Fostul șef al SRI susține că Bruxelles-ul împinge Serbia către Rusia și China: „UE ratează încă o șansă”

Fostul șef al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, critică ezitarea Uniunii Europene de a accepta Serbia în cadrul alianței. Observațiile lui Hellvig vin în contextul summit-ului UE–Balcanii de Vest desfășurat pe 5 iunie, la Tivat, în Muntenegru. Hellvig avertizează Bruxelles-ul că riscă să împingă Serbia către adversari puternici, cum ar fi Rusia sau China.

Eduard Hellvig afirmă, într-o postare pe X, că miza reală a summit-ului este aderarea statelor candidate din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană.

Fostul șef al SRI a comentat situația Serbiei, care a primit statutul de candidat la Uniunea Europeană în 2014, însă demersul de aderare pare a fi ținut pe loc chiar de birocrația din cadrul UE.

Hellvig menționează că mesajul transmis Serbiei este că aderarea va fi posibilă doar după progrese în reforma justiției, independența organismului de reglementare în audiovizual (REM, echivalentul CNA) și alinierea la politica externă și de securitate a UE.

Aceleași condiții au fost invocate public și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus la Tivat că procesul de aderare este bazat pe merit, iar statul de drept și libertatea presei sunt elemente centrale.

Șefa Comisiei a subliniat că Serbia știe „exact” ce reforme trebuie să livreze: reforme judiciare, consiliul REM și aliniere la politica externă și de securitate comună a UE, după care Clusterul 3 ar putea fi deschis.

Hellvig oferă o interpretare ironică a mesajului transmis de Bruxelles și susține că UE reproșează Belgradului apropierea politică de Rusia și proiectele finanțate de China.

„Dragă Serbie, oameni suntem și ne-om înțelege, dar ești cam apropiată politic de Rusia și primești bani mulți de proiecte din China. E drept că asta s-ar schimba dacă te-am primi în UE, dar asta presupune să muncim și noi. Și să luăm decizii. Obositor”, a scris Edward Hellvig pe platforma X.

Potrivit Consiliului European, liderii UE și cei ai statelor din Balcanii de Vest au discutat despre extindere, integrare graduală, Planul de creștere pentru regiune, securitate și reziliență, în contextul unui peisaj geopolitic tot mai complicat.

Președintele Consiliului European, António Costa, a transmis că aderarea Balcanilor de Vest rămâne o prioritate și „o investiție geopolitică crucială”.

Serbia are statut de țară candidată din 2012, iar negocierile de aderare au început în 2014. Până acum, potrivit Consiliului UE, au fost deschise 22 de capitole de negociere, dintre care două au fost închise provizoriu.

Hellvig susține că rezultatul acestui „balet european” este prăbușirea sprijinului public pentru aderare. El indică un nivel de aproximativ 45% al susținerii pentru intrarea Serbiei în UE. Un sondaj realizat în ianuarie 2026 pentru Delegația UE în Serbia arată că 45% dintre cetățeni ar vota pentru aderare, în timp ce 32% ar vota împotrivă.

Fostul director al SRI afirmă că România are un interes strategic direct ca toți vecinii să fie cât mai aproape de Uniunea Europeană, fie prin aderare deplină, fie prin formule hibride de apropiere economică, fiscală sau prin facilități privind munca.

„Pentru România, idealul strategic de securitate și prosperitate ar fi ca toți vecinii să fie în UE. Dacă nu de facto, cu steaguri și steluțe, măcar în forme hibride de apropiere”, afirmă Hellvig.

În viziunea sa, Bruxellesul greșește atunci când tratează relația cu Serbia ca pe o simplă procedură administrativă. Hellvig susține că negocierea reală presupune adaptarea așteptărilor la realități, în timp ce birocrația europeană tinde să aplice reguli fără flexibilitate politică.

„Din păcate, ca structură mentală, birocrații nu negociază niciodată. Ei pentru asta au fost inventați, să aplice proceduri. Alo, ce facem aici? Balcani?”, scrie fostul șef al SRI.

Avertisment: „Europa nu vă vrea”, mesajul pe care îl vor folosi competitorii UE

Hellvig avertizează că, în realitate, negocierea nu se poartă doar între Uniunea Europeană și Serbia. În jurul Belgradului se află și alți actori geopolitici, „mult mai flexibili și pragmatici”, care știu să exploateze ezitările Bruxellesului.

Consiliul European a transmis, după summit, că alinierea deplină a partenerilor din Balcanii de Vest la politica externă și de securitate comună a UE rămâne „o expresie esențială” a unității europene. Liderii europeni au discutat și despre contracararea amenințărilor hibride, a manipulării informaționale și a interferențelor externe.

