Eugen Tomac: „Vreau un spațiu media comun între România și Republica Moldova pentru combaterea dezinformării și a influenței ruse”

Într-un interviu acordat postului Antena 3 CNN, Tomac a subliniat că legătura sa cu Republica Moldova datează de peste două decenii.

„Republica Moldova este unul dintre obiectivele mele și întreaga mea activitate s-a desfășurat și prin prisma promovării Republicii Moldova. Nu de ieri, de astăzi, ci de mai bine de 25 de ani”, a declarat acesta.

Politicianul a amintit că a intrat în politică în 2008, când a candidat pentru prima dată în colegiul destinat românilor din Republica Moldova.

„Aveam doar 27 de ani și am candidat. Am obținut aproape 50% din voturile oferite de cetățenii români pentru a-i reprezenta în Parlamentul României. M-a marcat acest lucru”, a afirmat Tomac.

Acesta a precizat că a candidat din nou în 2012 pentru a reprezenta românii din Republica Moldova și că experiența l-a apropiat și mai mult de problemele cetățenilor de peste Prut.

Spațiu media comun România-Republica Moldova

Tomac a anunțat că una dintre primele măsuri pe care le-ar propune ar fi crearea unui spațiu comunicațional comun între cele două state.

Potrivit acestuia, proiectul presupune armonizarea legislației astfel încât posturile de televiziune și radio din România să poată emite mai ușor în Republica Moldova, iar instituțiile media de la Chișinău să aibă acces pe piața românească.

„Prima acțiune va fi să inițiem dialogul cu Guvernul de la Chișinău pentru a crea un spațiu comunicațional comun”, a spus liderul PMP.

El consideră că o astfel de măsură ar ajuta Republica Moldova în lupta împotriva dezinformării.

„În mod natural putem ajuta Republica Moldova în procesul de combatere a dezinformării și a acestui proces de rusificare. Pentru că, în continuare, influența presei de limbă rusă este o problemă destul de serioasă”, a declarat Tomac.

Curriculă și olimpiade comune

O altă prioritate enunțată de politician vizează educația.

Tomac susține că România și Republica Moldova ar trebui să aprofundeze cooperarea dintre sistemele de învățământ.

„Nu văd de ce nu am putea avea o curriculă comună”, a afirmat acesta.

Premierul desemnat a pledat și pentru organizarea de olimpiade comune și pentru studierea acelorași materii în cele două state.

„Cred că este absolut necesar să începem dialogul cu Republica Moldova pentru a avea olimpiade comune și pentru a integra cât mai profund cele două sisteme de învățământ”, a spus el.

Proiecte comune și integrare europeană

Tomac a mai propus dezvoltarea unor competiții sportive comune între România și Republica Moldova și a susținut că astfel de inițiative ar consolida legăturile dintre cetățenii celor două state.

„Mi-aș dori foarte mult să avem Cupa României și Republicii Moldova”, a declarat politicianul.

Potrivit acestuia, toate aceste proiecte au un obiectiv comun: apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

„Obiectivul nostru este să susținem accelerarea procesului de integrare europeană. Este absolut obligatoriu acest lucru”, a afirmat Tomac.

El a adăugat că România și Republica Moldova trebuie să aibă curajul de a construi „punți cât mai solide pentru generațiile viitoare” și de a întări relațiile dintre cele două maluri ale Prutului.

The post Eugen Tomac: „Vreau un spațiu media comun între România și Republica Moldova pentru combaterea dezinformării și a influenței ruse” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Zelenski anunţă că, aflat la Chişinău în drum spre Kiev, a avut o discuţie „pozitivă” cu Witkoff şi Kushner

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că a avut o discuţie „pozitivă” cu emisarii SUA Steve Witkoff şi Jared Kushner şi a lăudat ceea...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Zelenski anunţă că, aflat la Chişinău în drum spre Kiev, a avut o discuţie „pozitivă” cu Witkoff şi Kushner

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că a avut o discuţie „pozitivă” cu emisarii SUA Steve Witkoff şi Jared Kushner şi a lăudat ceea ce el a numit disponibilitatea acestora de a lucra la o soluţionare a războiului din Ucraina în următoarele săptămâni, informează Reuters.The post Zelenski anunţă că, aflat la Chişinău în drum spre Kiev, a avut o discuţie „pozitivă” cu Witkoff şi Kushner first appeared on...

