Impact Days 2026: antreprenori, experți și organizații s-au reunit la Chișinău pentru a transforma ideile cu impact

Peste 140 de antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor societății civile, companiilor, instituțiilor publice, partenerilor de dezvoltare și inițiativelor locale au participat, în perioada 5-6 iunie, la cea de-a patra ediție a Impact Days, eveniment dedicat antreprenoriatului social, inovației, incluziunii și dezvoltării sustenabile.

Organizat de HUB-ul Antreprenorilor Sociali, inițiativă a Asociației Obștești EcoVisio, evenimentul a creat un spațiu de dialog, învățare și conectare pentru oamenii și organizațiile care dezvoltă afaceri și inițiative orientate spre soluționarea unor probleme reale din comunități.

Timp de două zile, participanții au explorat subiecte actuale pentru dezvoltarea inițiativelor cu impact: modele de afaceri responsabile, comunicare strategică, utilizarea conștientă a inteligenței artificiale, sănătatea echipelor, incluziunea pe piața muncii, securitatea cibernetică, leadershipul, energia verde și oportunitățile de finanțare.

„Impact Days este, înainte de toate, despre oamenii care văd o problemă în comunitate și aleg să nu rămână indiferenți, aleg să caute soluții și să le transforme în inițiative care funcționează. La această ediție am văzut multă deschidere și interes pentru idei curajoase. Pentru noi, la EcoVisio, este important ca antreprenoriatul social să nu rămână doar un concept despre care vorbim, dar să devină o cale prin care construim comunități mai incluzive, mai responsabile și mai reziliente. Impact Days este locul în care oamenii care cred în această schimbare se întâlnesc și pot începe să o construiască împreună”, a declarat Vladimir Ternavschi, Director Executiv, EcoVisio.

Una dintre discuțiile centrale ale evenimentului, panelul „Impact Heroes: Afaceri care schimbă lumea”, a adus în fața participanților antreprenori și reprezentanți ai companiilor care dezvoltă modele de activitate orientate spre impact social și de mediu.

Dialogul s-a concentrat pe provocările dezvoltării unei afaceri responsabile, pe echilibrul dintre sustenabilitatea financiară și misiunea socială, precum și pe rolul încrederii și al comunicării autentice în relația cu beneficiarii, clienții și comunitățile.

„Îmi doresc ca fiecare participant să plece cu mai mult curaj și cu înțelegerea că doar prin implicare și proactivitate putem schimba lucrurile în țara noastră. Chiar și atunci când provocările par prea mari, este important să nu renunțăm, să punem întrebări și să avem curajul de a ne conecta cu oamenii pe care îi admirăm. O prezentare pe care am urmărit-o la o ediție anterioară, despre dezvoltarea și patentarea unui produs într-un garaj din Moldova, mi-a rămas în memorie ani la rând și mi-a demonstrat că și aici se pot realiza lucruri extraordinare. Totul începe cu încrederea că este posibil”, a subliniat Aliona Butacova, Fondatoare și CEO, complexul agroturistic Hill&Valley.

Formatul interactiv le-a oferit participanților posibilitatea să discute direct cu invitații, să adreseze întrebări despre dificultățile întâmpinate în dezvoltarea unei afaceri cu impact și să descopere soluții aplicabile propriilor inițiative.

Programul Impact Days 2026 a inclus o serie de ateliere tematice și sesiuni practice, concepute pentru a răspunde necesităților antreprenorilor și organizațiilor care își propun să crească într-un mod sustenabil și responsabil.

În cadrul evenimentului, un panel dedicat integrării profesionale a persoanelor din minorități etnice a reunit reprezentanți ai comunităților locale și ai instituțiilor abilitate pentru a discuta despre provocările existente, exemplele de succes și oportunitățile de incluziune socio-economică a persoanelor din minoritățile etnice din Republica Moldova. Discuțiile au evidențiat importanța accesului la educație și formare profesională, precum și necesitatea unei colaborări mai strânse între autorități și comunități pentru a crea oportunități reale de dezvoltare.