Hellvig consideră însă că Uniunea Europeană a ratat încă o ocazie de apropiere reală de Balcanii de Vest. În finalul postării, el sugerează că Serbia se întoarce de la summit cu un nou sentiment de frustrare, pe care competitorii UE îl vor specula imediat.

„Sârbii se întorc la Belgrad unde îi așteaptă în ușă niște domni care îi vor bate pe umăr și îi vor consola: «Vă zicem de ani de zile că Europa nu vă vrea. Cu noi faceți treabă cu adevărat.» Contrazi-i dacă poți!”, scrie Eduard Hellvig.

Fostul director al SRI subliniază că nici Români nu era „impecabilă” la toate capitolele acquis-ului comunitar în momentul aderării la UE, în 2007.

 

The post Fostul șef al SRI susține că Bruxelles-ul împinge Serbia către Rusia și China: „UE ratează încă o șansă” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Un oraș din Japonia și-a închis toate școlile din cauza unui urs

Un oraș din Japonia a închis toate cele 94 de școli primare și gimnaziale după ce, pentru prima dată, a fost zărit un urs pe...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a explodat în extravilanul satului Lopatna, în noaptea de duminică spre luni. Poliția și serviciile specializate...

Important

Un oraș din Japonia și-a închis toate școlile din cauza unui urs

Un oraș din Japonia a închis toate cele 94 de școli primare și gimnaziale după ce, pentru prima dată, a fost zărit un urs pe teritoriul localității, scrie ziarul britanic The Guardian. Autoritățile din Utsunomiya, un oraș cu o populație de jumătate de milion de locuitori situat la aproximativ 100 km nord de Tokyo, au …The post Un oraș din Japonia și-a închis toate școlile din cauza unui urs...

Un oraș din Japonia și-a închis toate școlile din cauza unui urs

Un oraș din Japonia a închis toate cele 94 de școli primare și gimnaziale după ce, pentru prima dată, a fost zărit un urs pe teritoriul localității, scrie ziarul britanic The Guardian. Autoritățile din Utsunomiya, un oraș cu o populație de jumătate de milion de locuitori situat la aproximativ 100 km nord de Tokyo, au …The post Un oraș din Japonia și-a închis toate școlile din cauza unui urs...

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel a început. Cât durează

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel începe luni, 8 iunie. Una dintre cele mai vechi perioade de post rânduite de Biserică, cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de Postul Sânpetrului, aceasta precede sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, marcată anual la 12 iulie. Potrivit tradiției creștine, postul este închinat celor doi mari apostoli și amintește de obiceiul acestora de a posti înainte de misiuni și momente importante din activitatea...

Operaţiunea JUPITER – Percheziţie la Sinteşti (Ilfov), într-un dosar în care o firmă de colectare a deşeurilor este suspectată de evaziune fiscală/ Prejudiciul, estimat...

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov au făcut, luni, o percheziţie în comuna Sinteşti, într-un dosar în care reprezentanţii unei firme de colectare a deşeurilor sunt suspectaţi că au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive şi nu ar fi declarat toate veniturile obţinute. Prejudiciul este estimat la 270.000 de lei.The post Operaţiunea JUPITER – Percheziţie la Sinteşti (Ilfov), într-un dosar în care o firmă de colectare...

Operaţiunea JUPITER – Percheziţie la Sinteşti (Ilfov), într-un dosar în care o firmă de colectare a deşeurilor este suspectată de evaziune fiscală/ Prejudiciul, estimat...

Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov au făcut, luni, o percheziţie în comuna Sinteşti, într-un dosar în care reprezentanţii unei firme de colectare a deşeurilor sunt suspectaţi că au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive şi nu ar fi declarat toate veniturile obţinute. Prejudiciul este estimat la 270.000 de lei.The post Operaţiunea JUPITER – Percheziţie la Sinteşti (Ilfov), într-un dosar în care o firmă de colectare...

Vizită importantă a președintelui Xi Jinping în Coreea de Nord, prima din ultimii 7 ani. Tema armelor nucleare, în discuții

Președintele Chinei a fost primit cu pompă la Phenian, unde face o vizită de două zile, prima din ultimii șapte ani.The post Vizită importantă a președintelui Xi Jinping în Coreea de Nord, prima din ultimii 7 ani. Tema armelor nucleare, în discuții first appeared on Nexta.ro.

„De la un stat capurat, colorat în albastru, am ajuns la unul galben”. Igor Dodon, la 7 ani de la căderea PD: Atunci, o...

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a publicat un mesaj cu referire la evenimentele politice din 8 iunie 2019, când Partidul Democrat a pierdut puterea. „Nimeni nu bănuia atunci, că o singură persoană va profita de conjunctură, de încrederea aliaților politici de pe dreapta, de riscurile asumate de socialiști, de speranțele cetățenilor și de suportul lui Dmitri Kozak pentru a-și face un drum politic doar pentru sine,...