Victoria zdrobitoare a partidului „Acordul Cetățenesc”, din Armenia, a fost consemnată la alegerile de duminică. Potrivit POLITICO, partidul pro-european are aproximativ jumătate din voturi.
Până luni dimineața, mai mult de 95% din buletinele de vot au fost numărate, iar „Acordul Cetățenesc” obține 50,1% din voturi. Următoarele formațiuni sunt la mare distanță: „Armenia puternică”, cu 23,3%, blocul „Armenia”, cu 9,83%, și „Armenia înfloritoare”, cu 4%.
Victorie anunțată printr-un discurs
Într-un discurs ținut după închiderea urnelor, Nikol Pașinyan a anunțat că Armenia va continua o politică de apropiere de Occident, menținând în același timp cooperarea cu Rusia și Uniunea Economică Eurasiatică.
De asemenea, el a spus că armenii au votat pentru pace cu Turcia și Azerbaidjan. Conform lui Pașinyan, următorul pas ar trebui să fie semnarea unui acord de pace cu Baku, deschiderea frontierei dintre Armenia și Turcia și stabilirea relațiilor diplomatice între Erevan și Ankara.
Victoria lui Pașinyan, o veste proastă pentru ruși
În ultimii ani, Armenia s-a apropiat de Uniunea Europeană și s-a distanțat de Rusia, ceea ce i-a determinat pe ruși să amenințe cu privire la posibile creșteri ale prețurilor gazelor.
Totodată, rușii au oprit unele schimburi comerciale cu Armenia.