„Subiectul minorităților etnice vine la pachet cu provocări și prejudecăți, deoarece mulți se confruntă cu analfabetismul, lipsa actelor sau a studiilor finite, fiind nevoiți să presteze munci simple sau sezoniere. Prin intermediul programului „EU4Youth”, la Râșcani, am reușit să instruim la nivel local 16 fete rome (cu vârste între 16 și 35 de ani) ca croitorese. Aceasta reprezintă o mare reușită, deoarece, din considerente culturale, părinții nu le permit fetelor să meargă în alte orașe pentru studii. Ele vor urma stagii de practică în colaborare cu ANOFM și vor beneficia de o bursă de 5400 de lei, devenind promotoare ale educației în comunitate. Colaborarea dintre romi și autorități poate aduce un impact pozitiv și poate restabili încrederea. Nu cerem mult de la ministere, cerem doar să fim sprijiniți în dorința noastră de schimbare. Trebuie să depășim prejudecata că romii știu doar să cânte și să danseze; putem face lucruri frumoase dacă există voință din ambele părți”, a menționat Elena Rădiță, mediator comunitar din orașul Rîșcani.

Participanții au discutat despre modul în care inteligența artificială poate fi utilizată eficient și responsabil în activitatea unei afaceri, despre comunicarea strategică drept instrument de consolidare a încrederii, despre prevenirea epuizării profesionale în echipe și despre crearea unor oportunități mai echitabile pentru persoanele care întâmpină bariere pe piața muncii.

În cadrul atelierului dedicat inteligenței artificiale, participanții au explorat, alături de Denis Zacon, fondator AI SKILLS SRL, modalități prin care instrumentele digitale pot susține analiza informațiilor, eficientizarea proceselor și dezvoltarea unor soluții relevante pentru beneficiari și comunități.

„Inteligența artificială poate ajuta o afacere să lucreze mai eficient, să înțeleagă mai bine informațiile și să dezvolte soluții mai rapid. Important este să o folosim conștient, cu obiective clare și fără a înlocui discernământul uman, mai ales atunci când vorbim despre inițiative care afectează comunități și oameni”, a enunțat Denis Zacon, fondator AI SKILLS SRL.

O componentă importantă a evenimentului a vizat și relația dintre comunicare, echipe și incluziune. Participanții au analizat, împreună cu experții invitați, cum pot formula mesaje mai clare și mai credibile, cum pot construi medii de lucru mai sănătoase și cum pot contribui la integrarea profesională a persoanelor și grupurilor care se confruntă cu acces limitat la oportunități.

Programul a inclus, de asemenea, discuții despre securitatea cibernetică în afaceri, comunitățile energetice, leadershipul necesar organizațiilor aflate în proces de dezvoltare și posibilitățile de finanțare disponibile pentru inițiativele cu impact.

În cadrul sesiunilor, participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări, să facă schimb de experiențe și să identifice idei și instrumente relevante pentru propriile afaceri, organizații sau proiecte locale.

Dimensiunea socială și umană a evenimentului a fost completată de proiecția documentarului „Toată ziua-i noapte”, realizată în parteneriat cu MOLDOX Festival. Proiecția a oferit participanților un prilej de reflecție asupra realităților cu care se confruntă diferite comunități și asupra rolului pe care îl pot avea inițiativele sociale în construirea unor soluții mai incluzive.

Prin diversitatea subiectelor abordate și prin formatul său interactiv, Impact Days 2026 a demonstrat că antreprenoriatul social și inițiativele cu impact pot contribui concret la dezvoltarea comunităților, la crearea oportunităților economice, la promovarea incluziunii și la identificarea unor răspunsuri sustenabile pentru provocările sociale și de mediu.

Prin implicarea antreprenorilor, experților, organizațiilor și partenerilor prezenți, Impact Days 2026 a consolidat o comunitate de oameni care dezvoltă afaceri și inițiative capabile să producă valoare economică, socială și de mediu.

Impact Days 2026 a fost organizat de HUBul Antreprenorilor Sociali, inițiativă a Asociației Obștești EcoVisio.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul programului EU4Youth: Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat în rândul tinerilor, implementat de Agenția Centrală de Management a Proiectelor (CPVA) în țările Parteneriatului Estic, cu susținerea Uniunii Europene și a Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei.

Evenimentul a fost susținut de Uniunea Europenă, Suedia, Marea Britanie și PNUD Moldova, în cadrul inițiativelor implementate de  Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova, în parteneriat cu AO EcoVisio, European Business Association Moldova și Alianța Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova.

Impact Days 2026 a fost organizat în parteneriat cu Lezart Studio, ADV Group, unde.io și Moldox Festival.

