Diana Buzoianu a făcut plângere la ICCJ pentru vandalizarea camerelor care supraveghează drumurile forestiere

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat marţi că a făcut plângere penală cu privire la camerele vandalizate din sistemul de monitorizare a drumurilor forestiere. Investiţia finanţată din PNRR îşi propune verificarea cu ajutorul inteligenţei artificiale a tuturor camioanelor încărcate cu lemn şi semnalerea urgentă dacă se constată nereguli.
Diana Buzoianu a informat că incidentele au avut loc în judeţele Suceava, Neamţ, Prahova şi Maramureş. Zone unde controalele vor fi mai concentrate şi pe o perioadă mai lungă de timp.

9 puncte de monitorizare au fost vandalizate

Ministrul Mediului a avertizat că actele de distrugere totală a camerelor de supraveghere ale statului nu vor fi tratate doar ca simple acte de vandalism, ci ca activități ilegale, care vor suporta rigorile legii. 

Am făcut plângere la Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după vandalizarea camerelor video care monitorizează drumurile forestiere, camere care fac parte din noul sistem național de monitorizare video a transporturilor de material lemnos finanțat din PNRR.
La acest moment, 9 puncte de monitorizare instalate în județele Suceava, Neamț, Prahova și Maramureș (din totalul de 331 deja instalate la nivel național) au fost afectate prin tăierea cablurilor de alimentare, reorientarea camerelor, acoperirea acestora cu vopsea, forțarea cutiilor metalice de protecție sau sustragerea unor componente.
Nu tratăm aceste fapte ca simple acte izolate de vandalism. Vorbim despre echipamente publice, cumpărate din bani europeni, instalate pentru a proteja pădurile României și pentru a întări capacitatea statului de a combate tăierile ilegale și transporturile ilegale de lemn.

Garda Forestieră va intensifica seria de controale

Buzoianu a a adăugat că au fost instalate deja peste 330 de puncte de monitorizare. Iar Garda Forestieră va face controale mult mai dese și mai aplicate. Ministrul a asigurat că se doreşte trecerea de la controale punctuale la o monitorizare continuă a pădurilor.
Atunci când cineva taie cabluri, întoarce camere, acoperă echipamente cu vopsea sau fură componente ale unui sistem de monitorizare, este legitim să presupunem că acolo există o activitate ilegală. Nu ne lăsăm intimidați. Am dispus Gărzii Forestiere Naționale să intensifice controalele în teren în zonele în care s-au produs aceste acte de vandalism. Cine are ceva de ascuns trebuie să știe că efectul va fi invers. Acolo unde echipamentele sunt atacate, controalele vor fi intensificate.
Plângerea penală vizează infracțiunile de distrugere și furt calificat, precum și orice alte infracțiuni care vor rezulta din cercetări. Ministerul Mediului se constituie parte vătămată și parte civilă. Urmând ca prejudiciul să fie stabilit după finalizarea evaluării tehnice a componentelor distruse, deteriorate sau sustrase și a costurilor necesare pentru repunerea în funcțiune a infrastructurii afectate.(…)
AUTORUL RECOMANDĂ

The post Diana Buzoianu a făcut plângere la ICCJ pentru vandalizarea camerelor care supraveghează drumurile forestiere first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Un fotbalist din Burkina Faso a murit la 27 de ani din cauza unui cancer la genunchi

Internaţionalul din Burkina Faso (1 selecţie), Ben Aziz Zagré,...

Fraudă cu sute de mii de lei la Oradea, prin programul Start Up Nation

În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii Serviciului de Investigare a...

Cristoiu, verdict dur în cazul nominalizării lui Tomac: Nicușor Dan a anulat alegerile parlamentare

Cunoscutul publicist și analist politic Ion Cristoiu a lansat...

Un aeroport britanic cu aproape un secol de istorie se închide definitiv. Toate zborurile au fost anulate

Un aeroport din Marea Britanie își închide definitiv porțile...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis. Ce dobânzi primesc investitorii

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 15-22 iunie, o nouă...

ULTIMA ORĂ

Handbal feminin: Selecţionerul Turciei, David Ginesta Montes, de la Rapid Bucureşti la Minaur Baia Mare

Minaur Baia Mare a anunţat, marţi, că noul său antrenor este spaniolul David Ginesta Montes, selecţioner al naţionalei Turciei, şi fost la Rapid Bucureşti, cu...

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și transparența sunt fundamentul unei guvernări eficiente

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...

Important

Handbal feminin: Selecţionerul Turciei, David Ginesta Montes, de la Rapid Bucureşti la Minaur Baia Mare

Minaur Baia Mare a anunţat, marţi, că noul său antrenor este spaniolul David Ginesta Montes, selecţioner al naţionalei Turciei, şi fost la Rapid Bucureşti, cu care a câştigat titlul în 2022.The post Handbal feminin: Selecţionerul Turciei, David Ginesta Montes, de la Rapid Bucureşti la Minaur Baia Mare first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles-ul pregătește o interdicție fără precedent pentru toți cei care au luptat împotriva Ucrainei. Ce riscă cei vizați

Comisia Europeană a propus o completare la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, și anume interzicerea intrării pe teritoriul UE pentru toate persoanele care au luptat de partea Rusiei în războiul împotriva Ucrainei.The post Bruxelles-ul pregătește o interdicție fără precedent pentru toți cei care au luptat împotriva Ucrainei. Ce riscă cei vizați first appeared on Nexta.ro.

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile, generate de reevaluarea cadastrală națională – în condițiile în care Ministerul Finanțelor emisese inițial un aviz favorabil aceleiași inițiative. Problema a apărut după ce, la începutul acestui an, au devenit publice The post VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege...

Un fotbalist din Burkina Faso a murit la 27 de ani din cauza unui cancer la genunchi

Internaţionalul din Burkina Faso (1 selecţie), Ben Aziz Zagré, a murit la vârsta de 27 de ani din cauza unui cancer la genunchi. Se retrăsese vara trecută, fiind forţat să-şi abandoneze cariera din cauza acestei boli.The post Un fotbalist din Burkina Faso a murit la 27 de ani din cauza unui cancer la genunchi first appeared on Nexta.ro.

Fraudă cu sute de mii de lei la Oradea, prin programul Start Up Nation

În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor au pus în aplicare, luni, patru mandate de aducere într-un dosar care vizează infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri, complicitate la obținere ilegală de fonduri și mărturie mincinoasă. Ancheta îi vizează pe trei bărbați, de 47, 41 și 27 de ani, și pe o femeie de 47 de ani, toți din municipiul Oradea. Potrivit cercetărilor, în...

Republica Moldova își consolidează capacitățile de reacție în cazul unor situații de criză care pot afecta aprovizionarea cu gaze naturale

Ministerul Energiei a organizat exercițiul de tip „Table Top”, care are drept scop testarea capacității de reacție și coordonare a autorităților, operatorilor de sistem și participanților la piața gazelor naturale în cazul apariției unor situații de ...

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la mondialul de kettlebell

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la Campionatul Mondial de kettlebell, desfășurat la Chișinău Arena. Ei au urcat pe podium la toate categoriile de vârstă, transmite IPN. La seniori, Mihail Muntean, care a concurat la categoria de greutate de până la 84 de kilograme cu haltera de 32 de kilograme, a avut una dintre cele mai bune evoluții ale competiției, devenind campion mondial în trei probe: ciclu lung...