autostradă din România”.
The post „Super Cârtița” care va fora tunelul Cornetu – Tigveni, pregătită să intre în piatră first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





