Neconformități și întârzieri pe șantierul unui drum din Nisporeni: Antreprenorul, sancționat de autorități

Antreprenorul responsabil de reparația drumului regional G94 G91 – Valea Mare – Boldurești – Valea Trăstieni – G89, pe sectorul dintre localitățile Brătuleni și Boldurești din raionul Nisporeni, a fost sancționat cu penalități contractuale după ce nu a finalizat lucrările în termenul stabilit.

Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor, în urma verificărilor efectuate pe șantier au fost identificate mai multe neconformități pe anumite porțiuni ale drumului. Deficiențele urmează să fie remediate de către antreprenor.

Contractul de antrepriză pentru executarea lucrărilor a fost semnat în noiembrie 2024, iar lucrările au început în 2025. Termenul contractual de finalizare era stabilit pentru sfârșitul anului trecut, însă proiectul nu a fost dus la bun sfârșit.

Reprezentanții AND precizează că antreprenorul este obligat să finalizeze toate lucrările prevăzute în caietul de sarcini și să remedieze neconformitățile constatate în teren.

Instituția anunță că va continua monitorizarea proiectului și va urmări respectarea obligațiilor contractuale, astfel încât lucrările să fie finalizate conform standardelor de calitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Neconformități și întârzieri pe șantierul unui drum din Nisporeni: Antreprenorul, sancționat de autorități apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Nova Lines participă la conferința internațională „Transportation Without Borders” de la Bruxelles

În perioada 8-10 iunie, fondatorul Nova Lines, Mihai Sava,...

Mihai Popșoi a discutat cu noua șefă a diplomației ungare. Ce subiecte au abordat

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a discutat la telefon...

Taxa de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B, introdusă de Trump, a fost declarată ilegală

Taxa de 100.000 de dolari pentru vizele H-1B destinate...

Furt într-un service auto din nordul țării: Un bărbat este căutat de polițiști

Un bărbat este căutat de polițiști după ce ar...

ULTIMA ORĂ

Moldova și Ungaria vor organiza reuniunea Comisiei mixte pentru cooperare economică

Republica Moldova și Ungaria vor organiza în perioada următoare o nouă rundă de consultări politice interministeriale și reuniunea Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică. Subiectul...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Moldova și Ungaria vor organiza reuniunea Comisiei mixte pentru cooperare economică

Republica Moldova și Ungaria vor organiza în perioada următoare o nouă rundă de consultări politice interministeriale și reuniunea Comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare economică. Subiectul a fost discutat în cadrul unei convorbiri telefonice între vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe și noua șefă a diplomației ungare, Anita Orbán, transmite IPN. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor moldo-ungare, agenda europeană a Republicii Moldova și extinderea cooperării...

Guvernul demis al lui Bolojan primește o nouă lovitură de la justiție. A treia instanță din România suspendă concedierile din primării

Planul Guvernului demis, condus de Ilie Bolojan, de a face curățenie forțată în administrația locală începe să se năruie. Tribunalul Buzău a suspendat marți executarea ordinului emis de Prefectul Județului Buzău privind concedierile din administrația locală. Decizia este executorie de drept și rămâne în vigoare până la soluționarea cauzei pe fond.  După ce alte două instanțe au blocat reforma lui Ilie Bolojan, Tribunalul Buzău a decis să suspende executarea ordinului...

Transparență totală la RA-APPS. De miercuri, Regia este obligată să publice lista tuturor imobilelor statului aflate în administrare

Legea care obligă RA-APPS la transparență a fost publicată în Monitorul Oficial. Mâine, guvernul va trebui să facă publică lista cu chiriașii regiei. Potrivit deciziei, Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» trebuie să publice semestrial pe pagina proprie de internet, în datele de 10 iunie și 10 decembrie ale fiecărui an și menține publicată timp de 6 luni lista tuturor imobilelor proprietate publică și privată a statului aflate în administrarea...

Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Londra, unde o va avea ca adversară pe Emma Răducanu

Sorana Cîrstea s-a calificat marţi în turul al doilea al Turneului WTA 500 de la Londra, după ce a învins-o pe jucătoarea australiană Madison Inglis.The post Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în turul secund la Londra, unde o va avea ca adversară pe Emma Răducanu first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Mesaj RO-Alert, după ce un porc mistreţ a fost văzut în zona Pipera-Voluntari

Autorităţile au transmis, marţi după-amiază, un mesaj RO-Alert după ce un porc mistreţ a fost văzut în zona Pipera-Voluntari, lângă Bucureşti. Animalul a fost observat în apropierea unei şcoli private din zonă, reprezentanţii acesteia dând asigurări că toţi elevii şi angajaţii sunt în siguranţă.The post UPDATE – Mesaj RO-Alert, după ce un porc mistreţ a fost văzut în zona Pipera-Voluntari first appeared on Nexta.ro.