Un cetățean român a fost expulzat din provincia Napoli după ce a fost acuzat de deversarea ilegală de deșeuri toxice în Parcul Național Vezuviu

Un tânăr român în vârstă de 26 de ani este acuzat de transportarea și deversarea ilegală de rășini și vopsele toxice și periculosse în spațiul protejat al Parcului Național Vezuviu.  El a fost reținut de autoritățile italiene în Boscotrecase. 

La 6 iunie 2026, carabinierii Unității Parcului Forestier Boscoreale au executat o ordonanță emisă de judecătorul de investigații preliminare al Tribunalului Torre Annunziata, la cererea Parchetului.

Tânăr român de 26 de ani, pus sub acuzare și expulzat

Printre materialele găsite de autoritățile italiene se numără rășini industriale, vopsele și alte deșeuri clasificate ca fiind dăunătoare mediului înconjurător.  Substanțele pot pune în pericol solul și flora din zona protejată.

Tânărul nu a fost găsit imediat la reședința sa, de aceea, anchetatorii au lansat o serie de căutări pentru a-l localiza. El a fost găsit la domiciliul real din Boscotrecase. Arestat preventiv, i s-a intrzis să mai locuiască în provincia Napoli. Vehiculul folosit pentru transport a fost confiscat de autorități.

Deșeuri toxice, abandonate în Parcul Național Vezuviu

Suspectului i s-a impus interdicția de a locui în provincia Napoli. Bărbatul este acuzat de următoarele infracțiuni:  transport neautorizat și abandonare de deșeuri periculoase.

Ordinul este rezultatul unui efort de investigație complex care a durat trei luni, ca parte a combaterii infracțiunilor de mediu care amenință ecosistemul delicat al zonei vezuviene, potrivit Il Gazzettimo Vesuvuiano . 

Conform anchetatorilor, făptașul, împreună cu o femeie, au depozitat ilegal deșeuri periculoase pe strada Rendine, în preajma orașului Boscotrecase, pe 13 martie 2026.

Sursa Foto: Il  Gazzettimo Vesuviano

The post Un cetățean român a fost expulzat din provincia Napoli după ce a fost acuzat de deversarea ilegală de deșeuri toxice în Parcul Național Vezuviu first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

DOCUMENT Ministerul Finanțelor a publicat procedura pentru bonificația de 3% acordată firmelor. Ce condiții trebuie îndeplinite

Ministerul Finanțelor a publicat marți, în transparență decizională, proiectul...

Un premier de bună-credință nu poate reforma România cu sprijinul celor care au blocat reformele!

Respectul față de oameni trebuie să meargă împreună cu...

Şeful agenţiei anticorupţie din Ungaria a fost pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri şi alte infracţiuni

Procurorii maghiari au formulat acuzaţii împotriva lui Ferenc Pal...

Wizz Air lansează oferta completă de zboruri către insulele grecești TABEL

Wizz Air, principala companie aeriană low-cost din România, anunță...

ULTIMA ORĂ

DOCUMENT Ministerul Finanțelor a publicat procedura pentru bonificația de 3% acordată firmelor. Ce condiții trebuie îndeplinite

Ministerul Finanțelor a publicat marți, în transparență decizională, proiectul de ordin care stabilește procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

DOCUMENT Ministerul Finanțelor a publicat procedura pentru bonificația de 3% acordată firmelor. Ce condiții trebuie îndeplinite

Ministerul Finanțelor a publicat marți, în transparență decizională, proiectul de ordin care stabilește procedura de acordare a bonificației de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferente anului fiscal 2025. Măsura face parte din pachetul de relansare economică adoptat prin Ordonanța de urgență 8/2026 și vizează firmele care își plătesc la timp taxele și nu au datorii restante la stat.The post DOCUMENT Ministerul Finanțelor...

Prevederile privind stocurile de urgență de carburanți, criticate de operatori

Autoritățile și companiile petroliere au poziții diferite privind modul și termenele de implementare a sistemului național de stocuri de urgență pentru carburanți. Deși proiectul este susținut ca principiu, operatorii avertizează că infrastructura actuală, costurile și calendarul de aplicare vor face dificilă respectarea obligațiilor, transmite IPN. În cadrul consultărilor publice organizate la Comisia parlamentară economie, buget și finanțe, reprezentantul Rompetrol Moldova, Dumitru Josanu, a declarat că lipsa infrastructurii este principala provocare....

Un premier de bună-credință nu poate reforma România cu sprijinul celor care au blocat reformele!

Respectul față de oameni trebuie să meargă împreună cu luciditatea față de realitate, de fapte.The post Un premier de bună-credință nu poate reforma România cu sprijinul celor care au blocat reformele! first appeared on Nexta.ro.

Şeful agenţiei anticorupţie din Ungaria a fost pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri şi alte infracţiuni

Procurorii maghiari au formulat acuzaţii împotriva lui Ferenc Pal Biro, şeful unui organism anticorupţie însărcinat cu eradicarea fraudelor în cheltuirea fondurilor UE, pentru suspiciuni de deturnare de fonduri şi alte infracţiuni, au declarat aceştia într-un comunicat transmis marţi, informează Reuters.The post Şeful agenţiei anticorupţie din Ungaria a fost pus sub acuzare pentru deturnare de fonduri şi alte infracţiuni first appeared on Nexta.ro.

Miliardarul din spatele lui West Ham, acuzat că oferea promovare fotomodelelor în schimbul favorurilor sexuale

Mai multe femei îl acuză pe miliardarul britanic David Sullivan, coproprietarul clubului de fotbal West Ham, că și-ar fi folosit influența pentru a le constrânge la relații sexuale, inclusiv în perioada în care acestea erau foarte tinere.The post Miliardarul din spatele lui West Ham, acuzat că oferea promovare fotomodelelor în schimbul favorurilor sexuale first appeared on Nexta.ro.

Parazitul care devorează țesut viu se răspândește în SUA. Noi cazuri au fost confirmate

Autoritățile americane au confirmat încă trei cazuri de infestare cu "viermele șurubului", un parazit care atacă țesutul viu al animalelor și care reprezintă o amenințare majoră pentru industria bovinelor din Statele Unite, relatează The Associated Press, citat de observatornews.ro.