Partidul Nostru mizează pe consens în Parlament pentru susținerea proiectului care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de contract

Partidul Nostru mizează pe atingerea unui consens politic în Parlament pentru susținerea inițiativei legislative care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de contract. Proiectul a fost transmis tuturor fracțiunilor parlamentare pentru consultări și eventuale îmbunătățiri, în vederea obținerii sprijinului necesar pentru modificarea Constituției.

Deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, membru al Comisiei juridice, numiri și imunități, Alexandr Berlinschii, a prezentat, în cadrul unui podcast pe platforma „Cu Sens”, argumente care susțin necesitatea acestei reforme.

„Noi vorbim de circa 4.000 de militari prin contract care sunt în armata Republicii Moldova și puțin peste 2.000 care sunt militari în termen. Noi nu renunțăm la armată, din contră. Obiectivul nostru e să avem o armată profesionistă. Noi avem militari antrenați, persoane care doresc să facă acest lucru. Am fost în unitățile militare și am văzut militari care vorbeau cu dragoste despre serviciul militar. Militari cu carieră care spuneau: «Uitați-vă, eu sunt aici, îmi place ce fac, am mers inclusiv în trupele speciale sau în forțele de menținere a păcii». Deci, haideți să-i motivăm pe cei care își doresc cu adevărat acest lucru”, a declarat deputatul.

Berlinschii a criticat actuala metodă de încorporare, marcată de sancțiuni contravenționale de 3.000 – 5.000 de lei pentru neprezentarea la serviciul militar, argumentând că statul ar trebui să investească în motivarea tinerilor prin salarii decente, garanții sociale, asigurarea locuințelor și oportunități de carieră. Această abordare ar permite, în viziunea sa, formarea unei armate alcătuite exclusiv din profesioniști, capabili să răspundă eficient actualelor provocări de securitate.

De notat că, pentru a fi susținută, această inițiativă necesită colectarea a cel puțin o treime din semnăturile deputaților pentru a sesiza Curtea Constituțională, iar ulterior este nevoie de votul a două treimi din membrii Parlamentului pentru adoptarea modificărilor.

„Sperăm foarte mult că, prin discuții și negocieri, vom ajunge la un consens. Partidul nostru își dorește o armată profesionistă, bine pregătită, pentru a răspunde actualelor provocări”, a conchis Alexandr Berlinschii.

 

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

ULTIMA ORĂ

Creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare

Calea Ferată din Moldova anunță o creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 10 cazuri, de la...

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei inițiative privind constituirea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă, proiect care ar putea implica Republica...

Important

Creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare

Calea Ferată din Moldova anunță o creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 10 cazuri, de la începutul acestui an au fost documentate deja 12. Potrivit CFM, cel mai recent accident s-a produs sâmbăta trecută, cu implicarea unui automobil, transmite IPN. Întreprinderea menționează că în seara zilei de 6 iunie, pe sectorul Cimișlia-Zloți, un automobil cu cinci persoane la bord, inclusiv trei...

VIDEO Consumul e în cap. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: O să avem provocări în colectarea de TVA. Cred că ar trebui să ne...

Scăderea consumului din România transmite semnale îngrijorătoare pentru economie, iar efectele s-ar putea vedea atât în execuția bugetară, cât și pe piața muncii, consideră Alexandru Chirilă, CEO Profit Point.The post VIDEO Consumul e în cap. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: O să avem provocări în colectarea de TVA. Cred că ar trebui să ne bucurăm dacă o să mai avem loc de muncă în perioada următoare – Profit.ro Live...

Ce spune psihologia despre cei care se plâng pe WhatsApp

Studiul face o distincție esențială între două tipare de gândire. Analiza concretă a problemelor înseamnă concentrarea asupra unor fapte specifice și a unor posibile soluții, conform El Economista. Analiza abstractă înseamnă a te gândi în mod repetat la cauzele ipotetice și consecințele viitoare ale problemelor, fără a avansa spre rezolvare. Cercetătorii au descoperit că al doilea tipar este asociat cu niveluri mai ridicate de simptome depresive. Problema se amplifică atunci când aceste gânduri...

Profesorul universitar Cristian Socol, despre technofeudalism, adâncirea polarizării, societatea de piață, apusul democrației și al presei

”Până în 2030, 170 milioane de joburi noi vor apărea, dar 92 milioane vor dispărea; aproape 22% din toate locurile de muncă vor fi transformate”. ”Primele 10 companii tech valorează împreună aproape 18 trilioane $, aproape de PIB-ul Chinei și peste PIB-ul tuturor statelor G7, cu excepția SUA”. ”Sectorul tehnologic reprezintă acum peste 40% din capitalizarea S&P 500, cel mai ridicat nivel din istorie”. ”Aproximativ 80% dintre angajați vor avea cel puțin...

Studiu – 95% dintre părinţii din România spun că joaca este la fel de importantă ca educaţia formală

Încrederea în sine, creativitatea, inteligenţa emoţională şi capacitatea de adaptare au devenit priorităţile unei noi generaţii de părinţi care încearcă să pregătească copiii pentru o lume aflată în continuă schimbare. Acestea sunt câteva dintre concluziile noului studiu „Play Well” 2026, realizat de Grupul Lego despre modul în care copilăria, joaca şi viaţa de familie evoluează astăzi.The post Studiu – 95% dintre părinţii din România spun că joaca este la...

Reacție în lanț a băncilor după amenzile din dosarul ROBOR. Ce spun BT, BCR, BRD, UniCredit, CEC, Raiffeisen, ING și Exim

Marile bănci sancționate de Consiliul Concurenței în dosarul ROBOR au reacționat dur după amenzile-record de 3,73 miliarde de lei aplicate pentru presupuse practici anticoncurențiale. Banca Transilvania, BCR, BRD, UniCredit, CEC Bank și Raiffeisen susțin că au respectat legislația și anunță că vor contesta în instanță decizia autorității. Unele bănci vorbesc despre o decizie „arbitrară”, „nefondată” sau „injustă”, în timp ce avocatul Gheorghe Piperea îi îndeamnă deja pe clienți să...

AUR vrea anchetă în Comisia de Apărare din Senat privind situația dronei din portul Constanța

Senatorul Mircia Chelaru spune că ancheta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat trebuie tratată serios, pentru că „incidentul ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de reacție a statului român, coordonarea instituțională și mecanismele de prevenire a unor amenințări care pot afecta siguranța cetățenilor și securitatea României”. „Am cerut completarea ordinii de zi cu punctul 5, prin care să dezbatem și să analizăm ceea ce s-a...