Şoferul de TIR care a provocat dezastrul din Constanța, luat la bătaie de poliţiştii locali

Şoferul de TIR, care a provocat teribilul accident rutier din Constanța, din seara de luni, 8 iunie, când a lovit mai multe maşini parcate, dar şi în mers, inclusiv un autobuz, ar fi fost la un pas de comă hipoglicemică. Potivit informaţiilor noastre, acestuia i s-ar fi făcut rău, cadrele medicale depistându-i o glicemie extrem de mică.The post Şoferul de TIR care a provocat dezastrul din Constanța, luat la...

Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump: ″Impactul a fost devastator!″

O companie românească de retail online cu ochelari de soare de lux și accesorii aferente acestora, ale cărei încasări proveneau aproape integral din vânzări către clienți din Statele Unite, a intrat direct în faliment, la cerere proprie, după ce veniturile i s-au prăbușit dramatic în 2025, în principal ca urmare a tarifelor vamale impuse de Administrația Trump.The post Retailer român de lux, falimentat de tarifele și războiul lui Trump:...

„Femeia” perfectă din telefonul adolescenților. De ce se refugiază tinerii în relații virtuale

Tot mai mulți adolescenți ajung să dezvolte relații romantice cu companioni virtuali bazați pe inteligență artificială. Specialiștii avertizează că aceste interacțiuni pot influența felul în care tinerii înțeleg apropierea, intimitatea și relațiile.The post „Femeia” perfectă din telefonul adolescenților. De ce se refugiază tinerii în relații virtuale first appeared on Nexta.ro.

EXCLUSIV Tranzacție cu tatăl antrenorului lui Halep. Proprietarul hotelului Caro vrea să cumpere un aparthotel de la fostul diplomat Ion Maticiuc și de la...

Familia Lazăr și partenerii săi, care dețin complexul hotelier de 4 stele Caro din București, intenționează să cumpere de la fostul diplomat Ion Maticiuc și de la milionarul Pâris Mouratoglou un aparthotel cu 29 de unități învecinat proprietății lor, cu planul de a-l introduce în circuitul turistic, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.The post EXCLUSIV Tranzacție cu tatăl antrenorului lui Halep. Proprietarul hotelului Caro vrea să cumpere un aparthotel de...

EXCLUSIV Tranzacție cu tatăl antrenorului lui Halep. Proprietarul hotelului Caro vrea să cumpere un aparthotel de la fostul diplomat Ion Maticiuc și de la...

Familia Lazăr și partenerii săi, care dețin complexul hotelier de 4 stele Caro din București, intenționează să cumpere de la fostul diplomat Ion Maticiuc și de la milionarul Pâris Mouratoglou un aparthotel cu 29 de unități învecinat proprietății lor, cu planul de a-l introduce în circuitul turistic, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.The post EXCLUSIV Tranzacție cu tatăl antrenorului lui Halep. Proprietarul hotelului Caro vrea să cumpere un aparthotel de...

Justiţia din Norvegia îl eliberează din arest pe fiul prinţesei Mette-Marit, care este grav bolnavă

Justiţia norvegiană a dispus luni eliberarea lui Marius Borg Hoiby, fiul prinţesei moştenitoare a Norvegiei, Mette-Marit, pentru a putea fi alături de mama sa grav bolnavă, în aşteptarea verdictului pentru viol şi acte de violenţă de care acesta este acuzat, relatează News.ro citând agenția France Presse. Procuratura a făcut imediat apel împotriva acestei decizii, iar …The post Justiţia din Norvegia îl eliberează din arest pe fiul prinţesei Mette-Marit, care...