Zelenski critică partidul lui Nigel Farage pentru că nu arborează steagul ucrainean pe clădirile consiliilor locale din Marea Britanie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat autoritățile locale din Marea Britanie conduse de partidul lui Nigel Farage să arboreze din nou steagul ucrainean pe clădirile lor. În caz contrar, refuzul partidului de dreapta Reform UK de a afișa steagul Ucrainei alături de cel al Marii Britanii este genul de „mică greșeală care poate rupe o mare prietenie”, relatează Politico.

În prezent, consiliile locale conduse de alte partide din Marea Britanie arborează drapelul ucrainean în semn de solidaritate, însă partidul Reform UK condus de Farage are o politică de a arbora drapelul Marii Britanii, Crucea Sfântului Gheorghe și steagurile județene doar pe clădirile publice pe care le controlează.

„Nu vreau să mă implic în nimic politic, dar știți, lumea este atât de sensibilă astăzi. Uneori, greșelile mărunte pot rupe prietenii mari sau contacte uriașe”, a precizat Zelenski în cadrul unui interviu acordat publicației The Guardian.

„Cred că oamenii nu trebuie să greșească, să nu facă nimic care ar putea rupe o prietenie și, chiar dacă oamenii o fac [aș spune:] «Bine, deci ai reușit, te rog, hai să revenim la masa discuțiilor, hai să vorbim, hai să ne înțelegem»”.

Nigel Farage a precizat de mai multe ori că este alături de Ucraina în războiul împotriva Rusiei, dar, în același timp, este împotriva ideii de a trimite trupe britanice pentru menținerea păcii.


Recomandările autorului:

Mihail Hodorkovski, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai lui Putin, a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Politologul Nina Hrușceva, strănepoata lui Hrușciov, spune care este rolul scrisorii lui Zelenski către Putin

Kremlinul reacționează la cele cinci condiții impuse de europeni pentru încheierea războiului din Ucraina

The post Zelenski critică partidul lui Nigel Farage pentru că nu arborează steagul ucrainean pe clădirile consiliilor locale din Marea Britanie first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Scădere de 4% a preţurilor petrolului, după semnalele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz

Cotaţiile petrolului au scăzut marţi cu aproape 4%, după ce secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz este...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Scădere de 4% a preţurilor petrolului, după semnalele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz

Cotaţiile petrolului au scăzut marţi cu aproape 4%, după ce secretarul american al Energiei, Chris Wright, a declarat că traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz este în creştere semnificativă, alimentând speranţele că cea mai gravă criză de aprovizionare cu petrol din istorie ar putea începe să se atenueze, transmite CNBC.The post Scădere de 4% a preţurilor petrolului, după semnalele privind reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz first appeared on Nexta.ro.

Superliga: FC Voluntari l-a transferat pe căpitanul echipei Sepsi OSK, Denis Haruţ

FC Voluntari a ajuns la un acord cu căpitanul lui Sepsi OSK, Denis Haruţ, care se alătură echipei înaintea noului sezon de SuperLiga.The post Superliga: FC Voluntari l-a transferat pe căpitanul echipei Sepsi OSK, Denis Haruţ first appeared on Nexta.ro.

Bilanțul turiștilor răniți de urși pe Transfăgărășan în mai puțin de trei săptămâni. O singură amendă s-a aplicat

Turiștii inconștienți ignoră legea și pericolele pe Transfăgărășan, deși mai mulți oameni au fost grav răniți sau chiar omorâți de urși. Un cuplu din Portugalia și o tânără din Ucraina, au fost atacați de urs la numai câteva minute distanță. The post Bilanțul turiștilor răniți de urși pe Transfăgărășan în mai puțin de trei săptămâni. O singură amendă s-a aplicat first appeared on Nexta.ro.

Lotul Croației la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Luka Modric, la a cincea Cupă Mondială

Selecționerul Zlatko Dalic a anunţat și el lotul pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).The post Lotul Croației la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Luka Modric, la a cincea Cupă Mondială first appeared on Nexta.ro.

Vremea miercuri, 10 iunie. Temperaturi de vară, cu maxime de 34 de grade, dar cu grindină și vijelii

Vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării, iar în vest temperaturile vor ajunge la valori de vară, de până la 34 de grade. Instabilitatea atmosferică își va face însă simțită prezența după-amiaza și seara.The post Vremea miercuri, 10 iunie. Temperaturi de vară, cu maxime de 34 de grade, dar cu grindină și vijelii first appeared on Nexta.ro.

Vremea miercuri, 10 iunie. Temperaturi de vară, cu maxime de 34 de grade, dar cu grindină și vijelii

Vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării, iar în vest temperaturile vor ajunge la valori de vară, de până la 34 de grade. Instabilitatea atmosferică își va face însă simțită prezența după-amiaza și seara.The post Vremea miercuri, 10 iunie. Temperaturi de vară, cu maxime de 34 de grade, dar cu grindină și vijelii first appeared on Nexta.ro.

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în cadrul formațiunii. Acesta susține că partidul s-a îndepărtat de principiile care l-au determinat să adere la proiectul politic. Fostul președinte al organizației teritoriale Orhei a Partidul Acțiune și Solidaritate, Alexei Codreanu, a anunțat că părăsește formațiunea și renunță la toate funcțiile pe care le deținea în...