Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o nouă inițiativă elaborată în urma consultărilor desfășurate cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia și Belarus. Proiectul vizează înființarea în Republica Moldova a unui Centru Est-European pentru Negocieri și Arbitraj Internațional.

Politiciana susține că actualul context internațional, marcat de conflicte, crize și o polarizare tot mai accentuată, demonstrează necesitatea existenței unor platforme neutre de dialog.

„Orice conflict, mai devreme sau mai târziu, se încheie prin negocieri. Orice confruntare are, în cele din urmă, nevoie de mediatori. Orice sistem internațional are nevoie de platforme unde părțile pot dialoga chiar și atunci când nu sunt de acord una cu cealaltă”, a declarat Victoria Furtună.

Potrivit acesteia, numărul unor astfel de platforme este în scădere, în timp ce „polarizarea politică înlocuiește tot mai des dialogul”, iar „ultimatumurile încep să se audă mai frecvent decât propunerile de cooperare”.

Furtună consideră că Republica Moldova ar putea găzdui un asemenea centru datorită poziției sale geografice și experienței istorice.

„Țara noastră s-a aflat, din punct de vedere istoric, la intersecția mai multor culturi, limbi, spații economice și politice. Noi înțelegem ce înseamnă relații complicate între state. Noi înțelegem prețul conflictelor. Dar înțelegem, de asemenea, valoarea dialogului”, a afirmat lidera „Moldova Mare”.

Conform conceptului propus, platforma ar putea fi utilizată pentru arbitraj internațional, organizarea forumurilor de experți, negocieri economice, consultări regionale și identificarea unor soluții la problemele care generează tensiuni între state.

„Nu este vorba despre lozinci politice. Este vorba despre crearea unui instrument practic de interacțiune internațională”, a subliniat Victoria Furtună.

Ea a precizat că, în următoarele săptămâni, inițiativa va fi discutată cu experți în drept internațional, diplomație și soluționarea conflictelor din Statele Unite ale Americii, China, India, Azerbaidjan, Turcia și alte state.

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună propune crearea unui Fond Internațional Agrar de Rezervă cu participarea Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță lansarea unei...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a...

ULTIMA ORĂ

Ce sunt „caii troieni“ ai Suediei și cum plănuiește Stockholmul să îi elimine din zonele strategice ale țării

Securitatea națională primează în Suedia. Guvernul de la Stockholm vrea să confiște proprietățile cetățenilor ruși din zonele strategice ale țării. Mai exact, autoritățile caută mecanisme...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Ce sunt „caii troieni“ ai Suediei și cum plănuiește Stockholmul să îi elimine din zonele strategice ale țării

Securitatea națională primează în Suedia. Guvernul de la Stockholm vrea să confiște proprietățile cetățenilor ruși din zonele strategice ale țării. Mai exact, autoritățile caută mecanisme legale care să permită Trezoreriei de Stat să preia, cu forța, clădirile și terenurile private, situate în apropierea instalațiilor militare. Serviciile de securitate europene le-au numit „cai troieni”. Este vorba despre imobile și terenuri situate în apropierea unor locuri sensibile din punct de vedere al...

Frații Andrew și Tristan Tate, în centrul unei anchete The New Yorker. Cum și-au construit un imperiu bazat pe exploatarea femeilor

Frații Andrew și Tristan Tate sunt subiectul unei anchete jurnalistice publicate în The New Yorker, care dezvăluie cum au construit aceștia unui imperiu bazat pe exploatarea sistemică a femeilor. Jurnaliștii au analizat mesaje private, acte judiciare și au vorbit cu victime ale fraților. Cei doi neagă orice faptă ilegală și denunță o campanie politică. The post Frații Andrew și Tristan Tate, în centrul unei anchete The New Yorker. Cum și-au...

Cea mai mare și bogată arhivă media este la Radio Moldova

Arhiva Radio Moldova este cea mai veche și cea mai bogată arhivă media din Republica Moldova. Fondul sonor al postului include peste 128 de mii de unități, iar cronometrajul depășește 380 de mii de ore. Prima înregistrare arhivată datează din 1949, fiind vorba de cântecul „Of, leliță Mărioară”, interpretat de Eugeniu Ureche.

MADR: Fonduri de 265 de milioane euro pentru investiţii în energie regenerabilă în agribusiness. Depunerea proiectelor, în august

Întreprinderile din sectorul agricol şi industria alimentară care doresc să îşi reducă dependenţa de costurile energetice şi să investească în soluţii moderne de producere a energiei din surse regenerabile au la dispoziţie o sumă de 265 de milioane de euro asigurată din Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, anunţă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).The post MADR: Fonduri de 265 de milioane euro pentru investiţii în energie regenerabilă...