Există instituții care apar și dispar odată cu vremurile. Există proiecte care se nasc din conjuncturi și se sting odată cu ele. Și există instituții care reușesc să reziste decenii, crize, schimbări politice și transformări sociale, păstrându-și sensul, misiunea și credibilitatea. Agenția de presă IPN este una dintre acestea.
Astăzi, când IPN împlinește 21 de ani, nu aniversăm doar o instituție media. Aniversăm o parte din istoria Republicii Moldova. O istorie scrisă zi de zi prin informații verificate, prin respect față de adevăr, prin profesionalism și prin convingerea că jurnalismul trebuie să servească societatea, nu interesele de moment.
În vara anului 2024 am aflat că IPN risca să ajungă în mâini care nu aveau nimic în comun cu valorile pe care această instituție le-a reprezentat timp de două decenii. Riscul era evident. O agenție de presă cu un nivel atât de mare de încredere și credibilitate putea fi transformată într-un instrument de influență împotriva modernizării și dezvoltării europene a Republicii Moldova. Iar după ce și-ar fi pierdut cea mai mare valoare – încrederea publicului – probabil ar fi fost abandonată și închisă.
Pentru mine, decizia a fost simplă. Nu a fost o decizie de afaceri. Nu a fost un calcul financiar. A fost un act de responsabilitate față de o instituție care face parte din patrimoniul democratic al Republicii Moldova.
Totul a durat o săptămână. Luni am avut prima conversație, miercuri am contractat creditul necesar, iar vineri semnam în registrul de stat la ASP. Înainte de aceasta, am semnat un angajament prin care ne asumam continuarea dezvoltării IPN ca instituție media de utilitate publică, dedicată apărării democrației, modernizării țării și consolidării coeziunii sociale.
Privind în urmă, sunt convins că a fost una dintre deciziile importante pe care le-am luat în viața profesională în domeniul mass media.
Republica Moldova are prea puține instituții care au rezistat testului timpului. Prea puține valori care au supraviețuit schimbărilor politice, presiunilor economice și tentațiilor de moment. IPN este una dintre aceste valori. Este agenția de presă care a educat generații de jurnaliști. Este instituția care furnizează zilnic informații în limba română, rusă și engleză pentru instituții publice, organizații internaționale, ambasade și instituții media din țară și de peste hotare. Este spațiul care a găzduit dezbateri, conferințe și dialoguri esențiale pentru dezvoltarea societății. Este una dintre instituțiile care au contribuit constant la pluralismul opiniilor și la libertatea de exprimare în Republica Moldova.
Dar poate cea mai mare realizare a IPN este faptul că a reușit să-și consolideze credibilitatea. Într-o epocă în care încrederea a devenit una dintre cele mai rare resurse, IPN a rămas un reper de corectitudine, echilibru și profesionalism.
În ultimii doi ani, toate profiturile au fost reinvestite în dezvoltarea agenției. Creditul a fost achitat. Echipa a crescut. Sediul a fost modernizat. Brandul a fost modernizat. Parteneriatele s-au extins. Influența și relevanța au crescut. Încrederea publicului a crescut și mai mult.
Unicul regret pe care îl am este că nu am avut suficient timp să mă opresc și să observ cât de frumos s-a dezvoltat IPN în această perioadă. Astăzi însă pot spune un lucru simplu și sincer. Mă bucur că am putut contribui la salvarea acestei instituții. Mă bucur că IPN a rămas liberă, independentă și fidelă misiunii sale. Mă bucur că, la 21 de ani, IPN privește spre viitor cu aceeași energie și aceeași responsabilitate cu care a privit mereu spre societate.
La mulți ani, Agenția de presă IPN! La mulți ani unei instituții care reprezintă o parte a istoriei contemporane a Republicii Moldova și este în slujba adevărului, democrației și oamenilor acestei țări.
Articolul La mulți ani IPN – 21 de ani din istoria Republicii Moldova apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




