Decizie șoc! Un aeroport istoric din Europa își închide definitiv porțile după 90 de ani de activitate

Aeroportul Coventry din Marea Britanie își va închide definitiv porțile joi, 11 iunie 2026, după 90 de ani de activitate. Decizia a fost luată în contextul unor planuri de reconversie a terenului într-o unitate de energie verde, evaluată la mai multe miliarde de lire sterline, transmite The Mirror.

Zborurile au fost oprite pe 9 mai, iar ultima zi oficială de funcționare a aeroportului va avea loc la finalul acestei săptămâni, potrivit Autorității Aviației Civile (CAA).

„Coventry Airport ne-a transmis notificarea oficială privind intenția de a închide definitiv aeroportul, cu efect din 11 iunie 2026”, a declarat anterior un purtător de cuvânt al CAA.

După închidere, amplasamentul urmează să fie transformat în Greenpower Park, un centru dedicat producției și reciclării bateriilor pentru vehicule electrice, potrivit Antena3.ro. Zona face parte din West Midlands Investment Zone, o inițiativă guvernamentală menită să dezvolte sectorul de producție al regiunii.

30.000 de locuri noi de muncă

Autoritățile estimează că proiectul ar putea genera peste 30.000 de locuri de muncă și ar putea atrage investiții private de până la 5,5 miliarde de lire sterline.

Aeroportul a fost construit inițial în 1936, sub numele de Baginton Aerodrome, și a servit ca bază RAF Baginton în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind utilizat ca aerodrom militar pentru avioane de vânătoare. De-a lungul anilor, a găzduit transport de marfă, aeronave mici și unele zboruri comerciale ocazionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, Aeroportul Coventry a fost și locul unei vizite papale în 1982, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Marea Britanie, eveniment care a atras aproximativ 350.000 de persoane în zonă. Mulți localnici au reacționat la închidere, evocând istoria bogată a aeroportului și posibilele efecte asupra afacerilor locale și comunității.

În anii ’80, compania Hards Travel opera zboruri charter spre Spania, Franța și Italia de pe acest aeroport, iar din 2004 compania Thomsonfly a operat zboruri cu aeronave de pasageri. Din 2008 însă, aeroportul nu a mai avut zboruri comerciale de pasageri.

Articolul Decizie șoc! Un aeroport istoric din Europa își închide definitiv porțile după 90 de ani de activitate apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Ucraina: Zelenski dorește participarea UE la negocieri de pace cu Rusia, dar nu ca mediator

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat marți, 9 iunie...

Accident în centrul Capitalei. Mai multe rute de troleibuz circulă deviat

Un accident rutier produs la intersecția bulevardului Ștefan cel...

Se redeschide circulația pe Transfăgărășan. Anunțul făcut de autorități

Transfăgărășanul se poate redeschide vineri dimineață, 12 iunie curent,...

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la mondialul de kettlebell

Sportivii moldoveni au cucerit 16 medalii de aur la...

Valeriu Pasat, adresare către președintă: „Să păstrăm istoria, patrimoniul național și cultural”

Academicianul Valeriu Pasat a adresat o scrisoare deschisă președintei...

Veste neașteptată de la Washington, despre livrările de petrol prin Strâmtoarea Ormuz și Golful Persic

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a afirmat marți,...

ULTIMA ORĂ

Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate

România se pregătește să aplice Directiva europeană privind transparența salarială, însă un nou studiu arată că între angajatori și angajați există un deficit major de...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate

România se pregătește să aplice Directiva europeană privind transparența salarială, însă un nou studiu arată că între angajatori și angajați există un deficit major de încredere.The post Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate first appeared on Nexta.ro.

Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate

România se pregătește să aplice Directiva europeană privind transparența salarială, însă un nou studiu arată că între angajatori și angajați există un deficit major de încredere.The post Salarii diferite pentru posturi similare: 60% din angajați spun că diferențele nu sunt justificate first appeared on Nexta.ro.

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

(video) Băluțel, după ce Alexei Codreanu a părăsit PAS Orhei: Și-a mascat plecarea cu învinuiri pe care nu le-am auzit niciodată, deși a fost...

Deputatul PAS Adrian Băluțel a comentat anunțul privind retragerea lui Alexei Codreanu din funcția de președinte al fracțiunii PAS din Consiliul Raional Orhei. „Niciodată nu l-am văzut să ridice subiecte care țin de îngrijorările lui - de valori, de faptul că e marginalizat. Mereu a avut toată deschiderea și niciodată nu a vociferat acest lucru, cel puțin în semn de protest. Și acest lucru mă îngrijorează ca etică...

Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge” petrolul și de ce prețurile nu au explodat. Încă

Unul dintre cele mai mari mistere ale economiei globale este de ce piața petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai mari șocuri de aprovizionare din istorie. Analiștii citați de CNN spun că mai mulți factori au împiedicat, cel puțin deocamdată, o explozie a prețurilor, însă avertizează că efectele crizei ar …The post Misterul din Strâmtoarea Ormuz, după ce a fost blocată. Cum „se scurge”...

Un atac la Belfast atribuit unui refugiat sudanez reaprinde butoiul cu pulbere. Autorităţile fac apel la calm în faţa riscului de violenţe împotriva imigranţilor

Poliţia din Irlanda de Nord şi autorităţile britanice au lansat marţi numeroase apeluri la calm, temându-se de violenţe în urma unui atac în Belfast atribuit unui refugiat sudanez, a cărui înregistrare video, difuzată de extrema dreaptă, a şocat ţara, relatează AFP.The post Un atac la Belfast atribuit unui refugiat sudanez reaprinde butoiul cu pulbere. Autorităţile fac apel la calm în faţa riscului de violenţe împotriva imigranţilor first appeared on...

Medicul Lorelei Nassar: Eu am ales să nu practic în clinică implantul zigomatic, deoarece inserarea de astfel de implanturi se întâmplă prin sinus sau...

Dr. Lorelei Nassar, chirurg oro maxilo-facial, implantolog la Clinica dr Lorelei Nassar a declarat, marţi seară, că în cadrul clinici sale nu se fac transplanturi zigomatice pe care le consideră extrem de periculoase.The post Medicul Lorelei Nassar: Eu am ales să nu practic în clinică implantul zigomatic, deoarece inserarea de astfel de implanturi se întâmplă prin sinus sau pe lângă sinus, iar aceste implanturi ajung exact cu vârful lor...