Conținutul și opiniile exprimate în cadrul evenimentului aparțin organizatorilor și participanților și nu reflectă în mod necesar poziția sau punctul de vedere al partenerilor și finanțatorilor

 

Articolul Impact Days 2026: antreprenori, experți și organizații s-au reunit la Chișinău pentru a transforma ideile cu impact apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Un gimnaziu din Chișinău va deveni liceu. Autoritățile: Părinții au solicitat

Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din Capitală va deveni liceu. Decizia...

Câte milioane de dolari câștigă Moldova din exportul de nuci

Sectorul nucifer din Republica Moldova are un potențial mare...

VIDEO „Revelion” pe autostradă: un camion cu artificii a fost făcut scrum

Un spectacol pirotehnic necontrolat a avut loc pe o...

După ieftiniri, vin scumpiri! Motorina începe din nou să crească

Benzina se ieftinește cu 3 bani, iar motorina se...

ULTIMA ORĂ

Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică, în judeţul Tulcea

Mai multe localităţi din judeţul Tulcea se află, marţi după-amiază, sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică.The post Cod...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică, în judeţul Tulcea

Mai multe localităţi din judeţul Tulcea se află, marţi după-amiază, sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică.The post Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică, în judeţul Tulcea first appeared on Nexta.ro.

Lider PNL: „Să nu ne lăsăm păcăliți. PSD doar pretinde că are rezerve față de Guvernul Tomac”

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că social-democrații doar pretind că au rezerve, în acest moment, față de votarea Guvernului Tomac, însă în realitate și-au plasat deja oamenii în funcții-cheie. The post Lider PNL: „Să nu ne lăsăm păcăliți. PSD doar pretinde că are rezerve față de Guvernul Tomac” first appeared on Nexta.ro.

Siegfried Mureșan: România nu are nevoie de un guvern ținut captiv de PSD, fără ca PSD să-și asume guvernarea

Liberalul susține că PSD încearcă să inducă în eroare prin rezervele formulate față de propunerea noului Guvern. „Să nu ne lăsăm păcăliți de PSD. PSD-ul pretinde, pentru moment, că are rezerve față de propunerea noului Guvern, dar știm că o fac doar pentru a ne induce în eroare și pentru a obține sprijinul”, a scris marți pe Facebook Siegfried Mureșan. În realitate, spune el, social-democrații și-au „plasat oamenii în poziții cheie...

Autotren încărcat cu nisip, răsturnat pe A1 între Arad și Timișoara. Un bărbat a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc marți pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara, unde un autotren s-a răsturnat în afara carosabilului. La intervenție au fost trimise echipaje ale ISU Arad. Potrivit informațiilor transmise de autorități, la fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului Arad. În urma accidentului a rezultat o victimă, un bărbat conștient, cooperant...

Companiile aeriene sunt tot mai îngrijorate de un comportament al pasagerilor legat de bagaje

Pasagerii avioanelor pun tot mai des vieți în pericol filmând situații de urgență și recuperându-și bagajele în loc să evacueze aeronavele, au avertizat experți din industrie, unii dintre ei sugerând că ar putea fi necesare amenzi, relatează The Guardian. Aeronavele sunt proiectate astfel încât să poată fi evacuate complet în 90 de secunde în caz …The post Companiile aeriene sunt tot mai îngrijorate de un comportament al pasagerilor legat...

Cupa Mondială, sub regulile lui Trump. Unui arbitru somalez i s-a refuzat intrarea în Statele Unite. Despre cine e vorba și care a fost...

Unui arbitru somalez de la Cupa Mondială i s-a refuzat intrarea în Statele Unite, ceea ce l-a obligat să se retragă din competiția sportivă mondială cu doar câteva zile înainte de primul meci, relatează Politico. Omar Artan a aterizat la Miami cu un zbor din Istanbul în weekend, moment în care i s-a interzis intrarea în țară, a anunțat, luni, Serviciul Vamal și de Protecție a Frontierelor al SUA (CBP)...

Deputații ungari au votat în unanimitate să își reducă salariile cu 40%

Parlamentul Ungariei a aprobat în unanimitate reducerea cu 40% a salariilor deputaților, care vor câștiga de acum aproximativ 3 700 de euro lunar. Măsura face parte din pachetul de reforme propuse de noul premier Péter Magyar, în vederea diminuării cheltuielilor publice și stabilizarea finanțelor statului, transmite IPN. Potrivit deciziei adoptate, reducerile salariale se vor aplica și premierului și președintelui Parlamentului. În plus, vor fi diminuate și sumele alocate birourilor parlamentare,...