PNL: PSD conduce din umbră Guvernul Tomac

Potrivit deputatului Alexandru Muraru, suspiciunile liberalilor privind formula propusă de Eugen Tomac s-au confirmat, iar miniștrii desemnați pentru pozițiile-cheie sunt, în realitate, opțiunile PSD.

„Ceea ce am anticipat despre formula propusă de domnul Tomac s-a confirmat. Pe pozițiile-cheie, miniștrii asumați de domnia sa sunt, de fapt, nominalizările PSD”, a transmis marți politicianul.

„Tiparul PSD se repetă”

De asemenea, liberalul susține că PSD urmărește să păstreze influența asupra deciziilor guvernamentale fără a-și asuma costurile politice ale măsurilor dificile care urmează să fie adoptate.

„PSD vrea uzufructul guvernării, beneficiile, pârghiile, controlul, dar refuză să deconteze electoral măsurile dificile care trebuie luate. Vrea să decidă fără să răspundă, să conducă fără să semneze”, a transmis Muraru.

Acesta compară situația actuală cu alte momente politice din trecut și susține că PSD ar încerca să repete o strategie folosită și în alte perioade de criză.

„Tiparul se repetă: ies de la guvernare pe final de drum dificil, lasă povara deciziilor nepopulare pe umerii altora, apoi revin în opoziție ca să culeagă nemulțumirea pe care chiar ei au alimentat-o”, a explicat liberalul.

Mureșan: PSD și-a plasat oamenii în poziții-cheie

Mesaje similare au fost transmise și de alți reprezentanți ai PNL. Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureșan, PSD încearcă să creeze impresia că nu susține noua formulă guvernamentală, deși ar avea deja o influență semnificativă asupra acesteia.

„Să nu ne lăsăm păcăliți de PSD. În realitate, și-au plasat oamenii în poziții cheie și pretind că sunt nefericiți. Le cunoaștem jocul și nu vom fi păcăliți”, a afirmat Mureșan, referindu-se la formula guvernamentală propusă de Eugen Tomac.

Europarlamentarul PNL spune că România „nu are nevoie de un guvern ținut captiv de PSD, fără ca PSD să își asume răspunderea guvernării”.

Andronache: Guvern infiltrat și controlat de PSD

Și deputatul Gabriel Andronache susține că PSD este formațiunea care și-ar fi impus condițiile în negocierile pentru formarea Executivului.

„Singurul partid care i-a impus condiții lui Eugen Tomac e PSD, prin urmare, dacă ar trece de testul votului, acest guvern ar avea o amprentă extrem de clară a PSD”, a transmis liberalul.

Potrivit acestuia, viitorul cabinet ar fi „un guvern infiltrat de PSD și controlat de PSD”, iar influența social-democraților asupra programului de guvernare ar reprezenta „trăsătura definitorie” a Executivului propus.

Tomac își apără formula guvernamentală

Premierul desemnat Eugen Tomac neagă acuzațiile potrivit cărora ar favoriza PSD în procesul de formare a Guvernului și susține că dialoghează cu toate formațiunile parlamentare pentru a obține sprijinul necesar învestirii Executivului.

„În calitate de premier desemnat, am această libertate de a-mi alege echipa pe care o formez și pe care o susțin și, evident, îmi doresc să o promovez în relația cu partidele cărora le cer votul pentru a învesti un guvern funcțional”, a declarat Tomac.

The post PNL: PSD conduce din umbră Guvernul Tomac first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în scris susținerea proiectelor Guvernului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că parlamentarii...

Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în scris susținerea proiectelor Guvernului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că parlamentarii...

Propunerea suveranistei Anamaria Gavrilă pentru premierul desemnat Eugen Tomac. „Este o soluție”

Deputata Anamaria Gavrilă, de la grupul parlamentar „Uniți pentru...

ULTIMA ORĂ

Cupa Mondială: Echipa iraniană va călători în Statele Unite cu o zi înainte de primul său meci

Echipa de fotbal a Iranului, a cărei bază pentru Cupa Mondială din 2026 (11 iunie – 19 iulie) se află în Mexic, va călători în...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Cupa Mondială: Echipa iraniană va călători în Statele Unite cu o zi înainte de primul său meci

Echipa de fotbal a Iranului, a cărei bază pentru Cupa Mondială din 2026 (11 iunie – 19 iulie) se află în Mexic, va călători în Statele Unite cu o zi înainte de primul său meci împotriva Noii Zeelande, programat pe 15 iunie, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Federaţiei Iraniene.The post Cupa Mondială: Echipa iraniană va călători în Statele Unite cu o zi înainte de primul său meci...

Kelemen Hunor: Ar fi masochism politic să votez un guvern din care nu fac parte, după ce a fost dat jos guvernul din care...

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunpr, a declarat, marţi seară, că ar fi ”masochism politic” să voteze un guvern tehnic, din care formaţiunea pe care o conduce nu face parte, după ce a fost dat jos guvernul din care UDMR a făcut parte. În plus, el susţine că ”nu se pupă” să voteze acest guvern alături de cei care au iniţiat şi trecut moţiunea de cenzură.The post Kelemen Hunor: Ar fi...

Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în scris susținerea proiectelor Guvernului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că parlamentarii care vor vota Guvernul propus de premierul desemnat, Eugen Tomac, ar trebui să îşi asume, în scris, şi susţinerea pentru proiectele promovate de acesta în momentul în care va exercita puterea executivă, el atrăgând atenţia că un vot dat pentru guvern urmat de retragerea în opoziţie nu reprezintă o soluţie.The post Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în...

Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în scris susținerea proiectelor Guvernului

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că parlamentarii care vor vota Guvernul propus de premierul desemnat, Eugen Tomac, ar trebui să îşi asume, în scris, şi susţinerea pentru proiectele promovate de acesta în momentul în care va exercita puterea executivă, el atrăgând atenţia că un vot dat pentru guvern urmat de retragerea în opoziţie nu reprezintă o soluţie.The post Kelemen Hunor: Cine votează Cabinetul Tomac să-și asume în...

Propunerea suveranistei Anamaria Gavrilă pentru premierul desemnat Eugen Tomac. „Este o soluție”

Deputata Anamaria Gavrilă, de la grupul parlamentar „Uniți pentru România”, a declarat, marţi, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că vede un blocaj în privinţa listei miniştrilor şi i-a propus acestuia să vină cu un guvern de uniune naţională.The post Propunerea suveranistei Anamaria Gavrilă pentru premierul desemnat Eugen Tomac. „Este o soluție” first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac a încheiat oficial prima rundă de negocieri și a spus că „merge până la capăt”. Pașii următori și cum se poziționează partidele 

Marți seară s-a încheiat prima rundă de negocieri oficiale între Eugen Tomac și majoritatea formațiunilor parlamentare. Singurele două partide care nu au fost implicate în discuții au fost AUR și S.O.S România. Guvernul rămâne tot fără o susținere clară, însă premierul desemnat declară că rămâne încrezător. Tomac va discuta cu Nicușor Dan, în timp ce …The post Eugen Tomac a încheiat oficial prima rundă de negocieri și a spus...

Facturi mai mici și confort sporit: Un bloc de pe bulevardul Mircea cel Bătrân va fi renovat energetic

Tot mai multe clădiri din Chișinău sunt incluse în programe de eficiență energetică, menite să reducă consumul de energie și să îmbunătățească confortul termic. Un bloc de locuințe, situat pe bulevardul Mircea cel Bătrân, intră în proces de modernizare energetică prin Programul guvernamental „Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova” (FEERM).