Președintele Finlandei nu crede că Vladimir Putin va ataca Europa și cere începerea negocierilor de pace cu Rusia. Ce argumente aduce

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat public că nu crede într-un atac militar al Rusiei împotriva țărilor NATO și a cerut Europei să preia inițiativa și să înceapă negocierile de pace cu Vladimir Putin.

Prin interviul oferit pentru publicația elvețiană Neue Zürcher Zeitung, președintele finlandez a marcat o schimbare în discursul politic de la Helsinki. Stubb a argumentat retoric: „De ce ar risca Rusia să testeze efectul articolului 5 al NATO, când în patru ani nu a reușit să cucerească Ucraina?”.

Președintele Finlandei susține că în prezent Ucraina se află în cea mai bună poziție de pe câmpul de luptă de la începutul invaziei, motiv pentru care este și momentul ideal pentru a începe demersurile diplomatice.

Ca lider al unei țări europene care împarte cea mai lungă frontieră cu Rusia, Stubb afirmă că relațiile politice cu Moscova vor trebui reluate inevitabil la un moment dat. Președintele finlandez consideră că Europa trebuie să își asume conducerea procesului de pace, în contextul în care negocierile intermediate anterior de Statele Unite s-au blocat. De asemenea, Alexander Stubb s-a declarat dispus să reprezinte Uniunea Europeană la masa tratativelor cu Vladimir Putin, dacă liderii europeni îi vor solicita acest lucru.


Recomandările autorului:

Apelul direct al lui Donald Trump către Iran și Israel după ce armistițiul încheiat în luna aprilie este sub semnul întrebării

Controversă privind originea dronei care s-a prăbușit în Republica Moldova. Ce spun Chișinăul și Kievul despre incident

Acuzații grave la adresa lui JD Vance din partea spionajului israelian. Vicepreședintele SUA este acuzat că a dezvăluit planul Mossadului despre Iran

The post Președintele Finlandei nu crede că Vladimir Putin va ataca Europa și cere începerea negocierilor de pace cu Rusia. Ce argumente aduce first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

VIDEO Consumul e în cap. Alexandru Chirilă, CEO Profit Point: O să avem provocări în colectarea de TVA. Cred că ar trebui să ne...

Scăderea consumului din România transmite semnale îngrijorătoare pentru economie,...

Ce spune psihologia despre cei care se plâng pe WhatsApp

Studiul face o distincție esențială între două tipare de...

ULTIMA ORĂ

Liderul USR, Dominic Fritz, a dezvăluit planul președintelui Nicușor Dan, dacă pică Guvernul Tomac: "Aşa am înţeles”

Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat de jurnaliști, luni, despre informațiile primite de la premierul desemnat Eugen Tomac privind scenariul în care actuala propunere...

Partidul Nostru mizează pe consens în Parlament pentru susținerea proiectului care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de...

Partidul Nostru mizează pe atingerea unui consens politic în Parlament pentru susținerea inițiativei legislative care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la...

Important

Liderul USR, Dominic Fritz, a dezvăluit planul președintelui Nicușor Dan, dacă pică Guvernul Tomac: "Aşa am înţeles”

Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat de jurnaliști, luni, despre informațiile primite de la premierul desemnat Eugen Tomac privind scenariul în care actuala propunere de premier nu ar obține susținerea Parlamentului.The post Liderul USR, Dominic Fritz, a dezvăluit planul președintelui Nicușor Dan, dacă pică Guvernul Tomac: "Aşa am înţeles” first appeared on Nexta.ro.

Liderul USR, Dominic Fritz, a dezvăluit planul președintelui Nicușor Dan, dacă pică Guvernul Tomac: "Aşa am înţeles”

Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat de jurnaliști, luni, despre informațiile primite de la premierul desemnat Eugen Tomac privind scenariul în care actuala propunere de premier nu ar obține susținerea Parlamentului.The post Liderul USR, Dominic Fritz, a dezvăluit planul președintelui Nicușor Dan, dacă pică Guvernul Tomac: "Aşa am înţeles” first appeared on Nexta.ro.

Sidicatele din financiar-bancar reacționează la amenzile pentru ROBOR: Angajații nu trebuie transformați în victime colaterale. Se transmite o imagine nedreaptă asupra întregului sector

Federația Sindicatelor din Industria Financiară (FSIF) contestă concluziile Consiliului Concurenței în urma investigației care a rezultat în sancțiuni record pentru băncile care cotează indicii ROBID/ROBOR.The post Sidicatele din financiar-bancar reacționează la amenzile pentru ROBOR: Angajații nu trebuie transformați în victime colaterale. Se transmite o imagine nedreaptă asupra întregului sector first appeared on Nexta.ro.

Consiliul pentru Egalitate: Mircea Surdu a fost discriminat și hărțuit la TRM. Vlad Țurcanu, obligat să-i prezinte scuze

Jurnalistul și producătorul Mircea Surdu a obținut câștig de cauză, parțial, în litigiul cu directorul general interimar al companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu. Consiliul pentru Egalitate a constatat că Surdu a fost supus discriminării directe și hărțuirii în câmpul muncii pe criteriu de opinie și a dispus o serie de măsuri pentru restabilirea drepturilor The post Consiliul pentru Egalitate: Mircea Surdu a fost discriminat și hărțuit la TRM....

Trump neagă că a promis să pună capăt războaielor în campania electorală din 2024: „De ce aș fi construit cea mai puternică armată?”

Președintele american Donald Trump a negat că și-ar fi încălcat promisiunile din campania electorală prin declanșarea unui conflict cu Iranul și a asigurat că războiul nu va fi „fără sfârșit”, în cadrul unui interviu controversat acordat în weekend, relatează Independent.The post Trump neagă că a promis să pună capăt războaielor în campania electorală din 2024: „De ce aș fi construit cea mai puternică armată?” first appeared on Nexta.ro.

VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului

Administratorul unui cont viral de TikTok a fost reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului. Acesta este suspectat că a publicat pe TikTok, YouTube și alte platforme online, materiale care ar promova și justifica acțiuni militare agresive, ar ...

Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu

Reprezentanți ai organizațiilor de mediu din Republica Moldova au beneficiat de instruiri dedicate consolidării capacității societății civile de a utiliza instrumentele juridice și mecanismele de dialog disponibile pentru protecția mediului și apărarea drepturilor de m...