Armata nigeriană a eliberat 360 oameni răpiți de Boko Haram

Potrivit unui comunicat al Armatei Nigeriei, citat de Associated Press, operațiunea s-a desfășurat în munții Mandara, care fac parte din bastionul grupării militante.

În cadrul operațiunii, 360 de cetățeni nigerieni, între care și copii, au fost eliberați. Aceștia fuseseră răpiți din diferite comunități din statul Borno.

Doi copii „au cedat epuizării” din cauza terenului montan dificil și a greutăților îndurate în timpul captivității îndelungate, potrivit declarațiilor date de purtătorul de cuvânt al armatei, Haruna Sani.

„Restul persoanelor răpite salvate au fost evacuate cu succes în locuri sigure pentru a primi îngrijiri medicale și ajutor umanitar, marcând un succes operațional major și o lovitură semnificativă pentru grupul terorist”, a spus Sani.

Nigeria se confruntă cu o criză de securitate, mai ales în nordul țării, acolo unde se petrece o insurgență de durează de peste un deceniu. Există grupuri armate ce răpesc civili pentru răscumpărare. De asemenea, exploatările miniere ilegale agravează și ele provocările de securitate cu care se confruntă țara.

Grupări militante și islamiste, precum Boko Haram sau facțiunea Statului Islamic, „ISWAP” se numără printre cele mai importante.

Reamintim că luna trecută, Nigeria și SUA au ucis 175 de luptători ai facțiunii Statul Islamic din Africa de Vest, dintre care 20 erau din statul Borno.

Insurecția din nord-estul Nigeriei a ucis mii de oameni și a provocat strămutarea a milioane de civili, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Analiștii spun că guvernul nu face suficient pentru a-și proteja cetățenii, în ciuda promisiunilor repetate ale președintelui Bola Tinubu de a pune capăt crizei.

The post Armata nigeriană a eliberat 360 oameni răpiți de Boko Haram first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și zeci de tramvaie noi cu fonduri europene

Primăria Capitalei a anunțat că va cumpăra, cu fonduri...

PMB anunţă că va achiziţiona, cu fonduri europene, 100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi pentru Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va achiziţiona, cu fonduri...

ULTIMA ORĂ

Tanczos Barna: Din păcate, tot timpul vor fi agenţi economici care vor încerca marea cu degetul, neserioşi, care vin cu practici neloiale şi autorităţile...

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat duminică, despre practica etichetării produselor de import ca fiind autohtone, că, din păcate, tot timpul vor fi...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Tanczos Barna: Din păcate, tot timpul vor fi agenţi economici care vor încerca marea cu degetul, neserioşi, care vin cu practici neloiale şi autorităţile...

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a declarat duminică, despre practica etichetării produselor de import ca fiind autohtone, că, din păcate, tot timpul vor fi agenţi economici care vor încerca marea cu degetul, neserioşi, care vin cu practici neloiale şi autorităţile trebuie să-şi facă treaba iar ANSVSA ar trebui să aibă o colaborare mai bună cu Ministerul Agriculturii.The post Tanczos Barna: Din păcate, tot timpul vor fi agenţi economici...

REACȚIA BRD la amenda pentru ROBOR: Surprinzător, ne aflăm în situația în care respectarea riguroasă a cadrului de reglementare a condus, în mod paradoxal,...

BRD reacționează la sancțiunea aplicată de Consiliul Concurenței în investigația asupra ROBOR și anunțată în premieră de Profit.ro, anunțând că va utiliza toate căile legale disponibile pentru a contesta decizia Consiliului Concurenței.The post REACȚIA BRD la amenda pentru ROBOR: Surprinzător, ne aflăm în situația în care respectarea riguroasă a cadrului de reglementare a condus, în mod paradoxal, la o sancțiune! first appeared on Nexta.ro.

Alexander Zverev a câștigat Internaționalele Franței!

Tenismenul Alexander Zverev a câștigat primul turneu de Mare Șlem din cariera sa. Sportivul din Germania a cucerit titlul la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, pe zgura de la Paris. În marea finală, Zverev l-a învins într-o partidă de 5 seturi pe italianul Flavio Cobolli, scor 6:1, 4:6, 6:4, 6:7, 6:1. Zverev și-a confirmat statutul de favorit încă din startul partidei, izbutind break-ul chiar...

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și zeci de tramvaie noi cu fonduri europene

Primăria Capitalei a anunțat că va cumpăra, cu fonduri europene, 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi pentru Capitală, prin Programul Regional București–Ilfov 2021–2027, în cadrul unui amplu proces de modernizare a transportului public.The post Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și zeci de tramvaie noi cu fonduri europene first appeared on Nexta.ro.

Alexander Zverev, campion la Roland Garros. Germanul câștigă primul său titlu de Grand Slam după patru finale disputate

Alexander Zverev, numărul 3 mondial în circuitul profesionist de tenis (ATP), este noul campion al turneului de Mare Șlem pe zgură de la Roland Garros. Jucătorul german s-a impus duminică, în finala de Roland Garros, în fața italianului Flavio Cobolli, pe care l-a învins cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, 6-7(5), 6-1. Alexander Zverev, în …The post Alexander Zverev, campion la Roland Garros. Germanul câștigă primul său titlu de...

100 de zile de război în Iran. Negocierile de pace, în impas / Trump: Nu există planuri de retragere a trupelor americane implicate în...

Preşedintele SUA, Donald Trump, a vorbit despre situaţia conflictului din Iran într-un interviu acordat postului NBC, în contextul în care negocierile de pace sunt în impas. Interviul, care a fost înregistrat vineri, a fost difuzat în această dimineaţă în contextul în care războiul din Iran împlineşte 100 de zile.The post 100 de zile de război în Iran. Negocierile de pace, în impas / Trump: Nu există planuri de retragere...

PMB anunţă că va achiziţiona, cu fonduri europene, 100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi pentru Capitală

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că va achiziţiona, cu fonduri europene, 100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi pentru Capitală, prin Programul Regional Bucureşti-Ilfov 2021–2027.The post PMB anunţă că va achiziţiona, cu fonduri europene, 100 de troleibuze şi 79 de tramvaie noi pentru Capitală first appeared on Nexta.ro.