Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis prelungirea până la 31 decembrie 2026 a perioadei de desemnare a companiei „Moldovagaz” ca entitate responsabilă de aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene.
Decizia a fost aprobată în ședința de marți, 9 iunie, și vine în contextul în care actualul mandat urma să expire la 30 iunie.
Potrivit ANRE, măsura este necesară pentru asigurarea continuității aprovizionării cu gaze naturale și pentru menținerea funcțională a mecanismelor operaționale și contractuale existente, inclusiv cele legate de transport, echilibrare și servicii de flexibilitate.
Autoritatea precizează că decizia contribuie la consolidarea securității aprovizionării și la asigurarea predictibilității în planificarea capacităților de transport și a fluxurilor de gaze naturale.
Conform cadrului normativ, entitatea desemnată pentru aprovizionarea regiunii transnistrene are obligația de a forma și menține stocuri destinate consumatorilor din această zonă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Moldovagaz va continua să asigure aprovizionarea cu gaze pentru regiunea transnistreană până la sfârșitul anului apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA






