Republica Moldova se numără printre statele candidate care au înregistrat cele mai rapide progrese pe calea aderării la Uniunea Europeană, susține ambasadoarea Suediei la Chișinău, Petra Lärke. Potrivit diplomatei, rezultatele obținute până acum demonstrează că țara are capacitatea de a finaliza reformele necesare pentru integrarea europeană.
Într-un interviu acordat IPN, ambasadoarea a declarat că Moldova a realizat într-un timp scurt progrese remarcabile în procesul de apropiere de Uniunea Europeană, inclusiv prin adoptarea legislației europene și implementarea reformelor.
„Moldova este una dintre țările candidate care a ajuns cel mai departe în cel mai scurt timp. Într-un ritm record, ați finalizat procesul de screening, iar în ultimul raport de extindere al Comisiei Europene Moldova a fost menționată drept țara candidată care a înregistrat cele mai mari progrese în 2025”, a afirmat Petra Lärke.
Diplomata a subliniat că reforma justiției rămâne una dintre cele mai importante pentru apropierea de Uniunea Europeană, alături de reforma administrației publice locale și alte transformări din domeniile fiscal, educațional și al sănătății. În același timp, ea a remarcat faptul că Republica Moldova continuă procesul de reformare în condițiile unor atacuri hibride și presiuni externe.
„Moldova desfășoară toate aceste reforme importante și această muncă dificilă, în timp ce este supusă atacurilor hibride din partea Rusiei. Acest lucru face sarcina și mai dificilă, iar rezultatele – și mai remarcabile”, a declarat ambasadoarea.
Petra Lärke a evidențiat și sprijinul constant al Suediei pentru Republica Moldova, inclusiv în domeniile democrației, statului de drept, dezvoltării economice, eficienței energetice și combaterii dezinformării.
Referindu-se la viitorul european al țării, ambasadoarea a transmis un mesaj optimist pentru tineri și a afirmat că populația Republicii Moldova și-a exprimat în repetate rânduri opțiunea proeuropeană.
„Oamenii din Moldova au fost foarte clari în privința a ceea ce își doresc. Ei vor să adere la Uniunea Europeană și nu cred că cineva îi va putea opri”, a conchis Petra Lärke.
Moldova a depus cererea de aderare la UE în 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina. Bruxellesul a lăudat de mai multe ori parcursul reformelor implementate la Chișinău și a reiterat că sprijină drumul european al Republicii Moldova.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ambasadoarea Suediei: „Oamenii din Moldova vor să adere la Uniunea Europeană și nu cred că cineva îi va putea opri” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




