ANM: Cum va fi vremea până la începutul lunii iulie

Săptămâna 08.06.2026 – 15.06.2026

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, în cea mai mare parte a țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în majoritatea zonelor țării, cu precădere în sud-estul teritoriului.

Săptămâna 15.06.2026 – 22.06.2026

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea de est a teritorului, în timp ce în rest se vor situa în jurul celor normale.

Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, sud-vestul și local în centrul teritoriului, iar în rest cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă.

Săptămâna 22.06.2026 – 29.06.2026

Temperatura medie a aerului va fi mai ridicată pentru acest interval în jumătatea de vest a țării, iar în rest va fi apropiată de normalul perioadei.

Regimul pluviometric va fi deficitar în nodul, vestul, centrul și local în sudul si estul teritoriului, exceptând zona Dobrogei, unde va fi apropiat de normalul perioadei.

Săptămâna 29.06.2026 – 06.07.2026

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, exceptând zona de sud-est a teritoriului unde vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice ale țării, ușor excedentare local în cele estice și apropiate de normalul acestui interval în rest.

The post ANM: Cum va fi vremea până la începutul lunii iulie first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică, în judeţul Tulcea

Mai multe localităţi din judeţul Tulcea se află, marţi...

Lider PNL: „Să nu ne lăsăm păcăliți. PSD doar pretinde că are rezerve față de Guvernul Tomac”

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că social-democrații doar pretind...

Companiile aeriene sunt tot mai îngrijorate de un comportament al pasagerilor legat de bagaje

Pasagerii avioanelor pun tot mai des vieți în pericol...

ULTIMA ORĂ

Bărbat în scaun cu rotile, tâlhărit într-un parc din București. Nelegiuitul a fost urmărit și prins de un trecător

Un bărbat din București aflat într-un scaun cu rotile a fost jefuit luni seară, în apropierea unei benzinării din Sectorul 4. Agresorul a fost prins...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Bărbat în scaun cu rotile, tâlhărit într-un parc din București. Nelegiuitul a fost urmărit și prins de un trecător

Un bărbat din București aflat într-un scaun cu rotile a fost jefuit luni seară, în apropierea unei benzinării din Sectorul 4. Agresorul a fost prins datorită unui trecător care a intervenit rapid și l-a imobilizat pe individ până la sosirea poliției.The post Bărbat în scaun cu rotile, tâlhărit într-un parc din București. Nelegiuitul a fost urmărit și prins de un trecător first appeared on Nexta.ro.

VIDEO „Cultura aparține orașului, nu primarului”. Protest după demolarea Apartamentul Deschis

Protest la primăria capitalei. Mai mulți lideri ai comunităților civice, ecologiști și locuitori ai Chișinăului și-au arătat nemulțumirea după demolarea neașteptată a unui spațiu cultural independent din scuarul de pe strada București 68, cunoscut sub numele de „Apartamentul Deschis”. Aceștia au adus pancarte pe care au scris „A distruge e mai ușor decât a construi” The post VIDEO „Cultura aparține orașului, nu primarului”. Protest după demolarea Apartamentul Deschis appeared...

Mai multe localităţi din judeţul Tulcea se află, marţi după-amiază, sub avertizare Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică.The post Cod roşu de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelie puternică, în judeţul Tulcea first appeared on Nexta.ro.