Un câine celebru din China, cu 1,5 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, a sfârșit în farfurie după ce hoții l-au vândut unui restaurant

Un patruped celebru în China, cu 1,5 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, a fost furat de la ferma unde își trăia fericit viața și vândut unui restaurant specializat în produse din carne de câine. Acolo, Chutou a fost sacrificat și mâncat în aceeași zi. Stăpânul său, un blogger de călătorie celebru din provincia chineză Henan, luptă acum pentru a-și face dreptate.

Timp de opt ani, câinele din rasa Border Collie l-a însoțit pe stăpânul său în călătorii prin toată China, prilej cu care a strâns milioane de urmăritori pe rețelele de socializare. În luna mai, câinele Chutou nu a mai mers în călătorie, așa că a rămas la ferma părinților bloggerului chinez. Într-o noapte, doi bărbați pe un scuter au furat câinele și au dispărut.

Când influencerul a aflat de dispariția câinelui său, s-a întors deîndată acasă. La sfârșitul lunii mai, acesta a reușit să-l localizeze pe unul dintre presupușii hoți, care i-a cerut în jur de 1.300 de euro pentru a-i returna câinele. Hoțul a susținut că l-a confundat cu un câine fără stăpân, deși Chutou purta zgardă și avea localizator GPS.

Chutou a ajuns în bucătăria unui restaurant pentru 23 de euro

Chiar în ziua în care a fost furat, hoții au vândut câinele pentru echivalentul a 23 de euro unui restaurant specializat în mâncăruri din carne de câine, iar Chutou a fost servit clienților chiar în aceeași zi.
„Câinele este mort, așa că nu mai face atâta tam-tam. Nu am încălcat legea”, i-ar fi spus unul dintre hoți lui Guo, influencerul lăsat fără prieten.

Cu toate acestea, potrivit legislației din China, avea dreptate. Deși Guo a depus plângere la poliție, în provincia Henan, furtul este o infracțiune doar dacă valoarea bunului furat depășește 2.000 de yuani, echivalentul a 255 de euro.

Conform lui Guo, acesta a cumpărat câinele din rasa Border Collie în 2018, când era încă cățeluș, de la un vânzător ambulant pentru exact 2.000 de yuani. Dacă poate dovedi că Chutou valora mai mult la momentul furtului, suspectul riscă o sentință de trei ani de închisoare.

The post Un câine celebru din China, cu 1,5 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare, a sfârșit în farfurie după ce hoții l-au vândut unui restaurant first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Un heleșteu construit ilegal a inundat proprietățile vecinilor. „La Câmpulung nu ai cum să te plictiseşti”

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că...

Lotul Cehiei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Atacantul lui Bayer Leverkusen, Patrik Schick, omul de bază

Miroslav Koubek, selecționerul Cehiei, a anunţat lotul pentru Cupa Mondială...

ULTIMA ORĂ

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge” petrolul și de ce prețurile nu au explodat. Încă

Unul dintre cele mai mari mistere ale economiei globale este de ce piața petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din istorie. Analiștii citați de CNN spun că mai mulți factori au împiedicat, cel puțin deocamdată, o explozie a prețurilor, însă avertizează că efectele crizei ar …The post Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge”...

Un atac la Belfast atribuit unui refugiat sudanez reaprinde butoiul cu pulbere. Autorităţile fac apel la calm în faţa riscului de violenţe împotriva imigranţilor

Poliţia din Irlanda de Nord şi autorităţile britanice au lansat marţi numeroase apeluri la calm, temându-se de violenţe în urma unui atac în Belfast atribuit unui refugiat sudanez, a cărui înregistrare video, difuzată de extrema dreaptă, a şocat ţara, relatează AFP.The post Un atac la Belfast atribuit unui refugiat sudanez reaprinde butoiul cu pulbere. Autorităţile fac apel la calm în faţa riscului de violenţe împotriva imigranţilor first appeared on...

Medicul Lorelei Nassar: Eu am ales să nu practic în clinică implantul zigomatic, deoarece inserarea de astfel de implanturi se întâmplă prin sinus sau...

Dr. Lorelei Nassar, chirurg oro maxilo-facial, implantolog la Clinica dr Lorelei Nassar a declarat, marţi seară, că în cadrul clinici sale nu se fac transplanturi zigomatice pe care le consideră extrem de periculoase.The post Medicul Lorelei Nassar: Eu am ales să nu practic în clinică implantul zigomatic, deoarece inserarea de astfel de implanturi se întâmplă prin sinus sau pe lângă sinus, iar aceste implanturi ajung exact cu vârful lor...

Un heleșteu construit ilegal a inundat proprietățile vecinilor. „La Câmpulung nu ai cum să te plictiseşti”

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cauza ploilor abundente care au generat mai multe probleme în localitate. The post Un heleșteu construit ilegal a inundat proprietățile vecinilor. „La Câmpulung nu ai cum să te plictiseşti” first appeared on Nexta.ro.

Kelemen Hunor, despre guvernul lui Tomac fără majoritate parlamentară: Poți să ai o rețetă sofisticată, nu ai cum și din ce să gătești

Kelemen Hunor a spus că UDMR încă nu a luat o decizie în ceea ce privește susținerea lui Eugen Tomac pentru formarea Guvernului, „Nu avem argumente de a susține acest guvern, dar decizia formală noi nu am luat-o. Am rămas cu următoarea idee: domnul Tomac nu are un program de guvern în acest moment și nu crede că ar trebui să vină cu ceva foarte ambițios, fiindcă este o situație...